UPDATE: Motivarea solutiei CCR, prezentata in cuprinsul deciziei care se publica in Monitorul Oficial   octombrie 6th, 2010

Foto: cotidianul.ro

Reprezentantii Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR) au decis miercuri, ca prevederile Legii pensiilor sunt constitutionale, iar decizia de respingere a contestatiilor PNL si PSD a fost luata cu majoritare de voturi, a anuntat institutia, citata de NewsIn. 
Decizia CCR este definitiva si obligatorie, urmand sa se comunice presedintelui Romaniei, se arata in comunicatul de presa al Curtii.
Argumentele retinute in motivarea solutiei pronuntate miercuri de plenul CCR urmeaza sa fie prezentate in cuprinsul deciziei care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei.
PSD si PNL au atacat, pe 23 septembrie, la Curtea Constitutionala, Legea pensiilor, cand cele doua formatiuni au criticat legea atat pe aspecte de forma, cat si de fond.Potrivit sesizarii depuse de social-democrati, modificarile retroactive asupra pensiilor speciale ar echivala cu o „expropiere” si ar afecta caracterul de stat de drept al Romaniei.

Obiectii de fond
Cat priveste obiectiile pe fond, cea mai mare parte a argumentatiei pesedistilor o ocupa pledoaria pentru pastrarea pensiilor speciale. Introducerea pensiilor speciale sub incidenta legii sistemului unitar de pensii incalca chiar dreptul la pensie, cred cei de la PSD.
„Pensiile speciale reprezinta drepturi legal castigate si nu pot fi afectate prin transformarea in pensii in intelesul legii privind sistemul unitar de pensii publice. Aplicarea teoriei drepturilor castigate exclude posibilitatea reducerii pensiilor speciale. (…) Reducerea pensiilor speciale este de natura sa aduca atingere principiului protectiei asteptarilor legitime cu privire la un anumit nivel al protectiei sociale”, se arata in sesizarea senatorilor pesedisti.
Mai mult, recalcularea pensiilor speciale ar face legea retroactiva, deci neconstitutionala fara tagada.
„Legea pensiilor incalca principiul neretroactivitatii legii, deoarece pensiile speciale aflate in plata constituie drepturi care s-au nascut anterior legii sistemului unitar de pensii”, sustin pesedistii care invoca si doua decizii ale CCR, din 2005 si 2006 care spun ca noile reglementari legislative nu pot fi aplicate retroactiv in privinta pensiilor anterior stabilite. (A.S.)

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Un comentariu

octombrie 6th, 2010 at 13:59
Sorin ROSCA STANESCU » Blog Archive » Vosganian: Basescu nu se poate ascunde in spatele hotararii CC spune:

[…] Curtii Constitutionale referitoare la legea pensiilor, relateaza Realitatea.net. Reprezentantii CC au decis miercuri, ca prevederile Legii pensiilor sunt constitutionale, iar decizia de respingere a […]