Adevar sau provocare?: „Stieg Larsson, autorul trilogiei “Millennium”, a furat de la italianul Alberto Ongaro?”   octombrie 26th, 2010

de Alexandru Petria, www.agentiadecarte.ro

Scriitorul si jurnalistul Alexandru Petria a trimis pe adresa redactiei AgentiadeCarte.ro un text care ar putea aduce o noua perspectiva asupra operei lui Alberto Ongaro care, in opinia sa, a fost pastisat de catre scriitorul si fostul ziarist suedez “incomod” Stieg Larsson. Larsson, decedat la 50 de ani, a devenit peste noapte un fenomen de amploare mondiala, cu vanzari de 40 de milioane de exemplare. Intrebarile pe care si le pune Petria, “A citit Stieg Larsson “Umbra locuita” a lui Ongaro?”,si raspunsurile pe care si le da “Avea cum. Avea ocazia. Daca, da (ceea ce nu mai avem cum sa aflam, suedezul a dus in mormant raspunsul), atunci l-a furat pe Ongaro.”, pot deveni o sursa de cercetare si de confruntare viitoare a operelor celor doi autori valorosi, precum si o disputa internationala a acestui caz. Redam, in exclusivitate pentru AgentiadeCarte.ro, textul dezvaluire semnat de Alexandru Petria:

“Am citit cu placere romanul “Barbati care urasc femeile”, prima parte din trilogia ”Millennium”, a suedezului, un fost ziarist incomod. L-am cumparat recent la pret promotional impreuna cu “Gazeta Sporturilor”. Initial am privit romanul cu circumspectie, din cauza succesului sau comercial, zgandarit de suspiciunea ca faima i se datoreaza in principal unei magistrale campanii de marketing. Cat si faptului ca autorul a murit la 50 de ani, subit, dupa o criza cardiaca, inainte de a-si vedea publicate tomurile ce insumeaza 1935 de pagini, devenind, dupa o expresie cunoscuta, “un mort frumos”, ceea ce a impulsionat vanzarile pe considerente psihologice usor de inteles. Cele 40 de milioane de exemplare vandute din trilogie au facut sa se discute  despre Larsson ca despre al doilea fenomen suedez de amploare mondiala, dupa ABBA. In tarile nordice doar Biblia a inregistrat vanzari ca romanele lui.

Fermecat realmente de taietura aproape de perfectiune a frazelor scriitorului, de talentul sau de povestitor, am ignorat pe moment o senzatie de déjà vu, care parea sa se amplifice in mine, cand eram atent la rationamentele lui Mikael Blomkvist, personajul principal din “Barbati care urasc femeile”, ziarist ca si Larsson, care cerceteaza povestea unei fete de 16 ani, disparuta in urma cu 40 de ani, Harriet Vanger, ancheta ramasa nesolutionata de politie. Mikael Blomkvist reuseste sa finalizeze cazul. Si chiar s-o descopere pe  Harriet Vanger in viata, ascunsa in Australia. N-a fost o crima cum s-a crezut, in schimb alte femei au fost omorate de un cuplu de criminali in serie, tata si fiu, iar Harriet Vanger a stat atatia ani departe de casa, nestiuta aproape de nimeni, de teama ucigasilor care ii erau rude.

N-o sa povestesc actiunea romanului. O sa ma opresc la ce mi-a dat din start senzatia de déjà vu, apoi certitudinea de déjà vu. Ziaristul  Mikael Blomkvist descifreaza misterul extrem de ingenios datorita unei fotografii din ziua disparitiei Harrietei Vanger, realizate de un fotoreporter. In ea se vede o fata blonda de 16 ani, Harriet, pe o strada, in timpul unei serbari, cum se uita speriata spre celalalt trotuar. Langa ea se mai afla o tanara femeie, in trecere prin Hedestad, care fotografiaza chiar trotuarul spre care priveste speriata Harriet Vanger, spre acelasi unghi. Mikael Blomkvist isi imagineaza ca Harriet l-a vazut pe cel care i-a provocat disparitia, si cu fotografiile obtinute de la femeia de langa fata dezleaga misterul. O fotografie duce la clarificarea unui amanunt intrigant dintr-o alta fotografie si la rezolvarea unui caz.

Terminand lectura cartii, am inceput sa ma documentez. Am tastat pe Google alaturat numele Stieg Larsson + Alberto Ongaro. Nimeni n-a observat vreo legatura intre cei doi, nici o urma. Am incercat, dar n-am reusit, sa iau legatura cu romancierul italian Ongaro. Fiind mai in varsta, este nascut in 1925, probabil ca nu este obisnuit cu netul si n-am aflat o modalitate electronica de contact. Iar de telefonat prin Italia la intamplare mi s-a parut cam peste mana. Oricum, sunt convins ca italianul n-a citit cartea suedezului, pentru ca altfel n-avea cum sa taca si presa sa nu declanseze un scandal de proportii.  Precis o sa-l caute colegii ziaristi dupa aceasta dezvaluire in premiera mondiala din “Agenția de Carte”. Dintre romanele lui Ongaro, ziarist ca si  Larsson, corespondent la prestigioasa revista  ”L’Europeo” amintesc: ”Il complice ”(1965), ”Un romanzo d’avventura” (1970), ”La taverna del doge Loredan” (1980), ”Il segreto di Caspar Jacobi” (1983), ”La partita” (1985), ”L’ombra abitata” (1987), ”Interno argentino” (1990), ”Passaggio segreto” (1993), ”Hollywood Boulevard” (1997), ”Il segreto dei Segonzac” (2000), ”Rumba” (2002), ”La strategia del caso” (2003), ”Il ponte della solita ora” (2006), ”La versione spagnola” (2007) și “La maschera di Antenore”(2009). Dupa ”La partita” s-a turnat un film in care a jucat Faye Dunaway.

Sa trec la legatura dintre Stieg Larsson si Alberto Ongaro. Ultimul, in romanul “Umbra locuita”/ ”L’ombra abitata”,  publicat si la noi la editura “Echinox” din Cluj, in 1991, intr-o colectie coordonata de regretatul Marian Papahagi, nareaza despre o fata disparuta, dupa cronologia textului, cu 27 de ani in urma. Lui Rose Laffite i s-a pierdut urma in mai 1958, in Parisul lui Yves Montand, Sartre, Malraux si Gérard Philipe, iar problema disparitiei este elucidata tot pornind de la o fotografie, care ne pune pe urmele altor fotografii, surprinse de al doilea fotograf, iar in una, pe trotuarul de vizavi, unde este surprinsa  Rose Laffite impreuna cu iubitul, se afla viitorul ei ucigas. La Ongaro fata cautata chiar moare. La ambii prozatori, criminalii se sinucid. Cand am citit, cu multi ani in urma,  “Umbra locuita”, roman valoros, m-a surprins tocmai aceasta ingenioasa si memorabila solutie auctoriala, misterul elucidat de fotografiile a doi fotografi, aflati in acelasi loc, apasand declansatoarele aparatelor fotografice cu frenezie in acelasi timp.

A citit Stieg Larsson “Umbra locuita” a lui Ongaro? Avea cum. Avea ocazia. Daca, da (ceea ce nu mai avem cum sa aflam, suedezul a dus in mormant raspunsul), atunci l-a furat pe Ongaro. Si succesul lui Larsson are la baza si extraordinara idee cu fotografiile, pe care sta, de fapt, o parte a osaturii intrigii din “Barbati care urasc femeile”. Trebuie sa mentionez ca Ongaro a fost tradus intr-o multime de limbi, fiind deosebit de apreciat in Italia.”

Alexandru PETRIA

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii