Victor Ponta si marea criza   mai 27th, 2012

Romania este un stat plasat la periferia Uniunii Europene. Chiar daca, strict geografic, se afla in centrul continentului. Statele de la periferie sunt mai slabe. In epicentrul Uniunii Europene se afla doua state in tandem. Germania si Franta. In mod natural, acestea isi exporta criza. Finalmente, platesc cei mai slabi. Dar iata ca Francois Hollande, noul presedinte al Frantei, schimba jocurile. Intr-un mod care ne poate avantaja. Daca si numai daca Victor Ponta va sti sa exploateze o oportunitate. Strict tehnic, oportunitatea are o denumire. Eurobondurile.

In mai multe analize pe care le-am facut incepand din momentul declansarii crizei globale, in general, dar mai ales dupa dezlantuirea crizei europene, am insistat asupra responsabilitatii Germaniei. De ce? Pentru ca Germania este cel mai puternic stat al Uniunii Europene. Pentru ca este principalul initiator al acestui proiect. Pentru ca despre Statele Unite ale Europei s-a vorbit si inaintea celui de-al Treilea Reich si in timpul celui de-al Treilea Reich, multi dintre corifeii Germaniei naziste ori nenaziste construind si sustinand acest concept. Si asta pentru ca Germania industrializata avea nevoie de o piata de desfacere. In paralel, statul german a utilizat fel de fel de mijloace nu numai pentru a scapa de supraproductie, ci si pentru a-si exporta, de cate ori era necesar, inflatia. De a face in asa fel incat costurile inflatiei si ale crizelor sa fie platite de altii. De tarile mai slabe. Chiar si moneda euro a fost inventata si in acest scop. Si, din acest motiv, Germania, in buna masura acompaniata de Franta, insista pentru salvarea euro.

Ei bine, celelalte state ale Uniunii Europene, carora, in ultima vreme, le-a devenit si Franta avocat, au sustinut, din ce in ce mai insistent, ca echitabil din partea Germaniei este sa-si asume o parte corespunzatoare din costurile crizei. Cum? Acceptand ideea de eurobonduri. Ce sunt eurobondurile? Sunt obligatiuni emise de Banca Centrala Europeana care sunt puse pe piata in scopul de a fi achizitionate de cei care dispun de fonduri, europeni sau non-europeni, cu o dobanda rezonabila si beneficiind de garantia statelor europene in ansamblu. Ceea ce ar putea revigora economia continentului dar nu pe calea sacrificarii statelor mici ori slabe, ci prin asumarea in comun, inclusiv de catre Germania, a responsabilitatilor. Si implicit a costurilor.

Ei bine, Francois Hollande, spre deosebire de Sarkozy, a reusit sa infranga cerbicia doamnei Angela Merkel. Germania este pe cale sa accepte, in mod ireversibil, scenariul eurobondurilor.

Exista bani europeni care nu lucreaza pentru Europa, in special din frica fata de criza, in valoare de 8.000 miliarde euro. Nu, nu este nicio greseala. Aceasta suma colosala este detinuta de europeni. Ne putem imagina cate alte mii de miliarde se afla la dispozitia investitorilor non-europeni. Iata, asadar, bani exista pentru relansarea Europei, atunci cand Germania este gata sa-si asume si ea riscuri. Alaturi de ceilalti.

Pentru Guvernul lui Victor Ponta aceasta rasturnare previzibila de raporturi la nivelul UE poate fi o teribila oportunitate. Pentru care Executivul ar trebui sa se pregateasca zi si noapte. E mai importanta aceasta evolutie a evenimentelor decat alegerile.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Un comentariu

mai 28th, 2012 at 10:55
noname spune:

Ponta are fata de labagiu. Puteau sa gaseasca altul.