Lovitura: Basescu, chemat la interogatoriu in procesul drogurilor usoare   aprilie 27th, 2011

de Bogdan Tiberiu Iacob, Inpolitics

Azi dimineata, la Judecatoria Sectorului 5, a avut loc un nou termen al procesului dintre deputatul PSD, Mugurel Surupaceanu si presedintele Romaniei, Traian Basescu, care a luat o turnura neasteptata si spectaculoasa, in urma unei decizii a magistratilor.

Reamintim ca seful statului l-a dat in judecata, anul trecut, pe parlamentarul social-democrat dupa ce acesta a afirmat ca PDL, membri ai Guvernului si Presedintia favorizeaza consumul de droguri usoare. Traian Basescu cere 100 lei daune morale pentru atingerea adusa dreptului la onoare si reputatie, precum si plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces.

La termenul de azi, parlamentarul PSD a cerut interogarea lui Traian Basescu, pentru ca acesta sa raspunda direct si personal catorva intrebari legate de proliferarea comertului cu droguri usoare in ultimii ani, fara ca autoritatile sa ia vreo masura in acest sens. “Ma intereseaza, in special, de ce domnul Basescu a refuzat sa promulge legea anti-drog, anul trecut, in februarie, ceea ce a deschis drum efectelor unei ordonante a guvernului Boc facuta pe gustul comerciantilor de produse etnobotanice si care le-a permis acestora sa isi vanda marfa, fara probleme, pe mai departe. Si mai vreau sa aflu de la el de ce presedintia a recomandat in mod public ca orice consum de droguri usoare sa nu mai fie incriminat de lege, lucru care constituie o premiera europeana de non-combat in lupta cu drogurile!” a declarat deputatul Surupaceanu pentru Inpolitics, dupa proces.

Interesant de consemnat, la termenul de azi, solicitarea de interogare a presedintelui a fost facuta nu de avocatul deputatului, ci de Surupaceanu personal, magistratii acceptind cererea.
Este mai mult decit probabil ca acesta sa fie punctul final al procesului, intrucit exista deja un precedent in care Basescu a renuntat la un proces de calomnie doar pentru ca nu a dorit sa fie interogat in instanta, ne referim la celebrul proces cu Eugen Nicolaescu, dupa ce fostul ministru il acuzase de tulburari psihice.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii