Spectaculoasa prezentare Chanel, la Saptamana Modei din Paris   octombrie 5th, 2010

Foto: comunicatemedia.ro

 

Unul dintre cei mai cunoscuti designeri din lume si-a demonstrat inca o data talentul, prin colectia Chanel prezentata la Saptamana Modei din Paris.  Karl Lagerfeld a prezentat linia prêt-à-porter de la Chanel, pentru sezonul primavara-vara, ce nu va putea fi egalata prea curand de altcineva.

La finalul show-ului de pe podium a aparut si muza originara a lui Coco Chanel, Ines de la Fressange, care nu a mai participat la o prezentare pentru celebrul brand de 21 de ani, informeaza Telegraph.

La Fressange, in varsta de 53 de ani, a fost cu un sfert de secol mai in varsta decat cel mai tanar manechin de pe podium, fiul celebrului Brad Koenig, care si-a facut debutul la aceasta prezentare, intr-o jacheta de denim.

Podiumul de 320 de metri de la Grand Palais, a fost pavat cu pietris alb, iar in spate se puteau vedea peisaje din piatra si lava neagra, inconjurate de trei fantani.

Keira Knightley, Vanessa Paradis, Lily Allen, Claudia Schiffer si printesa thailandeza Sirivannavari Nariratana sunt doar cateva din celebritatile care au stat in primul rand si au urmarit cele 90 de modele, care au adus scenariul lui Karl Lagerfeld la viata.

Faimoasa ‘cardigan jacket’ de la Chanel a fost elemental principal al colectiei, fiind alcatuita din tweed alb si negru, “decorata” cu gauri si cu bucati de denim, piele neagra sau matase.

Noul costum prezentat de Chanel are jacheta argintiu metalic, este din tweed si pantaloni asortati foarte scurti, in timp ce rochiile lemon, turcoaz si rosii din tweed sunt impodobite cu pene de strut.

Au mai fost prezentate si rochii de matase cu printuri florale de camelii, floarea oficiala a casei de moda, ornate cu pene, rochii scurte de cocktail, dar si de seara, roz, decorate cu cristale sau faimoasele rochii negre cu dantela si broderii, accesorizate cu cercei si lanturi de aur, in stil bizantin.

D.G.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii