Galati: Pericol de dezastru ecologic similar cu cel din Ungaria   octombrie 12th, 2010

Combinatul Arcelor Mittal a fost amendat de mai multe ori pentru nerespectarea normelor de mediu (Foto: bankwatch.org)

Iazurile de decantare facute din pamant, pline cu cianuri provenite de la combinatul Arcelor Mittal, pot provoca in orice moment o catastrofa ecologica similara celei din Ungaria. Scenariul potrivit caruia substantele nocive din combinat vor ajunge in Dunare nu poate fi exclus, scrie Adevarul.

Amenintarea este cu atat mai mare cu cat distanta dintre iazurile pline cu substante periculoase si apele Dunarii este mai mica de doi kilometri. In plus, in ultimii trei ani, Arcelor Mittal a fost sanctionata cu amenzi care totalizeaza peste 1,5 milioane de lei pentru nerespectarea normelor de mediu.

La un pas de un grav accident de mediu, in 2009

Cele mai periculoase substante care sunt deversate in iazurile de decantare ale ArcelorMittal sunt cianurile. Anul trecut, o parte din halda de zgura s-a prabusit peste albia raului Malina. Scurgerea apei a fost blocata, insa au existat conditiile producerii unui grav accident de mediu. Masuratorile Garzii de Mediu Galati au constatat la acea vreme depasirea concentratiei de cianuri cu aproape 800 la suta peste nivelul normal, stabilit prin norme de mediu.

Verificari la toate iazurile de decantare din tara

Fostul ministrul al Mediului si presedintele Comisiei pentru administratie publica si echilibru ecologic din Camera Deputatilor, Sulfina Barbu, a solicitat Ministerelor Mediului si Economiei sa demareze de urgenta verificarea starii tuturor iazurilor de decantare din Romania, in special a celor din zonele Maramures, Alba si Hunedoara.

Sulfina Barbu a subliniat ca Romania are nevoie de un plan de masuri pe termen lung, nu doar de planul de interventie rapida. „Exista doua riscuri majore generate de acest accident, si anume efectele unui PH ridicat, precum si efectele cronice ale metalelor grele deversate in ape, care se acumuleaza in organismele acvatice si se elibereaza treptat din sedimente. Ceea ce poate conduce la o poluare pe termen lung.”

”E necesar nu doar sa eliminam efectele accidentului de la Kolontar, ci si sa prevenim asemenea catastrofe ecologice pe teritoriul Romaniei”, mai precizeaza Sulfina Barbu.

A.C.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii