Senatorul PSD de Satu Mare, Valer Marian, a prezentat vineri, la ora 15.45, o declaratie de presa in fata sediului Directiei Judetene Satu Mare a Serviciului Roman de Informatii   octombrie 24th, 2010

„In sedinta de plen a Senatului din 13 aprilie a.c. am prezentat o declaratie politica intitulata „Rapirea din Irak – certitudini si intrebari dupa 5 ani”, prin care am solicitat declasificarea dosarului privind rapirea jurnalistilor romani Marie Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Eduard Ohanesian in Irak si initierea unei anchete parlamentare in care sa fie audiati principalii protagonisti ai operatiunii de salvare a acestora, printre care si generalul Florian Coldea, primul-adjunct al directorului Serviciului Roman de Informatii, referitor la care am facut mentiunea ca stie cati bani au fost alocati de statul roman pentru rascumpararea jurnalistilor si cati au fost predati rapitorilor.

Dupa 3 zile, respectiv in data de 16 aprilie a.c., generalul Florian Coldea a sustinut o videoconferinta cu angajatii directiilor judetene ale SRI, inclusiv cu cei de la Satu Mare, in care a prelucrat un ordin cu privire la contracararea si sanctionarea scurgerilor de informatii din institutiile statului. Cu acest prilej, generalul Coldea a atras atentia ca angajatii SRI ce vor fi gasiti vinovati pentru scurgeri de informatii, inclusiv pentru punerea la dispozitia unor persoane neautorizate a oricaror informatii, vor fi trecuti in rezerva in termen de 48 de ore si vor fi deferiti organelor de urmarire penala.

In data de 28 aprilie a.c. am prezentat in plenul Senatului o declaratie politica intitulata „Abuzuri, diversiune si santaj in cazul Voicu”, in care am aratat, in esenta, ca arestarea senatorului Catalin Voicu constituie o inscenare comandata de presedintele Traian Basescu, care a fost realizata de procurori si ofiteri de informatii promovati si fidelizati de seful statului, printre care l-am nominalizat pe generalul Florian Coldea, care a fost promovat in aceasta functie si la acest grad dupa participarea sa la operatiunea de salvare a jurnalistilor romani rapiti in Irak. In declaratia respectiva am mai aratat ca generalul Coldea este acuzat de deturnare de fonduri in cazul rapirii din Irak si de luare de mita in cazul unor achizitii pentru SRI.

Dupa doua zile, respectiv in data de 30 aprilie a.c., generalul Florian Coldea a tinut o videoconferinta cu angajatii directiilor judetene ale SRI, dupa care a avut o discutie de circa o jumatate de ora numai cu unul dintre adjunctii sefului SRI Satu Mare, pe nume Cristian Soponar, caruia ii este nas de casatorie. Dupa aceasta discutie, finul Soponar a afirmat: „Acum, pentru ca s-a legat de SRI, o sa-i rupem gatul lui Valer Marian”.

Personal, n-am nicio teama sau taina fata de SRI, dar consider ca o asemenea afirmatie la adresa unui membru al puterii legiuitoare, ales al poporului si reprezentant al natiunii, constituie un atentat grav la adresa democratiei si a statului de drept, circumscriindu-se politiei politice pe care o practica tot mai frecvent aceasta institutie si statului politienesc ce prinde iar contur in Romania.

N-am mai avut atitudini critice fata de SRI de vreo 11 ani, cand am apreciat ca aceasta institutie a fost reformata la un mod rezonabil si ca trebuie lasata sa-si faca treaba, adica sa-si exercite atributiile legate de siguranta nationala. In primii ani de dupa revolutia din decembrie 1989, ca jurnalist, am scris mai multe articole critice despre SRI, inclusiv despre primul director al acestei institutii, Virgil Magureanu, originar din judetul Satu Mare, care ma denumea in perioada respectiva „dusmanul meu de la Satu Mare”, dar nu a dispus nicio masura represiva impotriva mea. Ultimul articol critic despre SRI l-am scris in luna decembrie 1999, la adresa sefului de atunci al Sectiei Judetene Satu Mare a SRI, maiorul Vasile Ene, „parasutat” la Satu Mare de la Pitesti de al doilea director al SRI, Costin Georgescu, caruia ii era nepot. La scurt timp maiorul Ene a fost eliberat din functie si transferat la Sibiu, dar nu a existat nimic represiv la adresa mea. Nu am scris si nu am spus, pana acum, nimic critic la adresa actualului director al SRI, George Maior, dar am tot mai multe indoieli ca ar fi seful de facto al acestei institutii.

Nu mi-a fost teama de fosta Securitate, asa ca nu ma infricoseaza niste putoi si martafoi, imi cer scuze pentru limbaj, care si-au patat statutul si onoarea de ofiteri de informatii. Vreau sa le spun acestora ca in anii 1988-1989, cand eram procuror, am discutat de mai multe ori cu un coleg de serviciu (Arpad Selek) cum ar putea fi neutralizata  Securitatea din Satu Mare (aflata in acelasi sediu in care se afla acum SRI) si am ajuns la concluzia ca cea mai buna solutie ar fi lansarea de butoaie cu benzina aprinsa din ambele sensuri ale strazii pe care era situata (strada Prutului). In dupa amiaza zilei de 22 decembrie 1989, in calitate de procuror, am intervenit pentru ca securistii satmareni sa nu fie atacati si linsati de multimea furioasa adunata in fata sediului Securitatii, in fruntea careia se aflau infractori periculosi, recidivisti, dintre care pe unii ii arestasem pentru talharii si violuri. A doua zi, dupa ce am aflat ca in timpul noptii o parte dintre securisti au vrut sa iasa din unitate, sa traga in demonstranti si sa-i aresteze pe membrii Consiliului Judetean al Frontului Salvarii Nationale, dar au fost opriti de colegii lor mai lucizi, am solicitat garzilor patriotice sa instaleze mitraliere inspre sediul Securitatii, in fata Postei si pe holul Tribunalului Satu Mare. In luna ianuarie 1990, in calitate de vicepresedinte al Consiliului Frontului Salvarii Nationale Satu Mare, am initiat si am realizat o ampla perchezitie la sediul Securitatii din Satu Mare, ocazie cu care am verificat prezenta personalului si situatia armamentului din dotare si am controlat toate birourile (inclusiv cel de interceptari telefonice), celulele de la subsol si podul cladirii.

Vreau sa va mai spun ca dupa recentele declaratii politice am intrat si in vizorul serviciului secret al Ministerului Administratiei si Internelor (DGIPI), asazisul „doi si un sfert”. Saptamana aceasta, respectiv marti, 4 mai a.c., a fost chemat de urgenta la Bucuresti seful SIPI Satu Mare, chestorul Gheorghe Cheregi. Intre orele 9 si 10, acesta a fost prezent in biroul ministrului de interne Vasile Blaga, unde a fost chemat si chestorul Virgil Ardelean, zis Vulpea sau Caruntu’, fostul sef al DGIPI, actualmente sef al Directiei de Management Operational din MAI, cu privire la care exista suspiciuni ca se ocupa in continuare de activitati informative. Ulterior, chestorii Cheregi si Ardelean s-au deplasat la biroul celui din urma. Ministrul de interne Vasile Blaga a constituit subiectul unei declaratii politice intitulate „Politia PDL-ista”, pe care am prezentat-o in Senat in noiembrie 2009. Ministrul Blaga si chestorul Cheregi se afla in relatii apropiate, fiind ambii originari din Oradea. Nu este exclus ca dupa interventia pe care am avut-o luni, 3 mai a.c., la adresa ministrului Apararii Nationale, Gabriel Oprea, in cadrul dezbaterii motiunii „Guvernanti, opriti umilirea pensionarilor si militarilor romani!” (interventie intitulata „Opreste-te, domnule Oprea! Sus mainile, domnule ministru al Apararii!”) sa fi intrat si in vizorul serviciului secret al Ministerului Apararii Nationale.

Vreau sa le spun, pe aceasta cale, presedintelui Traian Basescu, ministrului de interne Vasile Blaga si sefului de facto al SRI, generalul Florian Coldea, ca nu ma intimideaza si ca nu ma pot opri. In curand voi face doua declaratii politice in care voi prezenta inclusiv fapte penale si imorale comise in tandem cu procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi. Prima declaratie este intitulata „Cum a devenit nasul hotilor ministru de interne al Romaniei?”, pe care am intentionat sa o prezint la dezbaterea motiunii de cenzura in urma careia a cazut guvernul Boc, dar mi s-a spus ca s-a stabilit ca din partea PSD sa vorbeasca doar presedintele Mircea Geoana si ca este prea dura, astfel ca am difuzat-o pe internet catre massmedia. A doua declaratie este intitulata „Grup de crima organizata la cel mai inalt nivel statal”, in care voi prezenta cum este comandata si traficata justitia din Romania de presedintele Traian Basescu si acolitii sai din sistemul judiciar si din sistemul de informatii. Voi face aceste declaratii dupa ce saptamana viitoare, din ratiuni de urgenta legate de noua lege a educatiei, voi prezenta o declaratie intitulata „Educatia nationala, intre funie si hardau”, apropo de numele si renumele actualului ministru de resort, Daniel Funeriu, si ale fostului ministru Mihail Hardau.

In incheiere, vreau sa-i avertizez pe lucratorii serviciilor secrete ca voi reactiona in stare de legitima aparare daca ii voi surprinde in actiuni de filaj ori de interceptare telefonica sau ambientala exercitate impotriva mea. Acum, m-am limitat la o conferinta de presa in fata sediului SRI, dar peste o sapatmana sau doua vreau sa organizez in acest loc un miting de protest, la care sa-mi invit sustinatorii  din Tara Oasului, din zona Codrului, din satele de moti de la granita cu Ungaria si, bineinteles, din municipiul Satu Mare, inclusiv cadrele militare in rezerva sau in retragere pentru care ma bat in Parlament. Poate ca securistii lui Basescu isi vor aminti de lectia din decembrie 1989, cand scanteia revoltei a fost declansata de o mana de oameni adunati pe o strada din Timisoara. Poate ca Basescu si acolitii sai isi vor aminti de lectia lui mai 1968 din Franta, cand in urma revoltelor declansate de noua stanga (curent de inspiratie maoista si guevarista, ce reunea studenti, elevi, tineri muncitori si intelectuali) a fost obligat sa demisioneze un presedinte francez (Charles de Gaulle) ce devenise tot mai autoritar”.

Senatorul Marian si ziaristii prezenti au stat in fata sediului Serviciului Roman de Informatii pana la ora 16.15, timp in care nu a iesit afara niciun angajat al acestei institutii desi programul de lucru se incheie la ora 16.

Tot ieri, in jurul pranzului, senatorul Valer Marian a transmis Directiei Judetene Satu Mare a Serviciului Roman de Informatii o adresa prin care a solicitat sa i se comunice de urgenta numele si prenumele sefului Serviciului Roman de Informatii Satu Mare si ale adjunctilor sai, mentionand ca aceste date ii sunt necesare in vederea formularii unei plangeri penale si in vederea sesizarii Comisiei parlamentare pentru supravegherea Serviciului Roman de Informatii.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii