Viziunea lui Traian Basescu   decembrie 14th, 2010

Presedintele Romaniei este anatemizat de partenerii din Uniunea Europeana pentru faptul ca, in incercarea de a cumpara cat mai multe voturi la ultimul scrutin al prezidentialelor, el a oferit cetatenia unui mare numar de persoane care domiciliaza in Republica Moldova. Iar celorlalti le-a promis ugenta rezolvare a acestei probleme. Uniunea Europeana este afectata de faptul ca, in loc sa securizam frontiera, noi o permeabilizam pentru milioane de basarabeni. Iar acest lucru ne poate costa intrarea in spatiul Schengen. In interviul dat Financial Times, insa, Traian Basescu afirma contrariul. Cand are el dreptate? Si cand minte?

In Financial Times, raspunzand unor intrebari incomode, de asta data fara sa se enerveze si fara sa dea vina pe nenorocitul de jurnalist sau pe mogul, Traian Basescu a dovedit multa luciditate. Si poate primi o bila alba. Chiar si de la mine, care m-am specializat in a-l critica.

Referindu-se la basarabeni, el a afirmat ca sentimentul apartenentei lor la Romania Mare este indoielnic. Are dreptate. Are dreptate, in primul rand pentru ca circa 40 la suta dintre locuitorii Republicii Moldova nu sunt romani. Sau nu sunt suta la suta romani. Sau nu se recunosc suta la suta ca romani. Sunt fie descendentii unor familii mixte, fie fac parte din familii mixte, fie sunt, pur si simplu, rusi, ucrainieni, polonezi si asa mai departe. In al doilea rand, cat timp a durat Romania Mare, ei nu prea au avut beneficii din partea Bucurestiului. Dimpotriva. Au avut, mai degraba, parte de exploatare. Asa-zisa patrie mama s-a comportat cu basarabenii asa cum s-ar ocupa un stat de o provincie anexata. Iar populatia de acolo a fost privita cu superioritate, cel putin dinspre Regat si Ardeal. Ca sa nu mai vorbim de ce a urmat dupa faimosul “soldati, treceti Prutul!”. Cand, o vreme, Basarabia a fost tratata aproape ca o provincie sub ocupatie. Adica abuzata in multiple moduri. Traian Basescu are dreptate si atunci cand spune ca principalul obiectiv al Romaniei este sa ajute Republica Moldova sa se integreze in Uniunea Europeana. Asa este si corect. Atat fata de basarabeni, cat si fata de partenerii din UE. Problema este ca, mai intai si mai intai, in calitatea sa de Presedinte, Traian Basescu ar trebui sa faca eforturi ca Romania sa se integreze in UE. Pentru ca, de cand a venit el la putere, incep sa ne iasa picioarele afara. Iar altii, cu sprijinul aliatilor sai din UDMR, incearca sa ne stearga de pe harta.

In fine, domnul Traian Basescu are dreptate si atunci cand declara, pentru Financial Times, ca nu va mai fi in viata atunci cand se va savarsi, daca se va savarsi, unirea. E logic. Daca problema unirii nu se pune decat dupa intrarea Republicii Moldova in UE si daca avocatul cel mai important al Republicii Moldova este aceasta Romanie, cu aceasta politica externa, cu acest prestigiu, cu aceste relatii cu liderii europeni si cu acest Presedinte care ne vorbeste de la Cotroceni, atunci e sigur ca trebuie sa mai asteptam momentul intrarii in UE a Republicii Moldova cel putin 25 de ani. Si sa ne intrebam daca noi vom mai fi acolo in urmatorii ani.

Am o mare satisfactie ca, dupa atata timp, iata, sunt silit sa-i dedic Presedintelui nostru, in fine, o analiza in care ii dau dreptate. Cu singurul amendament ca dreptatea de acum inseamna ca, in campania electorala, la acest capitol, a inselat si a mintit.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

2 comentarii

decembrie 14th, 2010 at 18:35
3x spune:

Si cu asta ce am făcut? a furat i-a ciuruit și…. ne duce la la robie, generația prezenta și urmași.

decembrie 14th, 2010 at 20:43
neluistrate spune:

BASESCU=CANCERUL ROMANIEI!!!