Timis: Patru italieni au omorat ilegal 99 de ciocarlii   octombrie 13th, 2010

Saptamana trecuta, alti 10 italieni au fost prinsi la vanatoare ilegala de ciocarlii in Braila (Foto: agenda.ro)

Patru italieni, veniti la vanatoare in Timis, s-au ales cu dosare penale pentru braconaj, dupa ce au impuscat 99 de ciocarlii in apropierea localitatii Jebel, scrie Adevarul de Timisoara.

Masina italienilor a fost oprita in trafic de politisti la Jebel. In autoturism au fost gasite nu mai putin de 99 de ciocarlii moarte, dar si armele folosite la vanatoare, precum si peste 500 de cartuse de calibrul 12. Cei patru italieni au varste cuprinse intre 30 si 65 de ani si sunt detinatori legali de arme letale cu destinatia vanatoare, dar nu aveau autorizatie de vanatoare legala.

„Din verificarile efectuate, a rezultat faptul ca persoanele mentionate anterior sunt detinatoare legale de arme letale cu destinatia vanatoare, dar nu aveau autorizatie de vanatoare legala. Pasarile vanate care urmeaza a fi examinate din punct de vedere medico-veterinar, iar cele cele patru arme de vanatoare si peste 500 de cartuse au fost ridicate pentru realizarea unei expertize tehnico-stiintifice balistice”, a declarat Andrei Emil, purtatorul de cuvant al Politiei.

Italienii sunt cercetati in libertate pentru comiterea infractiunilor de braconaj cinegetic, vanatoare fara autorizatie de vanatoare legala, transportul vanatului, uz de arma letala, fara drept, efectuarea de operatiuni cu arme sau munitii si nerespectarea regimului armelor si munitiilor.

Saptamana trecuta, la 4 octombrie, in Braila au fost prinsi alti 9 cetateni italieni care au vanat nu mai putin de 155 de ciocarlii ilegal. Politistii au confiscat atunci 11 arme de vanatoare, 3496 de cartuse, 749 de tuburi trase.

A.C.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii