Bica si Iacobov   noiembrie 23rd, 2014

Sunt zece ani de cand au fost blocate conturile lui Corneliu Iacobov si s-a pus sechestru pe intreaga sa avere. Sunt doar cateva luni de cand acesta a primit o neinceperea urmaririi penale. Acest dosar a lui Iacobov a fost clasat. In schimb, pentru un alt dosar, el executa ani grei de inchisoare, la Jilava. Ambele cauze au fost instrumentate de Alina Bica. In prealabil, inca din timpul campaniei din 2004, Traian Basescu a cerut, in mod explicit, procurorilor sa-l arestare, sa-l ancheteze pe Iacobov. Acesta era perceput drept important lider PSD si exponent al grupurilor de interese economice ale acestui partid. Acum, pe teava este Alina Bica. Partea stranie este ca scenariul prin care aceasta isi incepe cariera, nu penala, ci de om penal, este la indigo cu scenariul care l-a condus pe Iacobov dupa gratii.

In 2005, cifra de afaceri a rafinariei Rafo, proprietate a lui Iacobov, dupa ce statul roman fusese executat silit, pe Glencore, era de un miliard de dolari. Acum Rafo este inchisa. Fier vechi. Sub infractorul Iacobov, statului i-a fost returnata suma, reprezentand contravaloarea de atunci a rafinariei vandute, respectiv 480 milioane dolari, precum si datoria istorica de 48 milioane de dolari. Pe drept sau pe nedrept, este vorba de o paguba in toata legea. Consecinta a dosarului penal intocmit de Alina Bica. Care a fost promovata in cele mai inalte functii din Parchet, de catre Traian Basescu.

Dupa zece ani, dosarul deschis de aceasta, prin care a fost falimentata Rafo, a fost, practic, clasat. Adica, dovedit a fi incorect.

Pana cand Iacobov a obtinut neinceperea urmaririi penale in acest dosar, intrega sa avere si toate conturile sale au fost puse sub sechestru. Deci, blocate. Unele conturi erau in strainatate. Pentru a le bloca, la solicitarea doamnei procuror, Alina Bica, au fost trimise, de catre Parchetul General, adrese oficiale catre autoritatile statelor respective. In aceste adrese, conform Wikileaks, scria negru pe alb ca domnul Iacobov se face vinovat de operatiuni de tip mafiot, o parte dintre acestea, legate de traficul ilegal de arme. Erau minciuni sfruntate. De care s-au facut vinovate autoritatile romane si, in primul rand, Alina Bica. Ce se va intampla acum, dupa ce Iacobov a fost gasit nevinovat? Intreaga poveste va fi dezgropata. Omul va cere si va primi uriase despagubiri. Cetatenii Romaniei vor plati. Dar in fata autoritatilor statelor europene? Faimoasa Procuratura de la Bucuresti va ramane, pentru mult timp, discreditata. Cine ar fi putut sa-si imagineze, dintre oficialii statelor UE, ca reprezentati de varf ai Procuraturi din Romania ar putea mintii cu nerusinare sub semnatura si parafa si prin intermediul unor documente oficiale? Despre acest caz, de-a lungul acestor zece ani, cred ca este a cincea oara cand scriu, in aceeasi temeni. Numai ca acum a venit si confirmarea.

Intr-un alt dosar insa, Alina Bica a reusit sa isi indeplineasca misiunea primita de la Traian Basescu. Iacobov se afla dupa gratii intrucat, desi nu era membru al Consiliului de Administratie si nu avea niciun fel de atributii executive, Alina Bica a izbutit sa convinga judecatorii ca domnul Iacobov a avut, totusi, puterea magica de a obtine o decizie. Pentru a invinge, aceeasi Alina Bica a facut un lucru neobisnuit. A fost si procuror de caz si procuror de sedinta. Un fel de Hopa-Mitica. Cum-necum, Iacobov a fost silit sa-si plimbe catusele sub obiectivele camerelor de luat vederi ale unor televiziuni picate acolo la tanc, sa spuna ca acelea sunt catusele lui Traian Basescu, pe care si acesta le va purta, candva, la randul sau, sa promoveze in presa, “pe surse”, fel de fel de informatii, manjindu-i pe alti oameni si apoi, sa fie recompensata de stapan.

Si ce sa vezi? Alina Bica este acum acuzata de o fapta “in oglinda”. Cum ca, in calitate de membru – deci, nu de chibit ca in cazul lui Iacobov – al Autoritatii Nationale pentru Retrocedari ar fi influentat decizia in asa fel incat, un samsar imobiliar sa castige, pe seama avutului public, sume uriase. Si ea poarta catuse si este saltata si impachetata sub ochii presei. Chemata anume la “intalnirea cu faradelegea”. Si in cazul ei scapa informatii “pe surse”. Si ea este obiectul si poate victima unei rafuieli.

La figurat, pentru ca inca exista o politica a separarii detinutilor pe sexe, ea, doamna Alina Bica, vine alaturi de Corneliu Iacobov. Exista un fel de legatura secreta intre aceste doua personaje, care a ramas cat se poate de trainica inca de pe vremea faimoaselor interogatorii la care Iacobov era supus de Bica.

SURSA: CorectNews.com

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii