L’Equipe: „Les Bleus” la putere!   octombrie 10th, 2010

foto: l'equipe.fr

Presa franceza lauda victoria „cocosilor” din meciul de aseara cu Romania, scor 2-0, mai ales ca a fost prima pe „Stade de France” dupa aproape un an!

Tonul general este unul de bucurie, iar singurul roman remarcat a fost portarul Costel Pantilimon.
„Les Bleus respira”, a notat „rmc.fr”, care a adaugat: „Stade de France nu mai este blestemat pentru echipa Frantei. Invingatoare in fata Romaniei, Franta si-a oferit o gura imensa de aer proaspat in cursa pentru calificarea la Euro 2012. Concentrati asupra sarcinilor lor defensive in prima repriza, jucatorii lui Lucescu si-au scos nasul la inceputul reprizei a doua, cand Florescu a sutat puternic, in minutul 47. Avand in vedere desfasurarea jocului, fantoma Belarusului nu a intarziat sa planeze deasupra Stade de France. Mai ales cand Pantilimon a facut minuni: mai intai la un sut al lui Valbuena, pe care l-a deturnat magistral in bara, apoi aparand de doua ori in fata lui Samir Nasri. Lansat bine de Alou Diarra, Remy a reusit in sfarsit sa-l pacaleasca pe Pantilimon, in minutul 83”.
„Les Bleus la putere”, a titrat L’Equipe, care a mai scris: „Pentru prima data dupa aproape un an, echipa Frantei a castigat in sfarsit pe ceea ce trebuie sa devina stadionul sau. Impotriva unei nationale a Romaniei repliate in propria jumatate de teren, francezii s-au lovit de aceeasi problema pe care au avut-o in fata Belarusului, in urma cu o luna. Cum sa elibereze spatiile si sa creeze brese fara sa se puna in pericol? Trebuie sa ii recunoastem meritele lui Laurent Blanc. Nici Remy, nici Gourcuff, nici Payet nu au fost titulari. Primii doi au marcat, iar al treilea i-a pasat decisiv lui Gourcuff, la prima sa selectie. Iata echipa Frantei in fruntea grupei. Cu un zambet. O alta imagine pe care nu am vazut-o de mult timp”.
„Les Bleus se impun in durere in fata României” este titlul de pe site-ul football.fr, in timp ce „Le Temps” a notat ca „Blestemul Stade de France a luat sfarsit”. „Incapabila sa se impuna pe Stade de France de la 14 octombrie 2009, echipa Frantei a suferit, sambata, in meciul cu Romania, si i-a luat ceva timp sa puna capat blestemului pe acest stadion. Pentru ca de cand a invins Austria, scor 3-1, Franta a fost incapabila sa se impuna in fata Irlandei (scor 1-1), Spaniei (0-2) si Belarusului (0-1)”, a adaugat Le Temps.
France Football a scris ca nationala Frantei s-a impus in fata Romaniei „dupa un final de meci infernal”. (M.G.)

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii