Pacaleala Minsk II   februarie 12th, 2015

srs_edit2-90x90Este un esec. Dinainte programat. Si ascuns in spatele unui acord. De incetare a focului. Este o procedura standard in cazul oricarei catastrofe majore. Populatia nu este anuntata. Pentru ca, daca oamenii intra in panica, pagubele sunt mult mai mari. Razboiul de la usa Romaniei se desfasoara in toata regula. Si in ciuda acordurilor de incetare a focului, ultimul fiind semnat azi-noapte. Si nu mai este de multa vreme doar un razboi civil. Acolo se confrunta unitati militare in toata regula, neasumate insa de statele beligerante. Cat de amenintata este Romania?

Foarte amenintata. Si in mod direct. Niciodata de la debutul celui de-al Doilea Razboi Mondial, acestei tari nu i s-a mai dat un ultimatum. Penultimul a fost atunci cand a trebuit, sub presiunea lui Hitler, sa-i cedam Ungariei nordul Ardealului. Al doilea ultimatum a fost dat de sovietici atunci cand a trebuit sa le cedam Basarabia. Pe care nu ne-au mai inapoiat-o. Acum, un inalt responsabil de la Kremlin a anuntat, nici mai mult, nici mai putin, ca daca Occidentul nu slabeste presiunea asupra Moscovei, intervenind in apararea Ucrainei in fata agresiunii Moscovei, una dintre primele tinte militare va fi Romania. Flota si baza de la Deveselu. Este ultima dintr-un sir de amenintari, cat se poate de explicite.

Si cum ar fi daca, Doamne fereste, ar fi? Este indiscutabil ca nicio umbrela nu ne-ar putea feri de primul asalt balistic venit dinspre rasarit si nici nu ne-am putea apara eficient, cu toate asigurarile articolul 5 din Tratatul NATO, de o invazie terestra executata de Rusia. Evident, Alianta Euro-Atlantica s-ar pune, intr-un tarziu, in miscare. Si Rusia ar fi pedepsita. Dar, dupa ce – si nu inainte – ca Romania sa fi fost facuta scrum.

Paradoxul face ca, la scurt timp dupa ce Romania, pentru prima data in istorie, a devenit parte a celei mai importante aliante militare, economice si politice la nivel global, sa se afle, mai expusa decat oricand, unor lovituri armate. Sa speram ca un asemenea deznodamant este pur teoretic. Caci, daca catastrofa s-ar intampla si nu ar mai fi doar simulate, ar fi vai si amar de aceasta tara.

Cat despre Minsk II, asa cum spuneam mai sus, este un esec dinainte programat. Incetarea focului este maximum acordului la care s-a ajuns. Si nu inseamna nimic. Rusia lui Putin, impotriva tuturor, a rezistat inca o data. In ciuda potentialului ei din ce in ce mai scazut de mare jucator economic sau de jucator militar global. Ce a contat? Raspunsul e dur. A contat agresivitatea Rusiei si faptul ca acest stat vorbeste pe o singura voce. Cea a lui Vladimir Putin. In timp ce, de partea cealalta a mesei, s-a aflat un reprezentant al Ucrainei, care are o agenda diferita de agenda tuturor celorlalti si o situatie aproape imposibila pentru a negocia, cat de cat credibil. Reprezentantii Uniunii Europene, respectiv Germania si Franta, state aflate in divergenta in ceea ce priveste politica fata de Moscova, dar si in divergenta cu cea de-a patra si cea mai importanta parte a dialogului de la Minsk, Statele Unite, a caror pozitie este, la randul ei, in divergenta fata de toti ceilalti.

Asa-zisul Acord de la Minsk nu constituie, pentru vreo minte lucida, niciun motiv de inseninare. Dimpotriva. Daca toti acesti sefi de stat s-au chinuit, ore in sir, doar pentru a obtine o incetare a focului, care nu este nici instantanee si nu va fi nici de lunga durata, atunci avem cea mai evidenta dovada ca pulberea din butoi sta sa explodeze.

SURSA: CorectNews.com

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Un comentariu

februarie 12th, 2015 at 17:12
Paul Snaider spune:

OK ! Si-au dat mana . Tunurile vor suna in continuare !