A inceput plangand. Sfarseste plangand   iunie 20th, 2014

SRSMa refer, desigur, la domnul Traian Basescu. Protagonistul teribilei scene declansata de abandonul lui Theodor Stolojan, care a renuntat sa mai candideze la prezidentiale. Si la reactia de atunci a actualului inca locatar de la Cotroceni. Si se sfarseste tot cu lacrimi. In momentul in care, ravasit intre statul de drept si statutul de frate, acelasi domn Traian Basescu boceste din nou. Au fost si atunci si acum lacrimi de crocodil? Da sau nu? Si care sunt consecintele? De atunci si de acum.

Daca, dintr-un motiv inca de nimeni explicat in mod cat de cat credibil, Theodor Stolojan nu ar fi renuntat la candidatura, Romania ar fi putut avea fie un presedinte socialist incepand din decembrie 2004, fie un presedinte liberal. Nici intr-o varianta, nici in alta nu este de presupus insa ca aceasta tara s-ar fi pricopsit cu un presedinte jucator. Un personaj cum este Traian Basescu. Extrem de dur. Lipsit de sentimente. Lipsit de compasiune. De umanism. De orice forma de idealism. Si caracterizat prin dorinta continua de a crea conflicte. Un lider conflictual. Care a antrenat in adevarate batalii, unele care au sfasiat statul roman, nu numai institutii dintre cele mai importante, ci si categorii de cetateni. Poate ca am fi vorbit mai putin despre statul de drept, dar am fi avut un stat de drept in intelesul corect al expresiei. Poate am fi vorbit mai putin despre combaterea coruptiei, dar am fi avut, in final, mai putina coruptie. Si poate neinstitutionalizata, cum este astazi. Poate am fi vorbit mai putin despre independenta justitiei, dar nimeni nu ar fi incercat sa o manevreze pe ascuns. Cine stie, poate ar  fi fost mai bine. Poate ca nu. Dar, in orice caz, sunt convins ca sfarsitul unui mandat prezidential de zece ani nu ar fi putut fi la fel de jalnic.

Foarte multi au spus atunci, in 2004, ca Traian Basescu s-a prefacut, ca lacrimile sale au fost de crocodil. Ca, de fapt, un ofiter acoperit i-a dat branci altui ofiter acoperit, pentru a candida el insusi la Cotroceni. Utilizand instrumentele specifice de lucru ale serviciilor secrete. Eu unul am preferat atunci sa cred in lacrimile lui Traian Basescu. Poate am fost naiv. Acum insa, din nou, presedintele a plans. Atunci cand a spus ca, intre statul de drept si reflexul de a-si apara fratele, alege statul de drept. Si, cu lacrimi in ochi, a fugit de la microfon. Nimeni nu a mai avut timp sa-l intrebe ceva. Motiv care ii determina pe multi sa afirme ca, din nou, Traian Basescu a recurs la o stratagema. Creand un moment emotional si, in acelasi timp, evitand sa raspunda la o multime de intrebari stanjenitoare. Am asistat sau nu la o scena de teatru?

Eu unul prefer sa cred ca nu. La fel ca si in 2004, sunt mai degraba dispus sa cred in sinceritatea lui Traian Basescu in asemenea momente decat in comportamentul sau malefic. Si am sa explic de ce. Iar explicatia poate fi luata si ca o analiza a evenimentelor in plina desfasurare, legate de razboiul de azi al celor doua clanuri care, pana mai ieri, fusesera infratite. Clanul Bercea Mondialu’ si clanul Basescu.

Oricat de fiara ar fi Traian Basescu, el nu are cum sa nu fie profund afectat, daca nu de faptele fratelui, macar de faptul ca acestea au fost date in vileag. Are toate motivele sa fie afectat institutional. Pentru ca Mircea Basescu este una dintre cele mai apropiate rude ale presedintelui. Si s-a bagat in ceva extrem de urat. Intr-un grup criminal infractional, asa se numeste el, care viza nici mai mult, nici mai putin decat spertuirea si influentarea unor judecatori. Infractiune deosebit de grava. Si in favoarea cui? A unor interlopi. Care, in plus, devenisera, printr-un botez si printr-o legatura statornica, si rude ale acestuia. Operatiune pusa la cale pe bani multi. Pe cel putin  600.000 de euro. Cum sa nu se afle presedintele intr-o situatie dintre cele mai proaste? Mai ales ca, la randul lui, a avut legaturi personale cu acest clan, numit Bercea Mondialu’. Si chiar s-a pupat pe frunte cu liderii acestuia. Nu in calitate de persoana particulara. Ci in calitate de presedinte al Romaniei. Si, mai mult chiar, conform propriilor marturisiri, facute probabil involuntar, el stie, de cel putin un an, ca fratele lui este santajat. Si stie si de ce este santajat, nu numai cum. Si, institutional, nu a facut nimic in calitatea pe care o are, de presedinte. Dimpotriva, a ascuns existenta unei fapte penale extrem de grave. Nu a denuntat-o imediat la DNA. Nu  a pus mana pe telefon informandu-i pe procurori. Si solicitand o cuvenita ancheta. Dimpotriva, domnul presedinte a tacut chitic, desi avea pe masa toate elementele care defineau existenta unui grup criminal organizat. Cu fratele sau in epicentru. Si, admitand, prin absurd, ca serviciile secrete nu l-ar fi informat, ceea ce este cu desavarsire exclus, desi SRI, slugarnic, afirma contrariul, Traian Basescu insusi recunoaste ca stie de un an ce s-a intamplat chiar de la fratele sau. Si aceasta, cel putin, este o certitudine.

Daca institutional avea toate motivele sa verse lacrimi, pentru ca, in calitatea sa de presedinte, a acceptat si a intrat intr-o mizerie fara margini, si sub aspect personal exista toate motivele pentru a da in plans. Fratele sau, din lacomie, a incalcat legea. S-a dat singur in primire. A vorbit vrute si nevrute si a fost inregistrat audio si video in timp ce recunostea ca a primit un sac de bani in schimbul unui trafic de influenta pe langa judecatori si chiar pe langa fratele sau, domnul presedinte, ca a complotat pentru stramutarea unui proces la Inalta Curte, acolo unde domneste doamna Livia Stanciu, omul lui Traian Basescu si pentru ca magistratii sa pronunte o sentinta blanda, de un an, un an si ceva, astfel incat seful clanului Bercea Mondialu’ sa fie eliberat. Sunt declaratii facute detaliat, repetat, cu subiect si predicat. Exista si martori. Cu certitudine exista si interceptari. Telefonice si ambientale. Pentru ca nu-mi imaginez ca serviciile se joaca cu astfel de chestiuni. Mai ales cand este vorba de coruperea unor magistrati. Sau macar de asigurarea protectiei familiei prezidentiale. Domnul Mircea Basescu nu mai are iesire. Si, in aceste conditii, ce era sa faca Traian Basescu? Sa iasa public si sa-l apere? Era cu neputinta. De netolerat. Se punea singur cu gatul sub ghilotina. Deci, singura varianta care ii mai ramanea era sa iasa si sa spuna fix ce a spus. Ca, intre statul de drept si fratele sau, alege statul de drept. Oricum, a spus mult mai putin decat ar fi avut obligatia sa spuna. Si, recunoscand ceea ce nu mai putea sa fie de nerecunoscut, a mintit prin omisiune. Fiindca nu a facut alte precizari pe care avea obligatia sa le faca.

Asadar, si institutional si in plan personal, uman, Traian Basescu avea toate motivele sa planga. Problema este insa daca a facut-o sincer sau daca este un bun actor. Spun unii ca nu au vazut pana acum decat putine persoane capabile sa planga la comanda. Si ca una dintre acestea ar fi Traian Basescu. Presedintele nostru.

Daca asa stau lucrurile, daca lacrimile sale au fost de crocodil in 2004 si tot de crocodil acum, in 2014, in scopul de a-si aburi propriul frate, atunci romanii stau mai rau chiar decat isi imaginau ca stau. Oricum, un fapt ramane cert: epoca Basescu a inceput in lacrimi. Si se incheie tot in lacrimi.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

3 comentarii

iunie 20th, 2014 at 17:09
Marian Nicolae spune:

Sa nu iutam cat de „rai” au fost rusii cu noi…
————————————————–

FOTO „Podul Prieteniei“ Giurgiu-Ruse, un cadou primit de la URSS în urmă cu 60 de ani

20 iunie 2014, 13:56 de Adina Vlad Devino

http://adevarul.ro/economie/stiri-economice/foto-podul-prieteniei-giurgiu-ruse-cadou-primit-urss-urma-60-ani-1_53a410790d133766a8bf151e/index.html

cuvinte cheie: podul prieteniei giurgiu ruse urss stalin finantare constrictie relatiile romano-bulgare feroviar rutier calafat vidin

„Podul Prieteniei“ Giurgiu-Ruse, un cadou primit de la URSS în urmă cu 60 de ani 1/10 „Podul Prieteniei“ are o lungime de 2,8 kilometri şi este unul dintre cele două poduri peste Dunăre, alături de Calafat-Vidin în sectorul de graniţă dintre România şi Bulgaria În urmă cu 60 de ani, pe 20 iunie 1954, era deschis circulaţiei podul cu tablier metalic de peste Dunăre, care leagă oraşele Giurgiu şi Ruse, numit la insistenţele sovieticilor „Podul Prieteniei“, fiind la acea vreme cel mai mare pod combinat – rutier şi feroviar – din Europa. Podul a fost contruit în doi ani şi jumătate, cu interesul şi sprijinul URSS.

„Podul Prieteniei” aproape să devină „Podul Dihoniei”. Bulgarii n… La sfârşitul anilor ‘40 şi începutul anilor ’50, noile regimuri de democraţie populară au ridicat problema realizării unei legături directe, printr-un pod peste Dunăre, între România şi Bulgaria. Idea acestui proiect a fost chiar ilustrat la acea vreme de Poşta Română prin emiterea unui timbru, în care un român şi un bulgar îşi dau mâna peste Dunăre, iar între ei se află un pod care reală cele două maluri ale fluviului. Numai că cele două state nu dispuneau de resurse financiare pentru realizarea proiectului în condiţiile recentului al Doilea Război Mondial.

Astfel, liderii comunişti ai anilor ’50 au discutat la Moscova despre realizarea acestui proiect şi au obţinut sprijinul lui Stalin. URSS a decis să participe la proiectarea podului, să pună la dispoziţie utilajele care lipseau României şi Bulgariei şi să finanţeze integral construcţia. Podul a fost proiectat de inginerul sovietic V. Andreev, însă partea bulgară susţine că planurile de realizare i-ar aparţine lui Gheorghi Ovciarov.

Lucrările au fost demarate la începutul anului 1952 şi s-au încheiat doi ani şi jumătate mai târziu, inaugurarea având loc pe 20 iunie 1954. „Podul Prieteniei“, aşa cum au insistat sovieticii să fie numit, are o lungime de 2,8 kilometri şi este unul dintre cele două poduri peste Dunăre, alături de Calafat-Vidin în sectorul de graniţă dintre România şi Bulgaria, restul traficului fiind preluat de feriboturi. Podul Giurgiu-Ruse a fost construit din oţel pe două nivele, ferovial şi rutier, cu două benzi şi trotuar pentru pietoni. Secţiunea centrală de 85 de metri lungime poate fi ridicată pentru a permite trecerea navelor mai mari. Această secţiune centrală mobilă este supusă periodic la revizii de către partea română, în atribuţiile căreiă intră buna ei funcţionare.

„Podul Prieteniei“ romano-bulgare a fost folosit masiv de propaganda comunistă pentru a exalta „relaţiile perfecte“ dintre cele două ţări. Liderii Partidelor Comuniste, Nicolae Ceauşescu şi Todor Jivkov, au făcut un obicei din întâlnirile cu „semnificaţie istorică“ chiar pe pod, în cadrul deselor întâlniri bilaterale. În prezent, cei care traversează podul peste Dunăre trebuie să achite o taxă. Tariful pentru o trecere pe podului peste Dunăre în sensul Giurgiu-Ruse pentru posesorii de vehicule de transport persoane cu cel mult 8+1 locuri pe scaune este de 3 euro (4 dolari sau 14 lei), după ce taxa a fost redusă în toamna anului trecut de la 6 euro. Chiar şi cu această reducere, taxa percepută pentru traversarea podului peste Dunăre este mai mare în România faţă de cea din Bulgaria. Posesorii de vehicule de transport persoane cu cel mult 8+1 locuri pe scaune plătesc pentru trecerea podului pe sensul Ruse-Giurgiu o taxă de 2 euro (4 leva).

iunie 20th, 2014 at 19:41
Paul Snaider spune:

CE SE INTAMPLA AZI IN ROMANIA ESTE O LUCRĂTURĂ A C.I.A.!!!
Pe canalele de comunicare discrete şi secrete ale Serviciilor de Informaţii circulă un zvon conform căruia mega-scandalul mediatic în care fratele lui Traian Băsescu, Mircea, a luat bani de la Bercea Mondialul este un scenariu regizat de o anumită parte a Serviciilor Secrete, avînd co-producător C.I.A.-ul american. Scopul? Terminarea politică a lui Traian Băsescu şi maximizarea şanselor la Palatul Cotroceni ale lui Victor Ponta. Dirijorul acestei orchestrări de anvergură ar fi generalul american Wesley Clark, iar uneltele, la vedere, sînt Dan Voiculescu, Pavel Abraham (prietenul şi colaboratorul agentului C.I.A. Harry Kirkavorian) şi, nu în ultimul rînd, o puternică reţea de „acoperiţi” din sistemul de Justiţie. Americanii au în acest scenariu mai multe ţinte. Prima dintre ele este aceea a terminării, din punct de vedere politic, a lui Traian Băsescu, devenit un personaj incomod şi nefolositor, care trebuie ţinut captiv, astfel încît să nu fie în măsură să vorbească despre afacerile şi socotelile secrete pe care le-a avut, în cei 10 ani de mandat, cu puterea de la Washington.
CINE ISI FACE ILUZII CA ROMANIA ESTE UN STAT LIBER SI SUVERAN SE INSELA AMARNIC !

iunie 21st, 2014 at 16:22
Marian Nicolae spune:

Eu unul chiar am crezut in acest bulllshit de sat global…pardon my french, dar observ cu tristete ca unii sunt mai egali decat altii.

Ca idee, romanii nu numai ca nu au prea multe drepturi in UE, dar in afara faptului ca SUA ramane in continuare inchisa pentru romanii fara vize, vedem ca si Canada incepe sa bage bete in roatele romanilor…

http://www.stiripesurse.ro/romanii-se-vor-angaja-mai-greu-in-canada/