Provocarea „eratei”   mai 20th, 2015

srs_edit2-90x90Faimoasa, criminala „erata”, facuta in ceas de noapte de cativa magistrati ai Curtii Constitutionale si care a rasturnat votul popular la referendumul pentru demiterea lui Traian Basescu, reprezinta o provocare pentru intreaga societate. Si, in primul rand, pentru cel mai inalt reprezentant al ei, care este presedintele Klaus Iohannis. „Erata” nu este o fictiune. Ea a fost o realitate care nu poate altfel taxata decat drept o infractiune deosebit de grava, care a lovit in esenta statului roman. Dar ce inseamna, pana la urma, provocarea la care m-am referit?

Daca „erata”, un simplu artificiu birocratic, a putut arunca la lada de gunoi o decizie luata in plenul Curtii Constitutionale a Romaniei si un intreg referendum national, la care au participat opt milioane de cetateni, atunci, rezulta ca, implicit, ea a transformat in fictiune intreg sistemul statului. Daca „erata” nu este o fictiune si a fost o realitate, atunci, acceptand acest lucru, toate institutiile statului de drept, in frunte chiar cu cea prezidentiala, devin, ele insele, pure fictiuni. Adica, nu mai au niciun rost decat cel mult decorativ, atata timp cat este posibil ca o mana de oameni sa se substituie, printr-un text de cateva randuri, intregii societati.

Ce rost ar mai avea Curtea Constitutionala a Romaniei daca doi-trei indivizi, fie ei si din interior Curtii, pot sa rastoarne o decizie a acesteia? Ce rost mai are justitia, daca nu reuseste sa sanctioneze o asemenea fapta? Ce rost mai au avocatii statului, respectiv procurorii, daca nu documenteaza si nu devoaleaza, pana in cele mai mici amanunte, ceea ce s-a intamplat in 2012? Ce rost mai au serviciile secrete, daca nu au documentat unul dintre cele mai grave atentate la siguranta statului? Ce rost ar mai avea Parlamentul, care a decis un referendum dovedit inutil? Ce rost ar mai avea partidele politice, care s-au zbatut pentru a mobiliza populatia la acel referendum? Sau, in alte situatii, pentru a o demobiliza?

La toate aceste intrebari, daca nu va fi oferit un raspuns concludent, vom fi obligati de bunul simt sa concluzionam ca „erata” – si pot exista multe „erate” de acest fel – transforma toate institutiile fundamentale ale statului de drept in simple fictiuni. Dar adevarata mare provocare este sa vedem cine este eminenta cenusie care a putut sa-i determine pe cei cativa conspiratori sa faca „erata”.

SURSA: CorectNews.com

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii