Unde ne fraierim cu mana noastra?   Octombrie 20th, 2013

SRSEste la moda discutia despre redevente. Si nu intamplator. Dupa uriasul scandal legat de Rosia Montana si de documentele care ies la iveala dovedind complicitatea vinovata a unor demnitari romani, se pregateste in ordine scandalul gazelor de sist. Ciudata coincidenta: in seara zilei de 12 decembrie 2012, dupa orele 22.00, Traian Basescu a semnat cu Victor Ponta pactul de coabitare, pe care astazi fiecare ar vrea sa-l rupa, dar nu indrazneste. In aceeasi zi insa, dimineata, Guvernul a acordat licente de explorare, care sunt si de exploatare, pentru gazele de sist. De atunci partizanii acestor combinatii sustin ca statul ar avea numai de castigat din exploatarea resurelor. Asa e! Dar cum? La acesata intrebare raspunsul e bulversant. Sau chiar scandalos.

In cazul gazelor de sist, PDL se lauda ca, sub guvernarea Mihai Razvan Ungureanu, a reusit sa finalizeze o negociere prin care redeventele s-au ridicat la sase la suta. Adica procentul pe care statul roman, teoretic, ar trebui sa-l incaseze, dar numai dupa ce isi plateste datoriile de aproape jumatate de miliard de euro catre Gold Corporation – evident, datorii mult umflate – si dupa ce sunt retinute, din venituri, urmatoarele cheltuieli vizand ecologizarea si continuarea butaforiei numita Galeriile Romane. La randul sau, Guvernul Ponta afirma ca el a reusit ridicarea redeventei la sase la suta.

Pe cetatean nu-l interesaeaza prea mult nici aceasta redeventa si nici daca la gazele de sist redeventa e doi la suta sau patru la suta. Din simplul motiv ca, in ambele situatii, castigul statului va fi in realitate amanat multi ani de zile, iar cand va exista, va fi extrem de modest. Pentru ca nu redeventa este „spilul”, ci cu totul si cu totul altceva.

Toate statele lumii care decid ca nu dispun de mijloacele necesare, materiale sau tehnologie, pentru a-si exploata propriile resurse, concesioneaza perimetre in schimbul unor avantaje. Aceste avantaje sunt trei. Intotdeanua trei si prevazute cu multa scrupulozitate in contracte, dupa intense negocieri. Prima este o taxa achitata pentru dreptul de a explora si respectiv exploata un perimetru dat. Al doilea este redeventa care, intr-adevar, niciunde in lume nu se ridica la procente mai mari de sase la suta. Din cate stiu eu. Numai ca mai exista un element al contractului prezent pretutindeni, inclusiv in statele africane, dar care, in mod straniu, in ceea ce priveste Romania lipseste. Este vorba de contractul de impartire a produsului. Ce o fi insemnand asta?

Zi de zi dupa ce incepe exploatarea, rezulta in cazul zacaintelor aurifere anumite cantitati ale metalului pretios la fel cum in cazul gazelor clasice sau de sist, ori in cazul titeiului cantitati mai mult sau mai putin importante ale acestor produse. Pretutindeni exista si un contract de impartire a produsului, care in Romania lipseste. Prin urmare, daca ne raportam la alte state si discutam despre Rosia Montana si facem abstractie de capcana cianurilor, ar trebui ca, zi de zi, statul roman – sau lunar, dupa caz – sa primeasca de la producator cantitatea convenita. Pe care sa o valorifice asa cum doreste. La fel in ceea ce priveste titeiul sau gazele. In functie de natura zacamantului si de marimea acestuia, asemenea cote-parti, care revin statului proprietar al rezervelor, se pot ridica la 50 la suta sau peste 50 la suta. Exista si situatii in care cotele-parti pot fi mai mici, de 30-40 la suta. Dar niciodata ele nu trebuie sa lipseasca.

Ceea ce arunca literalmente in aer proiectele negociate pana in prezent si in general politica guvernelor Romaniei este pierderea, undeva pe drum, a celui de-al treilea capitol de negocieri. Si atentie, Romania dispune de perimetre pe teritoriul sau, pe platforma continentala a Marii Negre, dar si in exteriorul Romaniei, acolo unde are proprietati. Pretutindeni, statul roman are dreptul sa incredinteze altora exploatarea, dar are obligatia sa le pretinda nu numai taxe si redevente, ci si o importanta cota din produsul rezultat. Iata unde ne-am fraierit si ne fraierim cu mana noastra.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

2 comentarii

Octombrie 20th, 2013 at 23:02
gelu spune:

De ce vrea Chevronul sa exploateze gazele de sist in Romania? 1. Sa castige foarte, foarte, foarte multi bani, gazele fiind date pe de pomana de UMR si Ponta. 2. Ca USA sa scape de o mare cantitate de substante chimice toxice si radioactive care vor fi pompate la 3000 de metri adancime in subsolul zonelor de exploatare. De aceea a si fost descarcata nava Flaminia de miile de tone de reziduri in portul Constanta anul trecut. Substante care in cele din urma vor ajunge in panza de apa freatica si vor infecta solul de suprafata cu consecinta distrugerii agriculturii, zootehnie si apiculturii pe aceste suprafete. 3. Sa contribuie la exterminarea in conditii democratice a unei jumatati de milion de romani omorati de marile cutremure ce vor fi activate de multitudinea seismelor de mica intensitate produse in urma exploatarii gazelor de sist. “La o intensitatea cuprinsă între 8,5-9,5 blocurile vechi cu probleme sau cele prost proiectatate cad şi provoacă pierderi omeneşti. Pe harta României în intensităţi, Bucureştiul este încadrat în categoria de risc maxim – 8,5-9,5. De altfel, un studiu al al Institutului de Cercetare în Construcţii (INCERC), publicat acum 5 ani, arată că un cutremur cu epicentrul în Munţii Vrancei, având magnitudinea de 7 grade pe scara Richter, produs în jurul orei 21 (cum s-a întâmplat în 4 martie 1977), s-ar solda cu 450.000 de victime.”

Octombrie 22nd, 2013 at 08:27
Marian Nicolae spune:

Inginer geofizician Andrei Costin Victor:
Roşia Montană – un cartof prea fierbinte

http://www.cotidianul.ro/rosia-montana-un-cartof-prea-fierbinte-224922/

Ne iau aurul. Ne lasă cianurile! Ne umilesc!
Distrug viitorul munţilor Apuseni!
Vrem un alt viitor pentru minerii Ţării Moţilor!

Autorul, Andrei Costin Victor, 51 ani, inginer geolog (geofizician), din familie de geologi, a executat lucrări de prospecţiune radiometrică (spectrometrie gama) în Roşia Montană în 1989, pentru Întreprinderea de Prospecţiuni Geologice şi Geofizice. „Am crescut printre minerii si taranii moţi între anii 1973 şi 1994 şi cred cu convingere că merită un viitor mai bun.

Consider că proiectul companiei RMGC este un CARITAS international la bursa miniera de la Toronto. Daca este aplicat, este distrugător pentru patrimoniu, otrăvitor pentru Apuseni, păgubos pentru România, nesimţit cu localnicii, greşit din punct de vedere ingineresc şi… INUTIL. Deoarece există în apropiere alte trei zăcăminte de aur-argint, mult mai bogate, exploatabile mult mai ecologic, în subteran timp de peste 100 de ani.

În viitorul apropiat, cu investiţiile necesare, 2 000 de mineri din zonă vor munci la Roşia Poieni, la 4 kilometri de Roşia Montană, la CUPRUMIN Abrud, companie de stat rentabilă, alaturi de cei 460 de oameni angajaţi în prezent. Aceasta dacă nu cumva unii politicieni şi functionari hoţi nu vor jefui şi această companie.