Familia Geoana, amenintata sa ramana fara doi presedinti   ianuarie 26th, 2011

de Bogdan Tiberiu Iacob, Inpolitics

Urmatoarele 2-3 luni ar putea supune familia Geoana, care a condus Romania cateva ceasuri, in 2009, unor incercari grele, in urma carora s-ar putea contabiliza pierderea a nu mai putin de doua functii de presedinti.

Mai precis, Mircea Geoana e in pericol, din nou, sa piarda scaunul de presedinte al Senatului, la debutul sesiunii de primavara, in timp ce sotia sa, Mihaela, ar putea ramane fara presedintia Crucii Rosii. Motivul e acela ca mandatul de patru ani al sotiei sefului Senatului expira in aprilie, iar sansele de a prinde un nou mandat sunt destul de firave, existand informatii ca, la nivelul Puterii, s-a dat un veritabil consemn in acest sens: fara Mihaela Geoana la viitorul congres. Mai ales ca, acum doi ani, Mihaela Geoana a fost acuzata explicit ca a implicat Crucea Rosie in campania electorala a sotului.

Reamintim ca doamna Geoana a prins postul respectiv intr-un moment cand guvernul Tariceanu rezista in parlament cu ajutorul partidului condus de sotul ei, iar congresul din aprilie 2007 nu a fost deloc scutit de suspiciuni privind manevre politice in favoarea actualului presedinte. Mihaela Geoana a fost, astfel, propusa la presedintie de catre Luana Minea, sefa Crucii Rosii Brasov, dar si vicepresedinte al organizatiei judetene a PSD, ceea ce contravine statutului organizatiei, potrivit caruia membrii salarizati ai conducerii nu pot fi implicati politic. Congresul respectiv a avut loc tot la Brasov, iar de organizarea lui s-a ocupat in principal filiala locala. Un rol important l-a avut insa, potrivit presei vremii, si secretarul general de atunci al PSD, Titus Corlatean, cel care i-ar fi netezit drumul doamnei Geoana prin tot felul de actiuni filantropice sustinute de apropiati ai partidului, ca si presedintele PSD Brasov, Constantin Nita, insarcinat de Mircea Geoana personal sa vegheze la buna desfasurare a congresului. Un cuvant greu de spus l-a avut, se pare, si tatal lui Mircea Geoana, fost vicepresedinte al Crucii Rosii in regimul comunist, el decedand, insa, dupa alegerea norei in functie.

Contactata de Inpolitics, Minea ne-a declarat, azi, ca e gata sa o propuna din nou pe Mihaela Geoana la presedintie, daca aceasta isi va da acceptul:”In acest moment au loc alegerile in filialele judetene, congresul urmand sa fie organizat undeva prin martie-aprilie. Daca doamna Geoana vrea un nou mandat, filiala noastra e gata sa o sustina, deocamdata nu am discutat despre acest aspect. Cred, insa ca un eventual refuz al domniei sale ne-ar crea probleme, pentru ca ar trebui sa gasim o personalitate de acelasi calibru, care sa aiba o activitate recunoscuta in domeniul ONG-urilor”.
Minea crede ca nu ar fi foarte simplu ca liderii puterii sa manevreze voturile, la congres, impotriva Mihaelei Geoana: ”In principiu ar fi destul de greu, pentru ca cei care voteaza si aleg presedintele sunt sefii de filiale, care sunt apolitici, deci nu prea vad cum ar putea fi influentati din exterior”.
Cum aceleasi principii s-au aplicat si la precedentul congres, cu disputele de rigoare, cum am aratat, nu e exclus ca parghiile politice sa functioneze din nou, de asta data in sens invers. Nu am reusit, in ciuda eforturilor, sa obtinem un punct de vedere si de la doamna Geoana personal.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii