Jurnal de senator   octombrie 17th, 2013

Miercuri – 16 octombrie

In cursul dupa-amiezii, la Comisia pentru cultura, s-a ajuns la un acord privind procedurile care trebuie urmate si respectate in legatura cu stabilirea ordinei de zi. La propunerea unui senator, Televiziunea publica va trebui sa prezinte miercuri o situatie a cheltuielilor facute in ultima vreme. Este un subiect care sper sa nu devina exploziv.

Joi – 17 octombrie

A avut loc, la Platul Parlamentului, ultima dezbatere si cea mai importanta pe care am realizat-o sub deviza „Sa schimbam impreuna Legea Audiovizualului”. Au participat personalitati de marca din Parlament, din Guvern, din CNA. Au fost prezenti reprezentanti ai tuturor televiziunilor importante, dar si ai retelelor locale, cablisti, presedintele Consiliului Concurentei, cadre didactice universitate, specialisti in legislatia europeana si, desigur, numerosi jurnalisti. A fost un succes pentru ca discutiile s-au dovedit deosebit de interesante, iar ideile lansate foarte consistente. In doua saptamani voi prezenta o prima forma a tezelor noii legi tuturor participantilor la cele cinci dezbateri, pentru ca acestia sa se poata pronunta. Apoi le voi prezenta a doua forma, care va ajunge si la Consiliul European. Dupa adoptarea acestor teze, va urma scrierea propriu-zisa a legii, inca o prezentare informala a acesteia catre categoriile mai sus mentionate si, abia apoi, depunerea proiectului actului normativ in Parlament. Sper pana la sfarsitul acestui an.

Vineri nu voi merge in colegiu pentru ca voi lucra la teze, la fel cum voi proceda si in zilele de sambata si duminica.

photo (2)

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii