Sotia disidentului chinez laureat al Nobelului pentru pace, de negasit   octombrie 10th, 2010

Foto: article.wn.com

Sotia laureatului Premiului Nobel pentru Pace pe 2010, Liu Xiaobo, era de negasit duminica, la doua zile dupa ce declarase ca politia o va duce sa il vada pe sotul sau, aflat in inchisoare in nord-estul tarii, relateaza Mediafax.

Liu Xia a disparut, insotita de politisti, vineri seara, la putin timp dupa ce a aflat ca sotului sau i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Pace. De atunci, ea nu a putut fi contactata de avocatii sai.

„Nu am putut sa o contactam, nu stim unde se afla ea”, a precizat Ding Xikui, avocatul disidentului detinut. „Suntem ingrijorati in legatura cu siguranta sa. Credem ca politia a dus-o sa il vada pe sotul sau, dar nu avem cum sa confirmam acest lucru”, a adaugat el.

Vineri seara, la putin timp dupa anunt, Liu Xia afirmase ca se afla in prezenta unor politisti care i-au spus ca urmeaza sa o duca in provincia Liaoning, unde sotul sau este incarcerat, pentru ca ea sa ii transmita vestea premierii sale.

Centrul de Informatii pentru Drepturile Omului si Democratie, cu sediul la Hong Kong, anuntase sambata ca Liu Xia sosise in provincia Liaoning (nord-estul Chinei) si ca ea urmeaza sa isi vada sotul duminica dimineata.

In provincia Liaoning, drumurile care duceau la inchisoarea Jinzhou, unde Liu Xiaobo este detinut, erau blocate de politie duminica. Autoritatile nu permiteau decat trecerea oficialilor sau rezidentilor zonei.

Reprezentantii inchisorii nu au raspuns la apelurile telefonice.

Premiul Nobel pentru Pace pe 2010 a fost atribuit vineri lui Liu Xiaobo, „pentru eforturile sale durabile si nonviolente in favoarea drepturilor omului in China”, potrivit comitetului Nobel norvegian.

Liu Xiaobo, in varsta de 54 de ani, executa o pedeapsa de 11 ani de inchisoare, el fiind unul dintre autorii „Cartei 08”, care face apel la o China democratica. El a fost condamnat pentru „subminarea puterii de stat”. (S.A.)

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Un comentariu

octombrie 10th, 2010 at 15:45
Sorin ROSCA STANESCU » Blog Archive » Liu Xia si-a anuntat sotul ca a luat Premiul Nobel pentru Pace spune:

[…] disidentului chinez Liu Xiaobo, laureat al Premiului Nobel pentru Pace pe 2010, era de negasit de vineri seara. Ea declarase atunci ca se afla in prezenta unor politisti care ii spusesera ca urmeaza sa o duca […]