Locomotiva pleaca spre Bruxelles. Ajunge si cu vagoanele?   noiembrie 28th, 2013

SRS„In curbele europene, Moldova ar putea pierde intreaga garnitura”. Iata un avertisment sever pentru ceea ce urmeaza sa se intample la Vilnius. Si nu vine din partea oricui. Autorul este chiar vicepremierul rus, Dmitri Rogozin. Care adauga cu subinteles ca s-ar putea ca in Europa sa ajunga doar locomotiva, care „nu se stie unde va fi garata”. Sub asemenea auspicii se desfasoara, la Vilnius, Parteneriatul Estic, la capatul caruia Republica Moldova va deveni stat asociat. Proces care, de fapt, se incheie abia spre sfarsitul lui 2014. Cumva la limita. Pana la cel de-al treilea obiectiv de tara vizat de Traian Basescu, cel al unirii cu Republica Moldova, e drum lung. Si iata ca, din nefericire, el trece si pe la Moscova.

Rareori se intampla ca o dezbatere pe tema unor parteneriate, initiata de Uniunea Europena, sa se desfasoare in conditii atat de tensionate. Parteneriatul Estic organizat la Vilnius este deja marcat de un esec de mari proportii. Ucraina nu va accepta, cel putin pentru moment, dar probabil decizia este sine die, o asociere cu Uniunea Europeana. Cel putin formal, oficialii de la Kiev sustin faptul ca Uniunea Europeana le impune prea multe restrictii si le ofera prea putin in conditiile unor relatii sociale extrem de tensionate. In realitate, Moscova a actionat in forta, utilizand toate parghiile, nu numai cele economice, pentru recuperarea Ucrainei si aducerea ei in organizatia economica initiata de Kremlin. Armenia si Azerbaidjanul urmeaza si ele linia Moscovei. Astfel incat intreg Parteneriatul Estic se va reduce la initierea unei asocieri cu Republica Moldova si cu Georgia. Ambele cu mari probleme.

In ceea ce priveste Republica Moldova, Moscova apasa pe doua pedale de acceleratie pentru a imprima, mai devreme sau mai tarziu, o miscare in sens invers. Prima pedala de acceleratie este Tiraspolul. Un hibrid statal, nerecunoscut in mod oficial de nimeni. Dar Kremlinul, prin diplomatia sa oficiala, extrem de activa, anunta, intr-un mod destul de explicit, ca Rusia este pe cale sa recunoasca regimul de stat al Transnistriei. De altfel, vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, afirma ca acest fapt se va intampla ca o consecinta a deciziei Chisinaului de a semna tratatul de asociere la UE. Asadar, se recurge la represalii. Ce inseamna recunoasterea Transnistriei? Nici mai mult, nici mai putin decat oficializarea existentei unui focar de conflict la granita Republicii Moldova. Ori nici Republica Moldova, nici Uniunea Europeana nu au nevoie de asa ceva. A doua presiune este pusa din interior. In Republica Moldova traiesc numeroase  familii de rusi si numeroase familii mixte. Rusofonii detin un procent de circa 40 la suta. Tensiunile sociale, generate de precaritatea economiei, pot face, din nou, asa cum s-a mai intamplat, extrem de puternica aceasta parte a populatiei moldovene. Iar candva, spre sfarsitul anului viitor, pozitia oficiala a Chisinaului in raport cu Uniunea Europeana s-ar putea schimba. De aceea cursa este contra cronometru. Procesul de asociere care se declanseaza la Vilnius trebuie incheiat pana cel tarziu in toamna anului viitor.

Cat priveste Georgia, situatia in plan intern este asemanatoare cu a Republicii Moldova. Numai ca, in cazul acestui stat, Moscova a plantat nu unul, ci doua focare de conflict. Abhazia si Osetia de Sud. In aceste conditii, nu este de mirare ca oficialii georgieni solicita asigurari din partea UE – pe care UE este incapabila sa le dea – privind integritatea teritoriala.

Asa ca obiectivul de tara despre care a vorbea presedintele Traian Basescu trece, vrem, nu vrem, atat prin  Moscova, cat si prin Bruxelles. Cu alte cuvinte, daca UE face tot ceea ce trebuie, actiunile Moscovei de blocare a integrarii europene a Moldovei vor esua si, abia la orizontul anilor 2025-2030, va putea fi pus la punct generosul proiect al reintregirii.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii