Sorin ROSCA STANESCU

Conform statisticilor de care dispunem, numarul mandatelor de interceptare din Romania creste in mod spectaculos. In 2009, cifra oficiala se refera la 22.000 de mandate. Evident, numarul interceptarilor este mult mai mare decat cel al mandatelor. Daca luam in calcul singura cifra de referinta de care dispunem, cea de 12 euro, costul unei interceptari de o zi, rezulta ca, daca numarul interceptarilor s-ar reduce la numarul mandatelor, ceea ce este imposibil, atunci statul roman cheltuie anual 100 milioane euro. Cum de s-a ajuns la aceasta sarabanda de interceptari? Cum poate fi stopat fenomenul? O dezbatere care a avut loc astazi, la sala Drepturilor Omului din Parlamentul Romaniei, initiata de “FACIAS”, a incercat sa dea unele raspunsuri la aceasta intrebare.

Evident, costul real al interceptarilor este de cateva ori mai mare. Pentru ca, asa cum aratam mai sus, fiecare mandat presupune, cu certitudine, mai mult decat o singura interceptare. In al doilea rand, noi vorbim doar de interceptarile pe care Serviciul Roman de Informatii si le atribuie. Ce ne facem, insa, cu zecile de mii de interceptari facute de alte servicii? De STS. De SPP. De SIE. De serviciul secret al Ministerului de Interne. Ce ne facem cu cele 8.000 de mandate de siguranta nationala? Au misunat, oare, prin Romania, vreo 8.000 de teroristi? Vreo 8.000 de persoane atat de periculoase incat au pus in pericol siguranta nationala? Care au fost rezultatele acestor interceptari? Cati teroristi reali au fost prinsi? Cate bombe reale au fost dezamorsate? Cati spioni a inhatat Romania?

Mai exista o tema, care si ea merita dezbatuta, legata de aprobarea pentru interceptari. In afara mandatelor de siguranta nationala, grosul interceptarilor este aprobat de cativa judecatori. Care se pare ca numai cu asta se ocupa. Sa semneze mandate. Si sa nu le puna niciodata in discutie. De vreme ce nicio solicitare – se pare ca doar una singura – nu a fost respinsa. Cine sunt acesti judecatori? De ce numele lor nu este niciodata public? De ce sunt doar cativa? Orice judecator ar putea avea competenta profesionala si abilitatea de a semna sau respinge mandate de interceptare.

Dar bomba bombelor este ca, pana si in situatia data, in care o puzderie de institutii ale statului, pe care le-am enumerat mai sus, au fost dotate cu bani publici, cu aparate extrem de sofisticate de interceptare, acestea totusi, cel putin teoretic, sunt, fiecare in parte, plasate sub controlul cuiva. Al unei alte institutii. Fie ca este Parlament, fie ca este Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, fie ca este Ministerul de Interne. Cu o singura exceptie extrem de scandaloasa. Exceptia este DNA.

Si Directia Nationala Anticoruptie a beneficiat, tot pe bani publici, de posibilitatea de a-si achizitiona cele mai sofisticate aparate de inregistrare. Sunt computere cu ajutorul carora, pe o raza de sute de metri, sunt scanate toate vocile din eter. Si al caror soft permite identificarea persoanelor care vorbesc. Ei bine, DNA este o institutie care face interceptari telefonice la greu si care nu este controlata de nimeni.

Nu a fost cumva – sau ma insel eu? – creat, in legislatura anterioara a Parlamentului, cadrul legal pentru constitutirea unei comisii care sa cerceteze derapajele procurorilor? Ba da. Si atunci, oare aceasta comisie nu ar trebui pusa la treaba? De ce nu se intampla, pana in prezent, acest lucru?

Sursa: CorectNews