Dupa Victor Ponta   iunie 16th, 2015

srs_edit2-90x90De vreme ce toata lumea este de acord ca guvernarea Victor Ponta este pe duca, este interesant de anticipat ce va urma. Sunt trei mari scenarii posibile. Unul, alegeri anticipate. Doi, un nou guvern PSD. Trei, un nou guvern PNL. Sa incercam sa vedem impreuna ce va fi!

Nu exista in Parlamentul Romaniei o majoritate reala. Intre stanga si dreapta, intre socialisti si liberali, exista mai multe formatiuni parazitare si un anumit numar de parlamentari neinregimentati. Aceasta masa critica face cu neputinta promovarea unei majoritati, fara aliante care, intr-un fel sau altul, sunt impotriva naturii. Orice alianta impotriva naturii se razbuna. Mai devreme sau mai tarziu. Si orice traseist ramane tot traseist si va trada la momentul oportun. Prin urmare, pentru a se putea alcatui o majoritate parlamentara sanatoasa este obligatorie initierea de alegeri anticipate. La care, tot obligatoriu, ar fi ca fiecare sa participe in nume propriu. Nu pe listele altora. Dar, asa cum este croita Constitutia Romaniei, nu vom avea alegeri anticipate. Pur si simplu pentru ca nu va exista nicicand o majoritate parlamentara dispusa sa renunte la mandat, de dragul interesului national. Asadar, raman in picioare celelalte doua scenarii.

Un nou guvern PSD. Este si nu este posibil. Este si nu este necesar. Este posibil si necesar daca luam in calcul continuitatea in acelasi ciclu electoral si daca masuram forta reala a stangii, tinand cont de aliatii acesteia. Dar PSD daca propune, avand majoritatea in Parlament, un nou premier s-ar putea izbi de opozitia lui Klaus Iohannis, in masura in care acesta va urma modelul lui Basescu, incercand sa-si impuna vointa, fortand Constitutia. Sa admitem ca nu o va face. Atunci, singurul dezavantaj este ca, inevitabil, dupa un ciclu de patru ani la conducerea puterii executive, PSD risca, cat se poate de serios, sa piarda alegerile din 2016. Daca renunta acum la guvernare are sansa ca in 2016 sa revina in forta. Cu elanul electoral, inevitabil, al oricarui mare partid aflat in opozitie. Daca PSD va opta pentru aceasta formula, trebuie sa o faca imediat. Adica, chiar acum. Culegand roadele relativei victorii obtinute prin respingerea solicitarii DNA, dar si prin respingerea motiunii de cenzura. Si, in aceasta situatie, sunt alte si alte ipoteze de luat in calcul. PSD poate merge mai departe pe mana sa, propunand un premier socialist, sau poate opta, cum se spune in politica, pe mana moarta. Sustinand, eventual, un guvern Tariceanu. Sau chiar Oprea.

Iar cealalta solutie este abandonarea de catre PSD a puterii executive, printr-o retragere strategica, bine gandita, si punere liberalilor in situatia de a carpi un guvern. Pentru ca, tinand cont de circumstante, pentru a avea un nou guvern, deci pentru a construi o majoritate parlamentara, liberalii trebuie sa se carpeasca. Cu cine? Chiar cu domnul Gabriel Oprea. Si cu partidul sau de stransura. Si cu toti traseisti care se mai gasesc prin Parlament. Urmand sa faca concesii uriase. Si asteptandu-se la o tradare majora, in 2016. Dar si la o pierdere de viteza atunci.

Romania de dupa Victor Ponta nu arata prea bine. La prima vedere ea este o Romanie sumbra. Si nu fiindca Victor Ponta ar fi fost vreun erou pozitiv.

SURSA: CorectNews.com

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii