Bacau: 200 de pensionati pe caz de boala au fost trimisi la munca   octombrie 12th, 2010

Pensionarii trebuie sa se prezinte periodic la medic cu documentele care dovedesc boala (Foto: presaonline.com)

Sute de bacauani pensionati pe caz de boala, ale caror dosare de invaliditate au fost verificate de comisia de expertiza a Casei Judetene de Pensii (CJP) Bacau, au ramas fara pensie, de la inceputul acestui an, dupa ce medicii au constatat ca s-au insanatosit si se pot intoarce in campul muncii, scrie Adevarul de Bacau.

„Numai de la 1 iulie au fost verificati 3500 de pensionari. Dintre ei, 500 au fost chemati in fata comisiilor de expertiza medicala pentru ca medicii sa se pronunte cu privire la gradul lor de invaliditate”, a declarat Liviu Cretu, director CJP Bacau.

Pensionarii trebuie sa prezinte documente medicale care sa le sustina cererea de a primi in continuare pensia.

„Aceste verificari se faceau si inainte, doar ca acum se fac controale pe trei directii. Sunt controlate dosarele vechi, cele inregistrate in luna anterioara si dosarele care sunt programate pentru revizuire in luna in curs. La acestea se adauga conditii mai stricte la pensionarea de invaliditate”, a mai spus Cretu.

In urma verificarilor, 194 de bacauani au ramas fara pensie, de la inceputul anului. Judetul Bacau are printre cele mai multe cazuri de pensionari pe caz de boala, aproape 25.000 de persoane aflandu-se in aceasta situatie.

A.C.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii