Sebastian Lazaroiu: „Politicienii s-au reformat mai mult decat jurnalistii!”   octombrie 20th, 2010

de Floriana Jucan, Q-magazine

Consilierul prezidential pe probleme de politica, Sebastian Lazaroiu, a declarat astazi, in exclusivitate pentru revista Q Magazine, ca Sorin Ovidiu Vantu „dupa ce a castigat multi bani, legitim sau nu, incearca sa ia prizonier statul roman”. „Instrumentul favorit prin care ia prizonieri politicieni si functionari este trustul de presa pe care il patroneaza. Aici tine prizonieri jurnalisti si analisti celebri. Poate termenul prizonier e putin inexact. Politicienii, functionarii, jurnalistii si analistii primesc totusi o solda (ca tot vorbea dl. Vantu de armata pe care o conduce). Doar constiintele lor sunt in prizonierat.”, a mai spus Sebastian Lazaroiu.

Comentand aparitia in presa, inainte ca dosarul sa devina public, a stenogramelor atasate in cauza, Lazaroiu este de parere ca „indiferent de sursa, publicarea unor informatii din dosar in faza anchetei nu face bine justitiei. Nici justitiabililor, nici justitiarului.”

In privinta includerii presei la „vulnerabilitati” in Strategia Nationala de Securitate, Lazaroiu declara pentru Q Magazine ca „presedintele Traian Basescu ramane prietenul jurnalistilor onesti si chiar al celor care il critica”.

Consilierul prezidential constata ca „daca in clasa politica au fost multe schimbari in bine in ultimii 10 ani, in presa lucrurile merg spre rau. As zice chiar ca politicienii s-au schimbat in bine mai repede decat cei care au facut presiuni legitime asupra lor sa se schimbe, si anume jurnalistii.” Acesta apreciaza, paradoxal, ca actuala clasa politica este cu un pas inaintea presei din punct de vedere al mentalitatilor democratice.

Lazaroiu este de parere ca actualul Guvern va rezista in fata Motiunii de cenzura si ca „partidele de opozitie mai mult fac zgomot, dar nu-si doresc real sa vina la guvernare.”. „Daca ar lua-o si ar face ce spun acum, crestere de pensii si salarii, atunci, in 2012, cand vor fi alegeri, Romania ar fi in colaps si ei ar trebui sa raspunda pentru asta. Deci cumva nu au de ales in acest moment. Si atunci zgomotul e optiunea unica.”, adauga consilierul prezidential.

Totusi, Sebastian Lazaroiu afirma ca in cazul in care Opozitia formeaza o majoritate, Traian Basescu ar putea numi un premier din Opozitie. „Premierul isi construieste majoritatea. Daca in sustinerea acestui premier si programului sau realist ar veni PSD si PNL, nu ar fi nicio problema din punctul de vedere al presedintelui.”, a conchis Lazaroiu.

Q Magazine: Am citit cu totii stenogramele aparute in dosarul lui Sorin Ovidiu Vantu. Ce personaj v-au conturat?

Sebastian Lazaroiu: Un om care, dupa ce a castigat multi bani, legitim sau nu, doar justitia se poate pronunta, incearca sa ia prizonier statul roman. Instrumentul favorit prin care ia prizonieri politicieni si functionari este trustul de presa pe care il patroneaza. Aici tine prizonieri jurnalisti si analisti celebri. Poate termenul prizonier e putin inexact. Politicienii, functionarii, jurnalistii si analistii primesc totusi o solda (ca tot vorbea dl. Vantu de armata pe care o conduce). Doar constiintele lor sunt in prizonierat.

Q: Considerati oportun ca niste convorbiri care nu au legatura cu acuzatia de favorizarea infractorului sa fie atasate intr-un dosar penal?

S.L.: Mi-e greu sa ma pronunt eu asupra oportunitatii atasarii acestor convorbiri la dosarul de care vorbiti. Nu sunt jurist si incerc sa evit sa ma pronunt pe chestiuni din domenii pe care nu le stapanesc. Am vazut doar explicatia procurorilor – ca ele sunt utile pentru a defini profilul si modul de actiune al incriminatului. Doar practicienii dreptului va pot spune daca acest lucru e uzual.

Q: Era relevanta pentru legiuitor o convorbire jurnalistica intre Petrisor Obaie, de exemplu, si SOV?

S.L.: Stiu ca, in general, procurorii fac multe conexiuni atunci cand se judeca pe fond. E greu sa anticipam cum va arata argumentatia procurorilor. Mai ales cand nu suntem specialisti practicieni.

Q: Au aparut stenograme din dosar si inainte ca dosarul sa fie public, in perioada in care el era in faza de cercetare penala. Nu doar in acest dosar, ci si in altele ajung in presa stenogramele din dosare. Este normal? Nu se influenteaza astfel opinia publica sau chiar judecatorul chemat sa arbitreze cauza?

S.L.: Stenogramele din aceste zile fac parte din dosarul trimis in instanta, deci public. Daca ne referim la ce a aparut inainte cred ca, indiferent de sursa, publicarea unor informatii din dosar in faza anchetei nu face bine justitiei. Nici justitiabililor, nici justitiarului. Totusi, sa nu ne amagim. Presiunea opiniei publice exista in permanenta asupra judecatorilor, nu doar la noi. In toate tarile. Judecatorii trebuiau sa decida retinerea d-lui Vantu in conditiile in care trustul sau de presa „denunta” deja „abuzul”… Este si asta un mod de a influenta judecatorii prin opinia publica. Chiar dl. Vantu spune intr-o stenograma ca proprietatea asupra Realitatii ii da garantia ca nu va fi judecat ca un simplu „valutist”.

Q: Credeti ca in anturajul telefonic al lui SOV erau si politicieni PD-L?

S.L.: Greu de spus. Nu am de unde sa stiu asta. Pana la urma, e important nu din ce partide sunt cei cu care vorbea omul de afaceri, ci ce vorbea cu ei si natura relatiei lor. Am insa sentimentul ca dl. Vantu controla multi politicieni de varf. Daca ei sunt din toate partidele atunci asta arata inca o data nevoia de schimbare radicala a unei generatii de politicieni.

Q: Credeti ca va avea loc aceasta schimbare de generatie?

S.L.: Eu sper sa se produca in urmatorii ani. Nu pot totusi sa nu constat ca daca in clasa politica au fost multe schimbari in bine in ultimii 10 ani, in presa lucrurile merg spre rau. As zice chiar ca politicienii s-au schimbat in bine mai repede decat cei care au facut presiuni legitime asupra lor sa se schimbe, si anume jurnalistii. E paradoxal, dar clasa politica e acum cu un pas inaintea presei din punct de vedere al mentalitatilor democratice.

Q: Dupa ce au citit aceste stenograme, multi au opinat ca prigoana pornita impotriva lui SOV ar fi ordonata de presedintele Traian Basescu, lezat de campaniile de presa pe postul Realitatea, deloc favorabile la adresa sa. Poate fi o varianta de luat in calcul?

S.L.: Eu cand citesc aceste stenograme vad cum dl. Vantu face eforturi disperate sa suspende presedinti, sa isi puna oameni in posturi cheie, sa influenteze decizii politice si administrative. Si toate astea pentru a se „salva” in diverse dosare sau pentru binele afacerilor sale.

Q: Nu mi-ati raspuns la intrebare. Pot considera un accept tacit al teoriei?

S.L.: Nici vorba. Relatia de cauza-efect este inversa. Dl. Vantu a pornit un razboi impotriva celui pe care nu il poate controla pentru a-si rezolva problemele din justitie si de afaceri. Dl. Geoana i-ar fi convenit mai mult ca si presedinte. De aia l-a si sprijinit cu tot trustul in campanie.

Q: Aceste stenograme apar in contextul discutarii in Parlament a scoaterii din Strategia de Securitate Nationala a paragrafului care include presa la vulnerabilitati. Parlamentarii opozitiei din comisii sunt pentru scoaterea acestui paragraf, parlamentarii PD-L sunt pentru pastrare. Unde se situeaza seful statului, candva cel mai bun prieten al presei? V-aduceti aminte ca una dintre primele sale declaratii politice facute ca presedinte ales, dupa epoca Adrian Nastase, a fost ca in mandatul sau presa va fi cu adevarat libera!

S.L.: Presedintele ramane prietenul jurnalistilor onesti. Chiar si al celor care il critica. Asta e rolul presei in orice democratie: sa critice puterea, cu buna credinta. Dar pot fi numiti jurnalisti onesti cei care spun: „Ce se intelege din stenograme? Ca patronul suna si da ordine! OK. Sunt banii lui… Nu inteleg de ce o gazeta trebuie privita altfel decat orice alta fabrica? E doar un business…” (l-am citat pe dl. Iosif Buble). Daca cei care lucreaza acum in trusturi gandesc asa, atunci, intr-adevar, cred ca nu ar trebui sa aruncam intreaga responsabilitate in spatele patronului. Iar daca presa functioneaza in acest fel, ca o intreprindere privata, doar spre profitul patronului si angajatilor, putem sa ne intrebam daca aceasta intreprindere privata nu va initia, pe bani, campanii care aduc atingere securitatii nationale. Daca in presa nu exista responsabilitate, ci doar bani, atunci care e viitorul presei si al Romaniei? E o dezbatere care merita facuta la nivelul intregii societati.

Q: Va rezista Guvernul Boc acestei motiuni de cenzura?

S.L.: Cred ca va rezista. Partidele din opozitie fac mai mult zgomot. Stiu foarte bine ca venind la guvernare trebuie sa mentina aceste masuri de reechilibrare bugetara, care sunt dureroase si urgente. Deci nu isi doresc sa ia acum guvernarea. Daca ar lua-o si ar face ce spun acum, crestere de pensii si salarii, atunci, in 2012, cand vor fi alegeri, Romania ar fi in colaps si ei ar trebui sa raspunda pentru asta. Deci cumva nu au de ales in acest moment. Si atunci zgomotul e optiunea unica.

Q: Presedintele ar incredinta formarea unui nou Guvern Opozitiei, daca va cadea Guvernul acesta?

S.L.: Un presedinte responsabil ar nominaliza un candidat la functia de premier care intelege ca populismele si demagogia sunt drumul sigur spre prapastie. Si va asigur ca presedintele Basescu este responsabil. Premierul isi construieste majoritatea. Daca in sustinerea acestui premier si programului sau realist ar veni PSD si PNL, nu ar fi nicio problema din punctul de vedere al presedintelui.

Q: Cand va mai merge seful statului sa stea de vorba cu protestatarii, asa cum facea candva?

S.L.: Si in ultimul an presedintele a avut multe discutii cu reprezentanti legitimi ai protestatarilor, respectiv liderii sindicali. Presedintele nu poate discuta cu cei care protesteaza ilegal sau cu protestatari violenti, incitati de politicieni sau patroni de presa.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii