Boc: PDL sustine reexaminarea de urgenta a Legii pensiilor   octombrie 11th, 2010

Foto: 1235.ro

PDL sustine reexaminarea cu prioritate si de urgenta a Legii pensiilor, precum si adoptarea cu maxima urgenta a legilor Educatiei si salarizarii unitare a bugetarilor si a celei privind mica reforma in Justitie, a anuntat premierul si presedintele PDL, Emil Boc, la finalul consultarilor de luni de la Cotroceni, relateaza Newsin. Coalitia se va intruni luni, pentru a discuta pe aceste teme.

„Se impune reexaminarea cu prioritate si de urgenta a Legii pensiilor cu motivatia solicitata de presedinte, urmand ca Parlamentul sa transeze rapid acest punct de vedere. Legea trebuie promovata rapid pentru ca este necesara din perspectiva asigurarii sustenabilitatii bugetului de pensii si este o obligatie a Romaniei ca urmare a acordurilor internaţionale pe care le are”, a declarat primul-ministru.

Boc a reiterat faptul ca Guvernul ia in calcul o eventuala asumare a raspunderii pe legea salarizarii unitare din sistemul bugetar si pe cea a educatiei, care este blocata in Senat. Premierul a subliniat ca este necesara o implicare mai puternica a ministrilor pentru absorbtia fondurilor europene.

Cu privire la Legea privind accelerarea proceselor judiciare, premierul estimeaza ca aceasta va fi adoptata in doua saptamani de Camera Deputatilor, care este for decizional.

Tot la finalul consultarilor cu presedintele Traian Basescu, Emil Boc a anuntat o intalnire a coalitiei de guvernamant, in carul careia se va discuta modul de promovare a legilor ce trebuie adoptate cu prioritate, informeaza NewsIn.

„Cu privire la aceste subiecte si alte teme, coalitia se va intruni luni la ora 19.00, si va lua decizie cu privire la modalitatile si formele de promovare si analiza in Guvern a actelor mentionate”, a conchis Emil Boc.

Presedintele Traian Basescu a discutat azi cu reprezentantii PDL, UDMR si UNPR, pe tema prioritatilor legislative: Legea privind sistemul unitar de pensii publice, Legea educatiei si Legea privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor. Partidele din Opozitie (PSD, PNL si PC) nu au participat la consultari, refuzand invitatia presedintelui. (D.M.D.)

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii