Cum se explica rezultatele slabe obtinute de elevii romani la testele internationale   octombrie 11th, 2010

In 2010 elevii romani au avut cele mai slabe rezultate la BAC (foto: verticalonline.ro)

Sistemul de invatamant romanesc se afla intr-o situatie dezastruoasa. Este slab, necompetitiv pe plan extern si neadaptat pietei muncii.

In ultimii, elevii romani au obtinut rezultate tot mai slabe la testele internationale, motiv pentru care tara noastra este clasata pe unul dintre ultimele locuri in Europa, mult in urma tarilor dezvoltate sau chiar a vecinilor nostri bulgari, maghiari sau polonezi. Pe langa asta, in 2010, niciuna dintre universitatile din Romania nu figureaza in vreun clasament international de institutii de invatamant consacrate.

Elevii pica pe capete la examenele nationale

Nici nu am avea cum se ne aflam in respectivul top avand in vedere ca, anul acesta, peste 70% dintre candidatii care s-au prezentat la examenul de bacalaureat  nu au promovat nici macar in sesiunea din toamna. Si in sesiunea iunie-iulie rata de promovare inregistrata, dupa solutionarea contestatiilor, a fost mai mica decat cea de anul trecut. Daca anul acesta 69,30% au promovat, in 2009 au fost cu pana la 12 procente mai multi elevi care au obtinut note de trecere.

Imediat dupa aflarea rezultatelor, reprezentantii ministerului au gasit si tapii ispasitori: Profesorii. Si asta pentru ca in opinia ministrului, cadrele didactice nu  i-au pregatit cum trebuie pe candidati.

Cum s-a ajuns in aceasta situatie?

Care este explicatia? Unii sunt de parere ca de vina este nivelul scazut de finantare al educatiei, statul roman aloca scolii unul dintre cele mai mici bugete din spatiul Uniunii Europene, altii sustin ca rezultatele slabe sunt determinate de nivelul de pregatire destul de scazut al unor profesori, iar altii vor spune ca vinovat este sistemul educational romanesc in general, sistem care insista pe acumularea a cat mai multor informatii in loc sa insiste pe dezvoltarea aptitudinilor specifice fiecarui elev in parte.

Cert este ca invatamantul romanesc nu a beneficiat niciodata de o reforma adevarata.  Legea educatiei nu a fost schimbata, ci modificata de 104 ori in 12 ani, fara nici un beneficiu major. Fiecare ministru care ocupa fotoliul de la Educatie incearca sa modifice cate ceva pentru a spune apoi ca nu a stat degeaba, ci a contribuit active la reformarea sistemului. Asa se face ca invatamantul romanesc se afla intr-o continua reforma, care bulverseaza atat profesorii, cat si elevii. Pana cand situatia va fi remediata, daca acest lucru va avea loc,  sistemul educational din Romania produce someri pe banda. Pe de o parte pentru ca absolventii sunt slab pregatiti si pe de cealalta parte pentru ca ceea ce invata in elevii in scoala este departe de ceea ce solicita angajatorii.

Despre cum a ajuns Romania sa ocupe unul dintre ultimele locuri in Europa la testele internationale cititi AICI.

C.A.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii