Bucharest International Tourism Film festival, concept nou in Romania   octombrie 5th, 2010


Un concept inedit pentru scena de evenimente autohtone este Bucharest International Tourism Film festival (BITFF), eveniment gazduit sub umbrela Targului International de Turism Winter/Summer Holiday, care va prezenta in toate cele patru zile de festival (7-10 octombrie) cate un film documentar reprezentativ pentru o destinatie turistica, potrivit bitff.com.

Prima editie debuteaza joi, 7 octombrie, la Palatul Parlamentului, cu un tribut adus Bucurestiului Interbelic, supranumit “Micul Paris”, concretizat in proiectii de film documentar cu si despre Bucuresti, produse intre anii 1913-1935.

Vineri se va sarbatori bicentenarul statului Chile cu o expozitie de fotografie incepand de la ora 13:00 si cu proiectiile de film “Chile, a paradise awaiting discovery”, din care face parte si documentarul “Insula Robinson Crusoe”.

Sambata vizitatorii se vor putea delecta cu 21 de filme care au ca tematica mancarea si cultura urbana, puse la dispozitie de reteaua europeana Nisi Masa.

Duminica, in ultima zi de festival, vor fi prezentate trei documentare care infatiseaza viata oamenilor de pe continentul african, cat si perspectivele turistice pe care le are acest teritoriu.

La fiecare editie a festivalului, BITFF isi va rezerva dreptul de a propune diferite destinatii turistice prin promovarea unor filme documentare in pauzele din programul oficial.

BITFF va avea loc bianual, la fiecare editie a Targului International de Turism Winter/Summer Holiday, in lunile martie si octombrie, la Palatul Parlamentului.

C.M.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii