Cosmetice care ascund in mod spectaculos imperfectiunile tenului   octombrie 11th, 2010

(foto: newgirl.ro)

Cele mai multe femei au grija de frumusetea lor in doi pasi: ingrijirea pielii si machiajul. Cu toate acestea, ridurile, acneea sau punctele negre pot disparea daca se utilizeaza cate un produs cosmetic pentru fiecare mica imperfectiune.

 Pudrele impotriva ridurilor, cremele anti-acnee si cele pentru bronzat sunt doar cateva din cele mai recente produse cosmetice care fac pielea sa arate bine, dar au si beneficii pe termen lung, informeaza DailyMail.

Machiajul ce contine minerale amestecate cu pigmenti, oxid de zinc si dioxid de titan sunt alte produse din gama celor care ofera avantaje pe o perioada mai mare de timp.

De altfel, exista companii care spun ca produsele lor nu reprezinta doar baze pentru machiaj, ci ajuta la hidratarea pielii, facand-o luminoasa si fara impuritati si dandu-va un aspect mai tanar.

Studiile le dau dreptate producatorilor de cosmetice, caci dupa folosirea unor game profesionale sanatatea pielii doamnelor si domnisoarelor s-a imbunatatit cu 20%, adica reprezentantele sexului frumos au avut mai putine riduri sau au scapat de roseata neplacuta.

Produsele lichide pentru machiaj ajuta si ele la ascunderea defectelor. In plus, contin acid salicilic care ajuta in tratarea acneei si extracte din alge pentru a nu avea o piele uleioasa. Chiar daca acestea sunt in cantitati prea mici ca sa apara o diferenta vizibila, specialistii spun ca acest tip de produse sunt potrivite pentru persoanele care au probleme cu tenul.

Pe piata mai exista rujuri despre care se spune ca ar contine colagen si acid hialuronic si pudre care ar avea un efect asemanator botoxului, dupa aplicare. Totusi, specialistii recomanda ca persoanele cu probleme de piele sa consulte un dermatolog inainte de a folosi anumite tratamente cosmetice.

A.A.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii