Cine-i scoate pe primari de sub tavalugul ANI   septembrie 25th, 2013

SRSS-a creat o situatie fara precedent. Profitand de ambiguitati ale unor acte normative, Agentia Nationala de Integritate ii investigheaza, in ritm sustinut, pe primarii, pe consilierii si pe presedintii de Consilii Judetene din intreaga tara. Sub motiv ca acestia se fac vinovati pentru ca fac parte din Consilii de Administratie ale unor regii de utilitate publica. Deja multi dintre acestia au fost declarati incompatibili. Urmeaza ca aproape toti sa ajunga in aceasta situatie. Ma refer la mii de primari si la mii de consilieri. Ce e de facut?

Conform legii, primarii, consilierii si presedintii de Consilii Judetene gasiti incompatibili de ANI trebuie sa-si paraseasca functiile. Iar partea interesanta e ca cei mai multi dintre acestia fie au fost declarati incompatibili, fie sunt cercetati, fie urmeaza sa fie cercetati. Mai devreme sau mai tarziu, in acest ritm, ANI va deveni cel mai important jucator politic de pe piata, intrucat ar putea declansa pretutindeni, in mod indirect, alegeri locale anticipate. Ce au facut rau acesti alesi ai poporului? Exista cu adevarat mii de infractori in aceste functii publice? Cum va fi taxata Romania in momentul in care va deveni public, pe plan international, faptul ca o institutie cum e ANI, despre care reprezentanti ai Uniunii Europene au facut referiri elogioase, a constatat ca aproape tot ceea ce au ales prin vot democratic romanii este certat cu legea? Nu cumva adevarul e altul? Nu cumva exista anomali care trebuie corectate cat nu este inca prea tarziu?

Pentru ce sunt pusi la zid, unul dupa altul, cei alesi de cetateni in primavara anului precedent? Pentru ca fac parte din Consiliile de Administratie ale unor societati comerciale care, in realitate, sunt regii de canal, apa etc., apartinand in totalitate administratiilor locale si care, fara exceptie, sunt de utilitate publica. Adica indispensabile pentru cetatenii care i-au ales pe primari, pe consilieri si pe presedintii de Consilii Judetene pentru a le reprezenta interesele. Si unde, Doamne, sunt mai bine reprezentate asemenea interese decat acolo unde functioneaza sau nu functioneaza bine acele societati care le garanteaza sau ar trebui sa le garanteze oamenilor satisfacerea celor mai elementare necesitati si asteptari?

Asadar, prezenta acestora in Consiliile de Administartie, de fiecare data neremunerata, nu este vreun privilegiu sau vreo abatere de la integritate, ci o obligatie elementara generata chiar de fisa postului.

A incalcat ANI legea? Se fac lucratorii ANI vinovati de un grav abuz? Un raspuns afirmativ ar reprezenta o acuzatie extrem de grava si, in mare parte, nemeritata. Pe de alta parte, este clar ca ANI, prin investigatiile facute, a interpretat legea in exces, a utilizat in mod gresit ambiguitati ale actelor normative si astfel s-a ajuns unde s-a ajuns. Si atunci care ar putea fi solutia? Pentru viitor, exista doua proiecte de acte normative pe agenda Parlamentului a caror adoptare va clarifica lucrurile. Dar pentru trecut? Ce se intampla cu cazurile deja cercetate si solutionate? Sau cu toate acele cazuri in care alesii locali au devenit membri ai Consiliilor de Administratie sub imperiul vechilor prevederi? Pentru asemenea cazuri nu exista decat o sigura solutie: o lege a aminstiei. Indrazneata propunerea a fost lansata ieri chiar de catre presedintele PNL, Crin Antonescu.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Un comentariu

septembrie 25th, 2013 at 20:24
Marian Nicolae spune:

Sa fie cumva distragerea atentiei de la ceva mult mai important ???
In alta ordine de idei, gasiti ceva interesant mai jos:
—————————————————————
SUA ar putea intra în faliment pe 17 octombrie

http://romanian.ruvr.ru/news/2013_09_25/SUA-ar-putea-intra-in-faliment-pe-17-octombrie-5957/

America ar putea intra în faliment pe 17 octombrie, dacă nu va fi adoptată urgent legea cu privire la ridicarea plafonul datoriei de stat.

Avertismentul vine din partea secretarului american al Trezoreriei, Jacob Lew.

Într-o scrisoare adresată liderilor Congresului, Lew afirmă că, de data aceasta, consecinţele pentru SUA vor fi mai grave decât în 2001, când o situaţie similară a provocat scăderea ratingului de credit.

Lew mai menţionează că, peste trei săptămâni, în contul trezoreriei vor fi doar 30 de miliarde de dolari, în timp ce obligaţiile financiare americane în această perioadă ar putea fi de două ori mai mari.
—————————————————————-
nota Roninjaune:

Interesant.
Ma intreb ce vor zice creditorii chinezi despre falimentul SUA……