P.E. a redeschis petitia jurnalistilor romani privind presa ca amenintare nationala   ianuarie 25th, 2011

de Bogdan Tiberiu Iacob, Inpolitics

PDL incaseaza o lovitura la Bruxelles, dupa ce, azi dimineata, Conferinta Presedintilor a decis redeschiderea discutiilor pe marginea petitiilor inainte de organismele profesionale ale presei din Romania cu referire la includerea presei ca amenintare in strategia de aparare.

Reamintim ca, la finele anului trecut, Comisia de Petitii a Parlamentului European a decis inchiderea petitiei prezentate de Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania (CSDR) si de Federatia Romana a Jurnalistilor Mediasind impotriva includerii presei ca vulnerabilitate a statului roman in Strategia Nationala de Aparare (SNAp). Votul a fost contestat, insa, vehement de toate grupurile politice din parlament, cu exceptia popularilor europeni, cei care au si permis, de altfel, pedelistilor sa vicieze voturile printr-o prezenta la sedinta a unor europarlamentari care nu erau membri ai comisiei amintite.

Ulterior, PNL a facut o solicitare catre Conferinta Presedintilor, organul politic al Parlamentului care asigura o mai buna cooperare intre diferitele comisii parlamentare, cerand redeschiderea cazului, lucru care a fost acceptat azi. Norica Nicolai, europarlamentar PNL, a declarat, pentru Inpolitics, ca ”aceasta decizie este o victorie a presei din Romania si o infrangere a regimului de la Bucuresti dupa acea manevra jenanta prin care mai multi membri PPE din comisie au fost inlocuiti cu eurodeputati romani, si anume opt, pentru a vota in favoarea inchiderii acestei petitii. Sa nu uitam si modul nepermis in care eurodeputatii PDL au transmis comisiei extrase din dosare aflate in ancheta procurorilor pentru a convinge Bruxellesul ca la Bucuresti presa incearca sa influenteze politica, dar a reusit doar sa confirme incalcarea celor mai elementare norme ale statului de drept” mai spune liberala.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii