In 2009, CCR a respins asumarea raspunderii guvernului pe Legea Educatiei   octombrie 12th, 2010

foto: realitatea.net

Anul trecut, cei noua judecatori ai Curtii Constitutionale au considerat contrara Constitutiei angajarea raspunderii guvernului Emil Boc pe legea educatiei, informeaza realitatea.net. Anul acesta, coalitia aflata la guvernare intentioneaza sa isi asume raspunderea pe aceeasi lege.

Coalitia PDL-UDMR-UNPR-minoritati a invocat faptul ca legea educatiei este blocata in comisia de profil de la Senat, comisie condusa de senatorul PDL Mihail Hardau si de aceea a cerut guvernului sa-si asume raspunderea.
Guvernul Emil Boc suferea o infrangere, anul trecut, la Curtea Constitutionala, pe tema asumarii raspunderii. Judecatorii CCR declarau neconstitutionala intentia lui Boc, considerand ca Legea educatiei trebuie supusa dezbaterilor parlamentare.

“La aceasta modalitate simplificata de legiferare trebuie sa se ajunga in extremis atunci cand adoptarea proiectului de lege in procedura obisnuita sau in procedura de urgenta nu mai este posibila ori atunci cand structura politica a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege in procedura uzuala sau de urgenta. In speta insa nu se pune aceeasi problema, intrucat atunci cand exista o majoritate parlamentara care rezulta din faptul ca partidele respective au format Guvernul, adoptarea sub forma asumarii raspunderii nu era oportuna, cu atat mai mult cu cat intrarea in vigoare a acestei legi nu se face imediat, ci pentru anul preuniversitar si universitar 2010-2011. In plus, Curtea constata ca dezbaterea in procedura obisnuita in Parlament nu numai ca ar fi fost beneficiara unor amendamente, dar ar fi permis implicarea societatii civile in problema educatiei nationale. De altfel, angajarea raspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmareste ca acesta sa fie adoptat in conditii de maxima celeritate, continutul reglementarii vizand stabilirea unor masuri urgente intr-un domeniu de maxima importanta, iar aplicarea acestora trebuie sa fie imediata. Altfel, nu se justifica recurgerea de catre Guvern la procedura angajarii raspunderii asupra proiectului de lege”, se preciza in motivarea Curtii.

“Asa fiind, Curtea considera ca ocolirea procedurii de examinare si dezbatere a proiectului de lege, atat in cadrul comisiilor de specialitate, cat si in plenul fiecarei Camere a Parlamentului, potrivit competentelor stabilite de art.75 din Constitutie, si recurgerea la angajarea raspunderii asupra unui proiect de lege nu-si gasesc o motivare in sensul celor aratate.  In concluzie, pentru a nu fi catalogata drept o procedura de nesocotire a ratiunilor ce au stat la baza edictarii dispozitiilor art.114 din Constitutie, angajarea raspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege nu poate fi facuta oricand, oricum si in orice conditii, deoarece aceasta modalitate de legiferare reprezinta, intr-o ordine fireasca a mecanismelor statului de drept, o exceptie”, sustineau judecatorii CCR.

Fata de anul trecut insa, componenta CCR s-a schimbat, trei judecatori iesind la pensie, acestia fiind inlocuiti cu alti trei magistrati apropiati puterii. (EN)

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii