Jurnal de senator   septembrie 16th, 2013

Vineri, 13 septembrie, la Pavilionul Expozitional Constanta, la ora 10°°, a avut loc a treia dezbatere pe tema “Sa schimbam impreuna Legea Audiovizualului”. La eveniment au fost prezenti Nicusor Constantinescu, presedintele Consiliului Judetean Constanta, Cornel Panait, prorectorul Universitatii Maritime Constanta, consilierii judeteni Laurentiu Marin, Ecaterina Prodan si Ion Radu, deputatul PSD Madalin Voicu, primarii comunelor Topalu si Topraisar, Gheorghe Murat, respectiv Gheorghe Stelian, fostul primar al orasului Murfatlar, Nicolae Crivineanu, precum si directori de televiziuni, proprietari de cablu si, evident, jurnalisti.

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

2 comentarii

septembrie 16th, 2013 at 20:10
Marian Nicolae spune:

Roşia Montana şi falsa dihotomie între „dreapta” şi „stânga”
Джордж Сорос

de Valentin Mândrăşescu
http://romanian.ruvr.ru/2013_09_16/Roshija-Montana-i-illjuzornij-vibor-mezhdu-pravimi-i-levimi-0442/

Proiectul Roşia Montana întruchipează toate aspectele negative ale „sistemului ticăloşit” şi „capitalismului de cumetrie”. După ce am demonstrat că România va încasa cu 3,7 miliarde de dolari mai puţin decât ar fi încasat Congo pentru un proiect asemănător, a venit timpul să facem o analiză a persoanelor care finanţează şi coordonează proiectul Roşia Montana. În curând vom ajunge la persoanele „din spatele cortinei”, dar vom începe cu personalul executiv al Garbiel Resources.

Unul dintre aspectele curioase ale modului în care funcţionează compania Gabriel Resources constă în faptul că managementul companiei are salarii colosale, chiar şi în condiţiile în care Gabriel Resources încă nu are profit. Însă banii nu sunt plătiţi degeaba.

Acţionarii companiei au avut grijă să aducă la Gabriel Resources pe cei mai buni specialişti în domeniul ”proiectelor speciale” şi ”relaţiilor cu guvernele statelor subdezvoltate”. CEO-ul companiei este Jonathan Henry care a intrat în top 10 ai celor mai bine plătiţi directori executivi din Canada cu o remunerare totală de peste 9,5 milioane de dolari după estimările MSN Canada. Ce ştie să facă Jonathan Henry ca să merite aceşti bani? Înainte să ajungă la Gabriel Resources, Henry a fost CEO-ul companiei britanice Avocet Mining unde şi-a demonstrat eficienţa managerială.

În ciuda presiunilor din partea societăţii civile, Avocet Mining nu a semnat Codul Internaţional de management al producţiei, transportului şi folosirii cianurii în producţia aurului. În 2011, la una din exploatările deţinute de compania britanică, un camion încărcat cu cianură a căzut într-un râu care alimenta cu apă câteva sate învecinate. „Înainte să ne salveze, aurul o să ne omoare”, scriau jurnaliştii locali, făcând referire la promisiunile Avocet de a aduce locuri de muncă, investiţii şi prosperitate.

Sună cunoscut, nu?
Practic, nici un proiect al companiei britanice nu s-a desfăşurat fără un scandal de proporţii: cianură în râurile din Brukina Faso, dispute pe licenţe cu guvernul din Tadjikistan, acuzaţii de prejudicii comerciale în valoare de peste un miliard de dolar în Indonezia. Acum devine clar de ce fostul CEO al Avocet a fost ales pentru a conduce operaţiunile Gabriel Resources. Are toate calificările necesare pentru a lucra în România.

Cel mai interesant personaj din echipa de management de la Gabriel Resources este „directorul independent” Alfred Gusenbauer, fost prim-ministru al Austriei în perioada 2007-2008.

De ce ar fi nevoie de fostul cancelar austriac în conducerea unei companii miniere? Alfred Gusenbauer are o reputaţie de specialist în relaţii guvernamentale şi are mulţi prieteni în Europa de Est.

În România, doctorul Gusenbauer face parte din consiliul ştiinţific al Institutului Social Democrat Ovidiu Șincai al cărui preşedinte este Adrian Năstase. Mai mult, Gusenbauer a participat, începând din 2006, la reuniunile grupului Bilderberg, în cadrul cărora putea să găsească „numitor comun” cu Mugur Isărescu care a devenit convins că rezerva de aur a României nu trebuie să crească.

Fostul premier austriac are o vastă experienţă în domeniul susţinerii unor afaceri care depind de bunăvoinţa guvernului României. Toate companiile care l-au angajat pe Gusenbauer ca director sau consultant au avut un succes deosebit în domeniul privatizărilor şi contractelor publice. Alpine Bau, pentru care fostul lider al social-democraţilor austrieci a lucrat în calitate de consultant, a reuşit (împreună cu Ion Țiriac) să achiziţioneze pachete majoritare la Granitul Bucureşti şi SCAEP Giurgiu Port. Compania Strabag, la care Gusenbauer a fost angajat ca ”director independent”, a obţinut numeroase contracte de construcţie de drumuri, însă scandalurile legate de execuţia acestor contracte în valoare de miliarde de dolari se ţin lanţ. Lista succeselor manageriale ale fostului cancelar austriac poate fi continuată.

Partea cea mai interesantă a constă în faptul că principalii acţionari ai companiei canadiene, miliardarii Steinmetz, Kaplan şi Paulson sunt consideraţi rivali ideologici şi concurenţi economici ai miliardarului George Soros. În acelaşi timp, Alfred Gusenbauer, „directorul independent”, însărcinat cu supravegherea managementul companiei în vederea respectării intereselor acţionariatului este unul dintre prietenii lui Soros. Gusenbauer se află în rândul celor „95 de prieteni” ai lui Soros care în 2011 au semnat o scrisoare deschisă prin care Soros şi cei care îl susţin cereau instituirea unei uniuni fiscale în cadrul Uniunii Europene şi crearea unui mecanism legislativ prin care conducerea UE ar putea controla bugetele ţărilor-membre.

De fapt, Soros şi prietenii au cerut crearea (la nivel economic şi fiscal) a Statelor Unite ale Europei în care ţările-membre vor rămâne fără suveranitate economică şi fără controlul asupra propriilor bugete. Acum, acest proiect este susţinut atât de politicieni de dreapta (Merkel, Băsescu) cât şi de politicieni de stânga (Gusenbauer, Ponta). În acelaşi timp, afacerile miliardarilor „de dreapta” (Kaplan, Paulson) sunt supravegheate Gusenbauer, prietenul miliardarului „de stânga” Soros. În acest context, fiecare cetăţean capabil de gândire logică ar trebui să-şi pună o întrebare simplă: nu cumva politicienii „de stânga” şi „de dreapta” joacă de fapt în aceeaşi echipă?

Notă:
Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului.
Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele.

Valentin Mândrăşescu

septembrie 17th, 2013 at 10:09
Marian Nicolae spune:

Deschisă în urmă cu peste 150 de ani, prima mină din Valea Jiului riscă să dispară de pe fața pământului

Postat la: 16.09.2013 – 13:38 | Scris de: Cristina Ghenea

Mina Petrila, vândută la fier vechi

Exploatarea Minieră Petrila – care și-a început activitatea în urmă cu mai bine de 150 de ani, fiind prima mină din Valea Jiului – se îndreaptă cu pași repezi spre închidere. Ortacii s-au resemnat cu gândul că nimeni și nimic nu va mai schimba această situație, dar speră să-și poată păstra emblema orașului, transformând mina într-un muzeu. Teoretic, acest lucru este posibil, iar petrilenii au găsit și dovezi în acest sens în orășelele miniere din Franța și Germania, însă, în România, ideea le e ignorată, autoritățile dând bice demolării celor peste 20 de clădiri pline de istorie.

Anul 1859: a fost concesionat primul perimetru dedicat exploatării zăcământului de huilă, la Petrila. Așa a început istoria mineritului din Valea Jiului. În 1927 a fost construită prima uzină de preparare a minei – la vremea respectivă, cea mai mare din Europa și a doua din lume la procesare (n.r. procesa 340 tone de cărbune pe oră) – iar în 1943 a început construcția Puțului Centru al minei, o clădire cu valoare deosebită, datorită instalației de extracție de care dispune, unică în Europa. Astăzi, toate acestea și tot ce a însemnat Mina Petrila în cei peste 150 de ani de existență riscă să devină doar o amintire, căci odată cu închiderea ei, activele – 26 la număr – îi vor fi demolate.

Comunitatea lansează colacul de salvare

După modelul unor orășele miniere din Franța și Germania, petrilenii au găsit soluția pentru a salva mina Petrila. Majoritatea construcțiilor ce aparțin de aceasta își pot găsi o altă întrebuințare, fiind transformate în muzeu și în clădiri administrative. Pentru o parte dintre ele există deja un studiu de prefezabilitate, întocmit de Fundația Culturală „Condiția Română”, împreună cu studenți din țară și din străinătate.

Proiectul acestora e văzut cu ochi buni atât de întreaga comunitate, cât și de autoritățile locale, dar s-a împotmolit la Ministerul Economiei. „Studiul de prefezabilitate prevede ca o parte a clădirilor din incinta minei Petrila, clădiri care au valoare istorică și culturală, să fie transformate în muzeu.

De asemenea, o altă parte a clădirilor ar urma să fie preluate de Primărie pentru a le putea concesiona către diverse firme ce doresc să desfășoare activități economice în orașul nostru”, a declarat Ilie Păducel, primarul orașului Petrila. Mai precis, proiectul – intitulat „Mina Petrila – Recuperare, Recondiționare, Refolosire!” – își propune valorificarea patrimoniului cu o însemnată încărcătură istorică și cu un potențial cultural și turistic incontestabil, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a unui oraș ce se stinge, încet, încet, odată cu lămpașele ortacilor disponibilizați.

Printre obiectivele propuse pentru atingerea acestui scop, inițiatorii propun amenajarea unui complex muzeistic, respectiv „Muzeul Academiei Miniere de la Petrila”, despre care spun că ar fi un muzeu al oamenilor și al instalațiilor într-un nou concept, „Muzeul Antropologic Petrila”, care ar înfățișa orașul în 101 de povești, din 101 unghiuri diferite, un spațiu dedicat lui scriitorului Ion D. Sîrbu (n.r. născut într-o familie de mineri din Petrila) și amenajarea unei mine – școală care să poată fi folosită de studenții facultății de Mine din Petroșani, dar și de turiștii curioși să vadă care este modul de desfășurare a activității din subteran.

Ministerul refuză

După ce Consiliul Local Petrila a aprobat respectivul proiect, primăria le-a prezentat și celor din Ministerul Economiei ideea. Răspunsul, însă, nu a fost cel așteptat. În reglementarea privind închiderea minelor nu se regăsesc costuri de natura celor pe care Consiliul Local și Primăria Petrila le propune pentru a reabilita o parte dintre activele minei, susțin reprezentanții Ministerului. Autoritățile locale au încercat și altă variantă, și anume să obțină o schimbare a destinației fondurilor investite în demolări.

„Valoarea ajutorului de stat pentru costurile generate de închiderea unităților de producție ale minelor Petrila, Paroșeni și Uricani este, în total, de 385 milioane lei. Ne-am gândit că, în loc să investim în demolări, mai bine investim în reabilitări, exact aceiași bani, nu cerem nimic în plus”, a declarat viceprimarul orașului, Vasile Jurca. Nici această idee, însă, nu a primit aviz pozitiv. „Schimbarea destinației costurilor proiectate și aprobate pentru acest proiect nu este posibilă” – se arată în răspunsul pe care Ministerul Economiei l-a trimis Primăriei Petrila.

Cel mai probabil, cea mai veche mină a Văii Jiului va lua calea fierului vechi

În timp ce comunitatea și autoritățile locale caută soluții pentru salvarea EM Petrila, mina se îndreaptă cu pași tot mai repezi spre demolare. În urma luării deciziei de închidere a minelor necompetitive, s-a stabilit ca până în 2018 Exploatările Miniere Petrila, Uricani și Paroșeni să-și încheie activitatea.

Prima dintre ele este mina Petrila, care va trebui închisă până în 2015.
Deja clădirea noii preparații a fost demolată, iar la sfârșitul săptămânii trecute au fost disponibilizați 182 de ortaci din cei 755 care mai rămăseseră. Societatea Națională de Închideri de Mine Valea Jiului (SNÎMVJ) susține că molozul rămas în urma demolărilor poate fi folosit la înfundarea galeriilor din subteran, însă în urma demolării noii preparații, „magneții” și-au și făcut deja apariția. Hoții de fier caută să valorifice cât mai mult din aceste clădiri neutilizate, iar cantitățile de fier din acestea nu sunt deloc mici.

Între timp, SNÎMVJ continuă procedura de închidere, iar săptămâna trecută a fost derulată licitația pentru dirigenția de șantier de la mina Petrila. „Valoarea contractului este de 907.500 lei, pe o perioadă de 40 de luni, iar licitația a fost câștigată de Conversmin, singura societate care s-a arătat interesată de preluarea acestuia. După 15 octombrie vor fi demarate lucrările efective de închidere a minei, lucrări ce vor fi făcute pe două părți concomitent – în subteran și la suprafață”, a declarat pentru ZIUAnews Aurel Anghel, directorul SNÎVMJ. Cât despre ideea de a transforma mina într-un muzeu, pentru a păstra cel mai important obiectiv din istoria orașului Petrila, acesta a precizat că este avută în vedere și că are discuții cu primăria pentru verificarea apartenenței clădirilor și găsirea unor soluții viabile.

100 de milioane de tone de huilă au fost extrase de la Petrila

Mina Petrila este cea mai veche din Valea Jiului, fiind deschisă în anul 1859 sub denumirea de mina Deak. Prima lucrare minieră care a asigurat accesul în subteran este o galerie de coastă, care poate fi văzută încă în incinta minei Petrila. De asemenea, în Puțul Centru al minei funcționează și astăzi o mașină de extracție a acelorași vremuri. Odată cu punerea în exploatare a minei, în mica localitate de pe malul Jiului de Est apar primele colonii muncitorești, dotate cu utilitățile necesare, ceea ce creează condiții propice pentru o dezvoltare intensă. Pe parcursul celor peste 150 de ani de existență, mina a parcurs mai multe etape de dezvoltare, ajungând cea mai adâncă mină din România, exploatarea fiind făcută la 850 metri adâncime, respectiv 250 metri adâncime sub nivelul Mării Negre.

În anul 1980, Mina Petrila a cunoscut vârful de producție, cu peste 1 milion de tone de cărbune extras de cei 4.200 de angajați pe care îi avea la vremea respectivă. În total, de-a lungul timpului, la EM Petrila s-au extras peste 100 milioane de tone de huilă și au muncit peste 40.000 de mineri. Totodată, circa 160 de persoane și-au pierdut viața în subteran. „Este păcat să pierdem o asemenea valoare. Cele 26 de active ale minei Petrila pot păstra istoria exploatării prin care s-au pus bazele mineritului în Valea Jiului, iar dintre aceste clădiri unele au o însemnătate deosebită, cum este Puțul Centru – care are o instalație de extracție unică în Europa, ce funcționează din 30 iulie 1946 încontinuu. Soluția pentru a transforma mina în muzeu este ca activele să fie date Primăriei, prin hotărâre de Guvern”, a declarat Constantin Jujan, directorul EM Petrila.