O idee buna pe o mana moarta   decembrie 28th, 2010

Sub presiunea infernala a unei crize, in mare parte autoprovocate, Guvernul recurge la masuri extreme. Dar si la solutii, in principiu, bune. Cum este impozitarea veniturilor nejustificate. Si care, evident, nu sunt rezultatul unei infractiuni. Ci pur si simplu al ocolirii sistemelor de taxare. Partida pisica – soarece se declanseaza incepand din 2011.

In fine, dupa 21 de ani, un guvern, culmea cel mai slab guvern, ia o masura buna. O solutie asupra careia eu, si multi altii, am insistat. O avere care nu poate fi justificata si in legatura cu care nu se poate dovedi ca este rezultatul unor acte si fapte infractionale trebuie taxata. Guvernul Boc a decis taxarea cu 16 la suta a valorilor pe care persoanele le detin, atunci cand nu pot demonstra o provenienta neimpozabila. Ca in intreaga lume civilizata. In orice sistem fiscal din lume, si cu atat mai mult in acele sisteme in care taxele si impozitele sunt numeroase si pun in pericol dezvoltarea afacerilor si insasi averea cetatenilor, acestia incearca, prin fel de fel de tertipuri legale, sa se sustraga sistemului instituit de stat. Asa au aparut avocatii specialisti in taxe. Asadar, pe de o parte, statul, prin controlorii fiscali, supravegheaza volumul cheltuielilor pe care le fac persoanele si le pun in corelatie cu veniturile declarate si impozitate si, pe de alta parte, cu sprijinul avocatilor, persoanele, in special oamenii de afaceri, incearca sa plateasca cat mai putin. Multi reusesc. Altii recurg la artificii extralegale pentru a-si proteja veniturile. Aceia sunt prinsi si impozitati. Asa este corect.

Este normal, indiferent ca trecem sau nu printr-o criza, ca ANAF sa-si dezvolte un mecanism prin care sa poata identifica daca o persoana are cheltuieli disproportionate in raport cu veniturile declarate. Si sa intervina, cu promptitudine, taxandu-l. Sigur ca cele mai evidente situatii de acest fel sunt cele in care persoanele vizate dispun de vile de lux, iahturi, avioane particulare etc. Acestia sunt primii vizati intr-un sistem normal. Dupa care urmeaza, pe rand, toti ceilalti. E bine ca exista vointa politica de a face ordine. E bine sa avem acte normative, inspirate din legislatia altor tari avansate, care sa reglementeze acest domeniu. E bine sa avem o institutie pusa la punct, alcatuita din specialisti, care sa controleze veniturile. Ce ne facem, insa, cu realitatea de-a dreptul prozaica a unui regim deja autocratic, care incalca flagrant regulile democratice si propriile legi, indreptandu-se in ritm saltat catre dictatura? Ce ne facem cand avem un presedinte care sacrifica, de regula, interesul national pentru interesele de clan si pentru a lovi, pe sub centura, in adversarii sai? Ce ne facem cand avem o Justitie din ce in ce mai subordonata, care nu poate controla asemenea ilegalitati? Ce ne facem cand avem un Parlament demonizat de seful statului si, pana la urma, extrem de vulnerabil? Ce ne facem cand avem o Curte Constitutionala si un Consiliu Suprem al Magistraturii construite in baza algoritmului politic?

In fine, ce ne facem atunci cand in fruntea ANAF, adica a institutiei care trebuie sa aplice o lege buna, in mod corect, se afla un invid ca Sorin Blejnar, care a patronat direct in ultimii ani uriase acte de contrabanda, strangand practic cotizatia pentru partid? Din care, evident, si-a tras si el partea. Cine va impozita? Si pe cine?

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

6 comentarii

decembrie 28th, 2010 at 15:57
florin spune:

E o idee… dar nu e buna. Daca firma mea omite sa declare tot profitul vine fiscul si-mi calculeaza pe langa cei 16% si majorari, penalitati, amenzi si pot fi pasibil chiar de penal pentru evaziune. Pe hoti vrea sa-i albeasca pentru doar 16% atat cat plateste un contribuabil corect. Nu e bine. Eu zic asa: daca cineva nu-si declara toate veniturile inseamna ca nu le recunoaste. Atunci cand la inventariere se gasesc active in plus si nerecunoscute se inregistreaza in evidenta statului: cu alte cuvinte CONFISCARE! Asa e corect.

decembrie 28th, 2010 at 15:58
florin spune:

Si: La multi ani cu sanatate!

decembrie 28th, 2010 at 16:23
valerio spune:

Asta va duce la formarea unei noi mafii : cea a hotilor de locuinte , bine informati unde se gasesc bani nu vor ezita sa fure fiinca proprietarului ii va fii frica sa declare furtul la politie , neputand justifica suma de bani furata.

decembrie 29th, 2010 at 06:17
cosmar spune:

„veniturilor nejustificate”= venituri provenite din :
-furturi/hotii
-activitati ilegale (prostitutie, droguri)
-mita
-evaziune fiscala
ETC, mare cat o zi de post.
Cun sa impoziteze statul astfel de venituri? Adica isi ia si statul „cota parte” la activitatile mai sus mentionate? Devine statul partas la ilegalitati?
Nu. E gresit. Sa isi faca politia si tax-manul datoria si sa ii prinda pe excrocii astia pe care statul vrea sa ii impoziteze. Romania cu fiecare zi ce trece avand la carma securisti abjecti devint tot mai putin un stat de drept si tot mai mult o jungla din care se va iesi cu mare dificultate.(daca se mai iese…)

decembrie 29th, 2010 at 06:21
cosmar spune:

Sorin Blejnar- este omul perfect pentru astfel de „impozitare”. Impozitezi excrocherii cu ajutorul unui excroc. Ce om cinstit se „baga” la asa activitate abjecta?

decembrie 29th, 2010 at 13:11
PAUL SNAIDER spune:

Pentru că a refuzat să semneze documentele traficului de arme către Miliţiile Hezbollah
AMIRALUL GHEORGHE MARIN A FOST SCHIMBAT DIN FUNCŢIA DE ŞEF AL MARELUI STAT MAJOR AL ARMATEI ROMÂNE!