De ce pe dreapta nu exista un tandem   iulie 23rd, 2014

SRSAsa e. Marele Partid National Liberal, care se formeaza din fuziunea PNL si PDL, merge in alegerile prezidentiale cu un candidat. Probabil Klaus Iohannis, pentru ca, in toate cercetarile de piata de pana acum, a fost mai bine plasat decat Catalin Predoiu. Dar o face singur. Nu in tandem cu un posibil prim-ministru. In timp ce, este de presupus ca PSD, daca va candida Ponta, va anunta si numele, in varianta sa, a viitorului premier. Acolo va fi tandem. De unde si de ce aceasta diferenta? Cum poate fi ea explicata?

La sfarsitul acestui an, in Romania, au loc alegeri prezidentiale. In niciun caz nu vom avea anticipate parlamentare. Prin urmare, avem o prima certitudine ca, in decembrie, aceasta tara va avea un nou presedinte, dar si o a doua certitudine ca, cel putin pana la sfarsitul anului, nu poate fi pusa in discutie o noua majoritate parlamentara. In prezent, majoritatea parlamentara este detinuta de PSD impreuna cu aliatii acestui partid. Victor Ponta, premier fiind, in eventualitatea in care candideaza pentru functia de presedinte al Romaniei si reuseste sa obtina cele mai multe voturi, va lasa vacanta functia de prim-ministru. In cazul lui si al PSD-ului, firesc este ca opinia publica sa fie informata din timp, inca din luna septembrie, cu privire la persoana succesorului lui Ponta la Palatul Victoria. Aceasta conditie nu este obligatorie si nici cat de cat necesara in cazul marelui Partid Liberal. Din simplul motiv ca, in principiu, alegerea ca presedinte al Romaniei, sa spunem a lui Klaus Iohannis, nu vacanteaza functia de prim-ministru.

In primul scenariu, cel al candidaturii lui Ponta, cetatenii, atunci cand se prezinta la urne, au dreptul sa stie ce se intampla daca isi dau votul pentru acesta. Cine va veni in locul lui la conducerea Guvernului. Este o persoana pe care romanii o agreaza? Da sau nu. Este un om in care romanii au incredere? Da sau nu. Este un cetatean cu reputatia nepatata? Da sau nu. Are minimum de experienta, necesara pentru a conduce Executivul? Da sau nu. Si atunci cand electoratul se duce la vot stie ce are de facut, in functie nu numai de optiunea pentru sau contra lui Victor Ponta, ci si in raport cu preferinta sau non-preferinta pentru cel nominalizat ca prim-ministru. Daca PSD nu ar proceda asa, daca nu ar nominaliza un tandem, ar comite o mare greseala. Pentru ca ar crea un sentiment de incertitudine. In aceste conditii, pentru multi, ar fi de preferat sa stea acasa sau sa mearga la sectia de votare, dar pentru a-l sustine pe Iohannis.

Dar de ce situatia este total diferita in ceea ce priveste marele Partid National Liberal? Neramanand teoretic vacant postul de premier, in acest caz, votantul se pronunta doar pentru presedinte. Este considerat Iohannis un om mai echilibrat si mai serios decat Victor Ponta? Daca da, oamenii il vor vota. Este considerat Iohannis un om sincer si de cuvant spre deosebire de Ponta, care este perceput mai degraba ca un mincinos si ca o persoana instabila? In acest caz, il vor vota pe Iohannis. Deci, Klaus Iohannis nu are nevoie sa anunte numele vreunui prim-ministru. Nici nu ar fi bine si nici nu ar fi corect sa faca acest lucru. De ce? Pentru ca, daca ar anunta un viitor prim-ministru, ar transmite in populatie un sentiment de pericol. In sensul ca urmeaza o perioada de instabilitate politica. Dupa cum se stie, un prim-ministru este dat, conform Constitutiei Romaniei, de partidul care a reusit sa construiasca o majoritate parlamentara. Acest partid este PSD. Daca domnul Klaus Iohannis ar iesi la rampa si ar anunta un prim-ministru la care se gandeste, asta ar insemna, in primul si in primul rand, ca seamana in mod periculos cu Traian Basescu. In sensul ca este jucator. Ca intentioneaza sa distruga majoritatea parlamentara existenta, utilizandu-si prerogativele prezidentiale in exces, pentru a genera o noua majoritate. Nu s-ar putea face acest lucru fara a traversa o perioada mai mare sau mai mica de tensiuni si de instabilitate politica. Iar romanii s-au cam saturat de asa ceva.

Cu totul si cu totul alta va fi insa situatia in care persoana anuntata de Victor Ponta pentru functia de prim-ministru, chiar agreata fiind de electorat, nu va intruni si asentimentul majoritatii parlamentare. Atunci, s-ar putea crea o instabilitate, chiar in conditiile in care Ponta va avea cele mai multe voturi si va deveni presedintele Romaniei, iar PSD va continua sa stranga in jurul sau o majoritate parlamentara.

Aceasta este, pe scurt, povestea tandemului. Intr-o parte va fi, in cealalta parte nu este necesar sa fie.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Un comentariu

iulie 23rd, 2014 at 16:00
Marian Nicolae spune:

Cînd vinovatul e nevinovat 21 iulie 2014, 10:03

de Andrei Plesu
http://adevarul.ro/news/politica/cind-vinovatul-e-nevinovat-1_53ccb9ef0d133766a89cc470/index.html

După întînirea de la Cotroceni a premierului (însoţit de ministrul său de finanţe) cu preşedintele ţării, nu mai pot fi supărat pe Victor Ponta.

Nu te poţi supăra pe o insuficienţă.

Te poţi supăra pe cineva care nu-şi valorifică în mod inteligent calităţile, sau care nu-şi cunoaşte limitele, ori nu-şi domină slăbiciunile. Dar nu te poţi supăra pe un ins încă nealcătuit, nearticulat, fluid, imprevizibil nu prin subtilitate dinamică, ci prin carenţă structurală. Nu te poţi supăra – să zicem – pe o amoebă. Or, în cazul de faţă, avem de a face cu un personaj fără portret recognoscibil: nu evoluează prin opţiuni raţionale, ci prin tropisme de conjunctură.

Cînd inapt şi ţîfnos ca un repetent obraznic, cînd pompos ca un pionier distribuit, la sfîrşit de an, în rolul lui Mihai Viteazul, cînd drăgălaş ca o cadînă, cînd burzuluit ca un miliţian proaspăt crescut în grad, cînd glumeţ ca un băieţel din grupa mare, cînd solemn ca un lider planetar, Victor Ponta reuşeşte o stranie performanţă de minus-existenţă, un apogeu al lui „fără“: fără experienţă, fără prestigiu, fără competenţe specifice, fără prea multă minte, fără prea mult caracter, fără haz, fără simţul răspunderii, fără conştiinţa nenumăraţilor „fără“, care îl caracterizează.

Dar cum să te superi pe infirmitatea cuiva, pe ghinionul lui constitutiv, pe un reprezentant al pseudopodelor, aflat în curs de evoluţie lentă, mizînd, adică, pe viitor pe baza unui trecut minimal? Nu, nu sunt ipocrit, nu fac şmechere jocuri de cuvinte.

Chiar nu mai pot fi supărat pe Victor Ponta.

Comportamentul lui comic de la Cotroceni ar fi putut fi relativizat printr-o abilă, sau măcar cuviincioasă, manevră de repoziţionare. Dar în loc să se eschiveze prin umor, sau printr-o explicaţie decentă, sau printr-o curajoasă recunoaştere a greşelii, a preferat (cuvîntul nu e chiar potrivit, pentru că „a prefera“ implică reflecţie şi discernămînt) a preferat, deci, retorsiunea infantilă: a invocat „familia de infractori” a preşedintelui, prostul său accent englezesc, „înscenarea” nedreaptă la care a fost supus (deşi nu l-a silit nimeni să joace în acest film şi mai ales să joace atît de prost). O altă tentativă de eschivă a fost „mîndria” personală: „nu m-am dus să dau socoteală!” În fine – ce s-o mai lungesc? – omul e mereu pe picior greşit, dar cu un fel de „spontaneitate” aproape candidă.

De aceea, repet, nu mă (mai) pot supăra pe el. Mi-ar părea chiar rău să-l întristez cu vorbele mele, în cazul că i-ar ajunge la ureche. Să ne gîndim: cîţi dintre noi ar face faţă mai bine, dacă, peste noapte, ar fi trecuţi, din cursul primar, în ultimul an de facultate? Dacă din debutanţi în materie de jurisprudenţă, ar deveni, dintrodată, preşedinţi de mari firme sau bănci internaţionale? Nu. Victor Ponta nu e vinovat! Face şi el ce poate, ce-i îngăduie vîrsta, educaţia, vanitatea şi soarta…Problema este că, pur şi simplu, nu e la locul lui.

Pe scurt: nu Băsescu, nu Crin Antonescu, nu televiziunile şi gazetele „băsiste” îi fac cel mai mare rău lui Victor Ponta. Cel mai mare rău i l-au făcut deja camarazii lui de partid. Cineva e vinovat, totuşi. Grav vinovat! Mai întîi Partidul Social Democrat.

E de neînţeles cum cel mai mare partid post-revoluţionar, populat de suficiente figuri pregnante politic, experimentat în tehnicile guvernării şi în intrigăraia de partid, nu a reuşit să-şi găsească un conducător mai copt, mai consistent, mai îndemînatec.
Au crezut, poate, că fac celui „promovat” un serviciu, un hatîr stimulator. În realitate, l-au adus în pragul smintelii. I-au luat dreptul la dezvoltare organică, la creştere firească, la consolidare umană şi profesională. L-au aşezat, prematur, (de fapt cinic), într-o poziţie a cărei anvergură cerea o cu totul altă înzestrare decît aceea a unui învăţăcel ambiţios, a unui „cîrlan” năuc, a unui trapezist cu rău de înălţime. (Ion Iliescu, autor al cîtorva memorabile portrete de politicieni din tabăra proprie ar trebui să ne explice, poate, de ce partidul Domniei Sale e atît de sensibil la „cîrlani” şi „prostănaci”). Pe scurt: nu Băsescu, nu Crin Antonescu, nu televiziunile şi gazetele „băsiste” îi fac cel mai mare rău lui Victor Ponta.

Cel mai mare rău i l-au făcut deja camarazii lui de partid. Dacă i-ar preocupa, cu adevărat, viitorul lui, l-ar scoate o vreme din joc, l-ar retrimite la antrenament. Iar admiţînd că, pentru dînşii, Victor Ponta e un lider politic de neînlocuit, măcar să nu-l împingă spre demnităţi care angajează destinul ţării. Un al doilea potenţial vinovat pentru această dramă a inadecvării la care asistăm zi de zi riscă să devină electoratul majoritar. Cu toate nefăcutele de care se face răspunzător, cu toate eşecurile unei guvernări care a promis neruşinat de mult, ştiind (sau nu?) că nu va putea împlini ce-a promis, sondajele curente îl dau pe Victor Ponta drept favorit al cursei pentru preşedinţie.

Trăim, aşadar, într-o ţară în care Ceauşescu e socotit cel mai bun preşedinte al României din ultimii cincizeci de ani (unii – potrivit unui sondaj din mediul rural – îl vor chiar sanctificat), trăim într-o ţară în care 60% din populaţie regretă comunismul şi, iată, într-o ţară care inclină să-l instaleze la vîrf pe Victor Ponta.

E o situaţie pe care nu îndrăznesc s-o comentez. Nimeni nu se poate substitui voinţei naţiunii şi nimeni nu poate transforma opţiunea unei majorităţi în culpă.

Pe de altă parte, dacă avem (sau vom avea) ceea ce vor cei mai mulţi dintre noi, atunci nu ne rămîne decît să învinovăţim stelele, conspiraţia mondială, pe turci şi pe fanarioţi, pe ţigani, pe unguri şi pe evrei.

Suntem victimele de serviciu ale Europei.

Dar măcar ne alegem conducătorii care ne plac!