Votul ”gresit” din Parlament: vechea garda ii arata pisica lui Boc?   octombrie 20th, 2010

de Bogdan Tiberiu Iacob, Inpolitics

Prin votul ”gresit” de la reducerea TVA si neimpozitarea pensiilor, guvernul Boc a incasat o directa in plina figura ieri, exact cand delegatia FMI se pregatea sa descinda la Bucuresti pentru a discuta ce au mai facut ori nefacut sefii executivului.

Si totusi, a fost vorba de o greseala in lant a tuturor parlamentarilor PDL, sau la mijloc ar putea fi mai mult de atat? Eventual, un mic ghiont tras pe sub masa lui Emil Boc de catre vechea garda a partidului, acum, cand e prins la inghesuiala intre FMI si motiunea de cenzura?

Poate nu e intamplator faptul ca voturile gresite de ieri, cea mai mare defectiune a PDL din actualul mandat, care ii dau acum dureri de cap lui Boc, au fost date intr-o sedinta in care la prezidiu s-a aflat Ioan Oltean, un fidel al lui Vasile Blaga, cel recent exclus din guvern. Oltean, reamintim, a fost pedelistul care s-a opus cel mai tare demisiei lui Blaga din guvern si e cunoscut drept un fidel al acestuia de ani de zile. Acelasi Ioan Oltean, reamintim, fusese promovat de Blaga la sefia Camerei Deputatilor, acum doi ani, dar a trebuit sa se incline, in ultima clipa, in fata lui Zeus, care a vrut-o pe fidela sa, Roberta Anastase. O umilinta pe care Oltean nu a digerat-o complet nici pana azi. Inca si mai ciudata este pozitia adoptata de ministrul Muncii, Nelu Botis. Astfel, in timp ce toti pedelistii din parlament si din guvern au strigat, la unison, ca legea trebuie modificata pe motiv de eroare grava, singurul care a declarat, sec, ca ea trebuie sa intre in vigoare asa cum a fost votata este Nelu Botis. „Conform principiilor separatiei Puterii in stat, Executivul trebuie sa puna in practica ce decide Legislativul. Parlamentul a decis si noi, ca Executiv, va trebui sa punem in aplicare”, a spus, sec, ministrul. Pentru cei care nu stiu, Botis este mana dreapta a lui Ioan Oltean, provenind din organizatia de Bistrita condusa de acesta. In fine, un alt om de incredere al lui Vasile Blaga (vezi si aici) este Mircea Toader, liderul grupului deputatilor PDL si principalul artizan al erorii de ieri, ca om care a avut misiunea de a transmite ”supusilor” sai cum sa voteze. Simple coincidente, sau asa-zisa eroare de ieri e mai mult de atat?

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii