Strategii santajului   iunie 10th, 2014

SRSDimineata de stiri incepe prin doua spectaculoase cazuri de santaj. Prima victima este, conform procurorilor, nimeni altul decat Mircea Basescu, fratele presedintelui. Cea de-a doua victima, tot conform procurorilor, este o persoana cel putin la fel de importanta. Domana Livia Stanciu, temutul presedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, magistratul care i-a infundat pe multi, inclusiv pe premierul Adrian Nastase. Cum au ajuns cei doi sa fie santajati? De catre cine? Si de ce?

Ma pun in situatia unui strain care viziteaza pentru prima data Romania. Si incepe sa cunoasca aceasta tara ascultand stirile de dimineata. El afla ca fratele presedintelui Romaniei este victima unui santaj si ca un flagrant a fost organizat de catre procurori in propriul sau birou. Un minut mai tarziu, o alta stire il buimaceste pe ipoteticul vizitator. Unul dintre cei mai importanti magistrati ai statului, chiar presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, iata este victima unui alt santaj. Si in acest caz, este operata o arestare. Sunt doua anchete care se deruleaza in paralel. Daca banuielile procurorilor se vor confirma, daca, in cele din urma, va reiesi ca intr-adevar fratele persedintelui unui stat si unul dintre cei mai inalti magistrati au fost santajati, atunci ipoteticul nostru turist se va intreba pe buna dreptate: De ce totusi, de cativa ani de zile, o institutie experiment din aceasta tara, Directia Nationala Anticoruptie, este felicitata, pentru performantele obtinute, de mai toti reprezentantii institutiilor internationale? Despre ce performante vorbim cand, iata, s-a ajuns atat de sus cu o infractiune extrem de periculoasa, cum este santajul?

Sunt doua cazuri spectaculoase. Si asemanatoare. Nu fiindca e vorba de aceeasi prezumtiva infractiune. Nu fiindca, din nou, prezumtivele victime sunt persoana atat de sus puse. Ci pentru ca ele, cele doua cazuri, au un numitor comun. Pe care procurorii, nici daca se fac luntre si punte, nu-l pot ascunde sub covor. Si intr-un caz si in altul, santajul are la origine solicitarea de restituire a unor sume de bani.

Cum adica un membru atat de cunoscut al familiei prezidentiale, fratele presedintelui, a primit bani de la cei care, ulterior, l-au santajat? Cum adica presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie a beneficiat de o suma de bani oferita de cea care astazi este acuzata de procurori pentru santaj? Cum de cele doua personalitati publice s-au implicat in asemenea operatii?

Daca incercam sa vedem padurea si nu ne lovim cu capul de primul copac, vom descoperi ca, in spatele acestor doua mari scandaluri care au multe in comun, se ascund operatiuni financiare care ele insele ar putea deveni si sursa unor uriase scandaluri, dar, cine stie, poate si punctul de plecare al altor anchete. Tot penale. In cazul doamnei Livia Stanciu, situatia pare mai simpla. In sensul ca sotul acesteia, intre timp decedat, ar fi ramas dator unei doamne cu suma de 20.000 de euro. De doi ani de zile, respectiva doamna solicita restituirea imprumutului. Cum putea sa o faca? Calea cea mai simpla o reprezinta mesajele pe telefon. Cand, timp de doi ani de zile, soliciti cuiva restituirea unei sume si nu primesti banii inapoi, este de presupus, si asta s-a si intamplat, ca tonul mesajelor sa devina din ce in ce mai ascutit. Maximum din ceea ce au reusit sa ne comunice procurorii sesizati de doamna Livia Stanciu asupra acestui caz, cu o ciudata intarziere de doi ani, este ca persoana cercetata pentru santaj ar fi amenintat cu darea in vileag a unor fapte compromitatoare, in cazul in care banii nu sunt restituiti. Ce fel de fapte, nu stim. Dar poate afla procurorii. Pentru ca totusi, daca exista asemenea fapte, atunci, pe langa santaj, ar mai fi si altceva la mijloc care ar putea forma obiectul unor alte dosare de cercetare penala. Totusi, cunoscand de atat de multa vreme maniera in care procurorii informeaza opinia publica in asemenea cazuri „sensibile”, pana una-alta, ma marginesc sa presupun ca prezumtiva amenintare cu santaj se referea exclusiv la darea in vileag a existentei unei datorii neonorate. Ori un inalt magistrat al statului, cum este presedintele ICCJ, este dator sa dovedeasca, prin conduita sa personala, o moralitate desavarsita. Neinapoierea unei datorii este un fapt incorect, este o dovada a lipsei unor calitati morale. Dar poate fi un santaj solicitarea insistenta a restituirii unei datorii, chiar si cu amenintarea ca informatia respectiva va fi data in vileag? Pai atunci orice cetatean al Romaniei ar putea acuza banca pe motiv ca l-ar santaja, somandu-l, in mod repetat, inclusiv prin SMS-uri, sa-si restituie datoriile. Si la fel ar sta lucrurile si cu reprezentatii Renel ori ai societatilor de distribuire a gazului sau apei.

Dincolo, ce avem? Din nou, o solicitare de restituire a unor bani. E adevarat, suma este mult mai mare, pe masura inaltimii institutiei prezidentiale a fratelui. E vorba nu de 20.000 de euro, ci de 600.000 de mii de euro. Si este adevarat: domnul Bercea Mondialu sustine ca aceasta suma colosala nu a reprezentat pur si simplu un imprumut facut de fin nasului, ci, mai mult decat atat, o imensa spaga. Pentru ca un membru al clanului sa scape de un dosar pentru tentativa de omor calificat. Cum? Cu ajutorul lui Mircea Basescu, fratele presedintelui. In schimbul unui prezumtiv trafic de influenta, pe care acesta ar fi urmat sa il faca in justitie.

Deci, vrem, nu vrem, iata, ne intoarcem la justitie. Si daca tot ne intoarce la justitie, ar trebui sa ne punem o intrebare de bun-simt. O fi sau nu o fi santaj, dar banii se mai dau inapoi? Sau platitorii, cum-necum, sunt si cercetati penal si raman si faliti? Nu cumva santajul, dintr-o infractiune prevazuta in Codul penal, devine, in mana unor persoane, o strategie? O strategie eficienta pentru a nu mai da banul inapoi si pentru a bloca niscaiva dezvaluiri incomode?

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Un comentariu

iunie 11th, 2014 at 05:35
paul spune:

o mana spala pe alta si un „santaj” il umbreste pe celalat.