UN SFERT DE SECOL DE PRESĂ POSTCOMUNISTĂ – ANALIZE, NOTE, COMENTARII, EVALUĂRI –   iulie 6th, 2015

FullSizeRenderMotto: „In ceea ce priveste presa scrisa este mai adevarat decat oricand si poate in orice alt domeniu ca “nici viitorul nu mai e ce a fost odata”.

CAPITOLUL VII: FENOMENUL “EVENIMENTUL ZILEI”, FENOMENUL “ZIUA”

Exista doua procese in presa postcomunista asupra carora ma voi opri in cele ce urmeaza. Nu atat fiindca am fost implicat, atat in facerea “Evenimentului Zilei”, cat si in nasterea si devenirea ziarului “Ziua”, desi si acesta este un argument, pentru ca prin forta lucrurilor am cunoscut detalii extrem de interesante. Motivul este altul. Faptul ca  cele doua publicatii, fiecare in felul ei, au constituit repere ale ceea ce a insemnat presa scrisa in ultima ei perioada de glorie. Si ma voi rezuma la a descrie reteta de succes a fiecareia dintre cele doua publicatii.

 

1.     Evenimentul Zilei” si magicianul Ion Cristoiu

Intr-un capitol distinct, m-am referit, cu lux de amanunte, la capacitatea lui Ion Cristoiu de  a construi si de a conduce un colectiv redactional. La forta sa neobisnuita de munca si la stilul sau persuasiv. Acum, in ceea ce priveste nasterea “Evenimentului Zilei”, vor fi relevate alte fatete ale aceluiasi personaj. Cum ar fi talentul sau de a inova si tipul de reactie a unui demiurg de presa, in fata unui succes coplesitor. Si lui Mihai Carciog, in calitatea sa de viitor patron de presa, i-am schitat un portret. Iar acum, vom vedea cum se comporta un patron de presa aflat in culmea gloriei.

Revista “Express” se bucura, mai ales dupa ce trecuse cu bine de mineriada din 13-15 iunie 1990, de un succes considerabil. Ceea ce inseamna ca, asa cum am descris situatia din acea perioada, succesul era si de natura financiara. Si inca foarte consistent. Acesta i-a permis lui Mihai Carciog sa-si indeplineasca inca o etapa, extrem de importanta, a planului sau nebunesc, pe care mi-l dezvaluise in plin incendiu, inainte de executarea cuplului Ceausescu, pe casa scarilor din Palatul Universul, inconjurati fiind amandoi de pompierii care alergau innebuniti, in sus si in jos. Lansarea unui cotidian.

“Evenimentul Zilei”, nascut in anul 1992, a insemnat pentru multi o uriasa provocare. Romania avea un numar mare de ziare. Inclusiv de ziare centrale. Toate aveau tiraje consistente. De sute de mii de exemplare vandute pe zi. In aceasta situatie se aflau “Adevarul”, “Romania Libera”, “Tineretul Liber”, “Libertatea”. De ce ar mai fi fost necesar un nou cotidian? Si cum ar fi putut fi el facut, astfel incat sa sparga o piata si asa extrem de aglomerata? “Evenimentul Zilei” nu s-a nascut pur si simplu din ambitia lui Mihai Carciog de a-si indeplini proiectul initial. Si nebunesc. Acela ca, plecand practic de la nimic si neagatandu-se de niciun fel de brand existent, sa edifice cel mai important trust de presa din Romania. Nicidecum. El a sesizat si au sesizat si colaboratorii sai apropiati faptul ca exista un segment urias de cititori care dorea altceva decat informatia gata mestecata, livrata de ziarele existente. Informatii cat mai diverse, transmise intr-o forma simpla, accesibila. Scrisa chiar cu litere mai mari. Pentru ca ziarul sa fie mai usor de citit. Si a mai observat ceva Carciog, dupa ce Cristoiu ii semnalase aceasta realitate. Venise vremea tabloidizarii. Chiar daca lipseau inca tabloidele in forma pe care am cunoscut-o ulterior. “Evenimentul Zilei” a fost un tabloid, intr-un format mare. Cand a aparut, pagina era de marimea “Romaniei Libere”.

Raspunzand dorintei lui Mihai Carciog, care in unele privinte ii era sugerata si rafinata de Cristoiu insusi, acesta a conceput o publicatie cu un mesaj politic versatil. Asa cum era si “facatorul” de presa. Cu alte cuvinte, nu exista un partizanat politic. Evident insa, “Evenimentul Zilei” s-a plasat, de la bun inceput si cu foarte putine deviatii, in tabara presei democratice, dar fara a exagera deloc in acest sens.

Eu m-am alaturat, de voie-de nevoie, acestei echipe pur si simplu deoarece am fost invitat de tandemul Carciog-Cristoiu, intr-unul dintre momentele extrem de dificile ale carierei mele jurnalistice. Fusesem dat afara de la “Romania Libera” in urma dezvaluirilor facute de Virgil Magureanu, legate de colaborarea mea cu Brigada Antiterorista. In paranteza fie spus, acest lucru s-a intamplat fortandu-i-se mana lui Petre Mihai Bacanu si fortandu-le mana si regretatului Anton Uncu sau lui Mihai Creanga. Redactia regretase aceasta expulzare a mea si de aceea, in repetate randuri, conducerea “Romaniei Libere” a insistat sa ma intorc, facand public prin comunicate acest lucru. Si, intr-un final, am si revenit la “Romania Libera”. Pentru ca impreuna sa editam ziarul “Ziua”. Dar asta este deja o alta poveste. O poveste in poveste.

Ion Cristoiu nu stia, desi formal lucrase la “Scanteia Tineretului” – dar se ocupase, exclusiv, de suplimentul literar artistic – cum functioneaza bucataria unui ziar. Din aceasta perspectiva, am devenit un om indispensabil. Intr-o zi,in drum spre Costinesti, ne aflam toti trei intr-o masina. Carciog, Cristoiu si cu mine. Acolo mi-a fost devoalata intentia crearii “Evenimentului Zilei” – fapt care urma sa se produca peste cateva luni – si, in modul deschis care il caracteriza, Mihai Carciog mi-a explicat ca acesta este cel de-al doilea motiv care l-a determinat sa ma invite sa ma alatur grupului lor. Primul fiind, spunea el, nedreptatea care mi se facuse.

Intr-un secret desavarsit, am alcatuit pe hartie prima structura a unei redactii de ziar cotidian. Stiam cum merg lucrurile atat in urma experientei de la “Libertatea”, ca si de la “Romania Libera”, in conducerea careia ma implicasem activ.

Incepand din acest punct s-au facut angajarile, nucleul cu care “Evenimentul Zilei” a pornit fiind alcatuit din jurnalisti de la revista “Express”, cel mai proeminent fiind Gica Voicu care, la fel ca si mine, a detinut functia de redactor-sef adjunct al cotidianului. Astazi, Gica Voicu, conduce ziarul “National”.

Ritmul angajarilor a cunoscut cateva momente de mare acceleratie, ajungandu-se, relativ repede, la cateva sute de redactori, cea mai mare parte a acestora fiind recrutati de mine, prin concursuri organizate in parcarea Casei Scanteii, intrucat spatiul redactional era insuficient. In urma acestor masive recrutari pe baza de concurs, mi-am capatat porecla de “Nasul”. Ea a fost consolidata ulterior, cand am facut angajari pentru “Ultimul Cuvant”, un proiect editorial care a esuat repede si spectaculos din vina exclusiva a patronatului – patron era Cristian Burci – apoi, cand m-am intors la “Romania Libera” si, in fine, porecla a fost consacrata la “Ziua” unde, de asemenea, de-a lungul timpului, au fost angajati peste o suta de jurnalisti.

Dar explozia, din acest punct de vedere, s-a produs si nu a mai fost depasita niciodata in timp, la “Evenimentul Zilei”. Practic, sute de oameni care nu avusesera niciodata de-a face cu presa, nici cu cea comunista, nici cu cea din 1990, au patruns in redactii si s-au format din mers. Este unul dintre motivele care l-au determinat pe Cristoiu sa adopte conceptul care a consacrat asa-numita „Bulina Rosie”. Stiri extrem de scurte, simple, cu titluri, supratitluri si subtitluri cat se poate de explicite. Si, asa cum aratam anterior, s-a optat pentru o litera in format mare, pentru a nu le crea cititorilor mai vasnici probleme suplimentare cu vederea.

Conceptul “Evenimentului Zilei” a fost de tip cocktail, termenul de tabloid nefiind la acea data incetatenit in Romania.

Pe langa sutele de redactori, existau alte sute de colaboratori, la inceput din Bucuresti, apoi din intreaga tara. Romania a fost, practic, impanzita de reporteri care scriau pentru “Evenimentul Zilei”, iar in Bucuresti s-a mers atat de departe incat, in scopul vanarii unor stiri, erau recrutati si stimulati inclusiv conducatorii de taximetre.

Departamentelor de investigatii pe care le conduceam nu le scapa aproape nimic, iar dezvaluirile erau facute, in mod continuu, zi de zi si aveau un imens impact.

“Evenimentul Zilei”, creandu-i mari dificultati lui Mihai Carciog – pentru ca intr-un termen foarte scurt, tirajul crescuse exponential si generase astfel, o veritabila criza de crestere – a ajuns sa tipareasca un numar mai mare de exemplare decat toata presa centrala la un loc. In perioada de glorie, “Evenimentul Zilei” avea un tiraj care se apropia de un milion de exemplare pe zi. Mai mult chiar, noi am inventat si „Bulina Albastra”, un ziar de seara care, insa, nu a avut acelasi succes.

Nu este de mirare ca treptat, cativa tineri jurnalisti au devenit extrem de cunoscuti in Romania. Pot s-o amintesc in acest context pe Tana Ardeleanu, care avea sa devina celebra prin dezvaluirile legate de legaturile din perioada studentiei, la Moscova, ale lui Ion Iliescu cu KGB. Pe Anca Alexandrescu. Pe Sergiu Toader pe care l-am promovat sef al Sectiei politice in locul lui Dan Andronic, care mi-a luat locul in postura de redactor-sef adjunct atunci cand eu am plecat. Ulterior, Sergiu Toader a creat si a condus “PRO TV”, “Mediafax” si apoi “Realitatea TV”, iar actualmente traieste in Noua Zeelanda. Sau fratele sau, Mihai Toader, reporter de politica care, mai tarziu, a devenit seful Sectiei politice a ziarului “Ziua”. Un alt nume extrem de cunoscut este cel al lui Sorin Ovidiu Balan, provenit de la “Tineretul Liber” si pe care l-am avut in subordine ca sef al Departamentului de Investigatii al “Evenimentului Zilei”. Apoi, am colaborat cu el la “Ultimul Cuvant”, la “Romania Libera” si la ziarul “Ziua”. Radu Tudor este un alt nume de referinta, angajat cam in aceeasi perioada in care fusesera angajati Anca Alexandrescu si Dan Andronic. Intrucat Radu Tudor era indragostit de Irina, care conducea Departamentul de politica externa si era si gelos, a fost primul ziarist de investigatii din istoria presei romane care nu se dezlipea de telefon. Nu existau inca actualele computere. Facea investigatii pur si simplu prin telefon. Era total atipic. Cristoiu l-a dat afara din acest motiv, de trei ori si, de fiecare data, eu l-am reangajat. Evident, nu lipsea nici Grigore Cartianu, care conducea Sectia de sport si care, ulterior, a ajuns unul dintre stalpii “Adevarului”, sub patronajul lui Dinu Patriciu.

Evident, numarul redactorilor care s-au scolit la “Evenimentul Zilei” si care au devenit cunoscuti si chiar celebri este urias iar fenomenul ca atare ar merita un amplu studio, cu care Ion Cristoiu cred ca ramane dator societatii romane.

Evident ca, intre dezvaluirile pe care le-am promovat in “Evenimentul Zilei” sunt multe care au deranjat puterea, cele mai relevante fiind insa doua. Prima, care s-a lasat cu intaia investigatie penala declansata impotriva mea – dar si a lui Ion Cristoiu – generata de o dezvaluire a unui document care atesta faptul ca, in septembrie 1991, Guvernul Petre Roman a fost rasturnat intr-un mod neconstitutional de catre Ion Iliescu. A urmat o severa ancheta penala, facuta de catre unul dintre sefii Parchetului de atunci, procurorul Marian Nazat, azi maestru al Baroului. O ancheta politica al carui sfarsit a fost lamentabil din punctul de vedere al autoritatilor. A doua dezvaluire de mare amploare a fost cea legata de intreg scandalul Flota. Dar, nu au lipsit nici primele mari anchete legate de coruptie, in special cea legata de coruptia vamala. Sau de contrabanda cu benzina pe Dunare.

 

2.     Ziarul “Ziua” si trambulina “Ultimului Cuvant”

Voi trece in mare viteza peste experienta “Ultimului Cuvant” si, apoi, a perioadei de revenire la “Romania Libera”, pentru a consacra acest subcapitol ziarului “Ziua”. Si asta dintr-un motiv foarte simplu. In felul lui, ziarul “Ziua” a constituit un model pentru ceea ce avea sa insemne procesul de modernizare al presei.

Dar este adevarat ca inceputul a fost facut la “Ultimul Cuvant”, pe banii unui tanar om afaceri, Cristian Burci, venit din America, relativ rupt in fund, dar cu un sistem de relatii bine pus la punct si care s-a imbogatit rapid, cumparand si vanzand timp. Chiar asa! Intrucat televiziunea publica intrase in dificultati financiare inca din anii 90, el a reusit sa convinga conducerea institutiei sa-i vanda, anticipat, timpii de publicitate pe cate un an de zile. El a revandut societatilor de publicitate acesti timpi, la un pret de cateva ori mai mare. Castigurile realizate de Cristian Burci au fost atat de mari, iar contactele sale cu lumea publicitatii atat de apropiate incat, l-au stimulat sa devina el insusi patron de presa. Asa s-a nascut ideea “Ultimului Cuvant”.

“Ultimul Cuvant” a fost primul ziar din Romania la a carui constructie am putut participa integral si care a fost complet computerizata. Pentru prima data, computerele si-au intrat in drepturi depline. O  intreaga redactie, in urma unui training intens a invatat sa opereze pe calculator, sa construiasca si sa lucreze cu bancile de date si sa livreze o publicatie, care si din acest punct de vedere era integral realizata pe computer. Din aceasta perspectiva, “Ultimul Cuvant” a reprezentat pentru multi si, inclusiv pentru mine, o veritabila scoala de presa. Eu eram conducatorul editorial al publicatiei dar, intrucat Cristian Burci imi fusese o “palarie” in persoana unui pseudo-jurnalist adus din Franta si, mai ales, deoarece articolele erau cenzurate la greu, am demisionat la numarul treisprezece al publicatiei, renuntand la un salariu de douazeci de ori mai mare decat cel pe care il avusesem in perioada de glorie al “Evenimentului Zilei”.

Episodul de mai sus este relevant si dintr-o alta perspectiva. Procedand la fel si renuntand la salarii impresionant de mari, intreg nucleul redactional, alcatuit din circa treizeci de ziaristi, a plecat imediat dupa mine, urmandu-ma la “Romania Libera”.

La “Romania Libera” fusesem intens invitat de catre intreaga conducere. Mi s-a propus sa preiau functia de redactor-sef al ziarului dar, tin minte, ca am pus cinci conditii, dintre care una – cea vizand o severa primenire a redactiei – nu a fost acceptata de catre Petre Mihai Bacanu, care tinea foarte mult la toti oamenii de acolo astfel incat, am acceptat cea de-a doua oferta, de a face si de a conduce un ziar cu totul nou. Asa s-a nascut ziarul “Ziua”.

Titlul a fost dat de catre redactori dupa ce fiecare a formulat zece propuneri. Pur si simplu am ales impreuna propunerea cea mai interesanta si mi-e imposibil sa stiu cine a avut idea.

Ziarul “Ziua” urma sa fie finantat integral de catre “Romania Libera” si urma sa aiba, asa cum de altfel a si avut, o cu totul alta structura, un alt tip de mesaj, o conceptie grafica cu totul noua, iar gazetaria trebuia sa fie practicata intr-un stil diferit. Mult mai potrivit varstei medii a jurnalistilor, care era de circa douazeci si cinci de ani.

Nu voi intra in prea multe detalii privind structura actionariala, care si ea s-a schimbat de-a lungul timpului, intrucat este rostul unei altei carti sa trateze situatia sub aspect material a presei scrise. Esential insa pentru intelegerea spiritului ziarului “Ziua”, care in mod evident a fost determinat si de natura actionariatului, este ca, prinzand de veste PDSR-ul, care conducea atunci, in 1994, guvernarea, premier fiind Nicolae Vacaroiu, a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a bloca lansarea unei noi publicatii care, in mod evident si programatic, urma sa cenzureze Executivul. Asa incat, printr-un ordin al Ministerului Finantelor, sub un pretext oarecare, o vreme, au fost blocate conturile societatii R, care edita “Romania Libera” si care urma sa editeze si “Ziua”. Si asta s-a intamplat chiar in momentul in care lansasem o serie intreaga de comenzi care nu mai puteau fi retractate, pentru achizitionarea aparaturii electronice indispensabile.

A fost un moment de mare cumpana. Sa ne imaginam faptul ca, cea mai mare parte a redactiei viitorului ziar “Ziua” era locata intr-un singur birou, de dimensiuni obisnuite, al “Romaniei Libere” – redactia care si ea era super-aglomerata – iar ziaristii nostri, pentru a nu-si iesi din mana, alergau pe teren, prin intreaga tara, facand, in special, anchete si dezvaluiri pe care le scriau rezemati de pereti, pe culoarele ziarului sau pe pervazul ferestrelor. Mai mult, se acumulasera si tensiuni intre cele doua redactii, generate nu numai de inghesuiala, ci si de existenta a inca doi factori. Eu mizam pe o redactie, cu un numar relativ mic de ziaristi, de patru ori mai redusa decat cea a “Romaniei Libere” si aproape fara personal tehnic intrucat, intreaga activitate urma sa fie electronizata si, din acest motiv, lefurile, care incepusera se curga din fondurile “Romaniei Libere”, erau de doua ori mai mari. In fine, pentru a le crea o minima satisfactie ziaristilor nostri, dar si pentru a-i ambitiona pe cei de la “Romania Libera”, dintre care, culmea, unii fusesera adusi chiar de mine, grupul de la “Ziua” publica, in mod regulat, dezvaluiri care faceau multe valuri in Romania, la concurenta cu colegii de la “Romania Libera” si, de multe ori, ocupand spatiul acestora. Era inevitabil intrucat, intre alte caracteristici, “Ziua” urma sa devina principalul ziar de anchete si dezvaluiri al Romaniei.

Si deodata, nu mai exista niciun ban. In aceste conditii, de comun acord cu Petre Mihai Bacanu am cautat o alternativa si am identificat-o in persoana lui Dinu Patriciu. Intrucat atat Bacanu, cat si Patriciu, doreau sa detina majoritatea si nimeni nu concepea sa cedeze aceasta majoritate celuilalt, fiecare, in urma negocierilor, a primit doar 48% astfel incat, initial, am devenit si eu actionar cu 4%. Ulterior, in urma unor acorduri scrise, ponderea mea a crescut la 26%, iar dupa ce Dinu Patriciu mi-a devenit nas de cununie si mi-a oferit un cadou sub forma unor actiuni la “Ziua”, am ajuns sa detin 36%.

Fara sa vreau, in cele de mai sus am dezvaluit cateva elemente tinand de conceptul noului ziar. Dupa “Ultimul Cuvant”, care sucombase prematur, “Ziua” a devenit si a ramas inca mult timp singurul cotidian, in totalitate electronic. Dar care, evident, era tiparit in final. Ulterior, a fost si primul site de ziar de pe piata romaneasca. Aceasta ne-a permis sa economisim multe locuri de munca, spatiu redactional, sa avem cheltuieli mai mici, sa putem plati salarii mai mari si sa devenim mai atractivi pe piata. Adunand astfel, alaturi, din ce in ce mai multi ziaristi buni de investigatie. In fine, a inceput si extinderea in teritoriu, iar despre numarul redactiilor noastre locale si modul in care ele au fost concepute, in sistem de franciza, am scris, succint, intr-un capitol anterior.

Ziarul,  fara a fi avut niciodata cel mai mare tiraj, ma refer la ziarul central – pentru ca altfel stau lucrurile daca insumam si editiile locale – a devenit de temut, in ceea ce priveste  dezvaluirile privind coruptia la varf, coruptia institutionalizata, dar si dezvaluirile in planul manevrelor politice. Nu trebuie uitat faptul ca au fost editate, printre numeroasele  carti – pentru ca a existat si o editura de carte –  doua volume cu scandaloasele stenograme ale PDSR-ului.

Cel  mai rasunator scandal generat de “Ziua” este cel legat de Ion Iliescu, faimosul proces “Ion Iliescu, KGB contra “Ziua””.

In faimosul caz al „Rapirii jurnalistilor din Irak” ziarul „Ziua” prin departamentul sau de investigatii a ajuns la descoperiri spectaculoase si scandaloase care conduceau pana la varful ierarhiei de la Bucuresti. Chiar in cabinetul presedintelui Traian Basescu. Acesta si-a insusit indirect si prin interpusi o parte din averea lui Omar Hayssam, caruia, la schimb i-a asigurat plecarea din Romania. Tot la Traian Basescu s-a aflat la originea platii catre teroristi a unei uriase sume de bani din care o parte nu a mai ajuns la acestia. Aceste dezvaluiri care s-au concretizat si in editarea unei carti in doua volume, cu titlul „Rapirea din Irak” se afla la originea conflictului deschis generat de Traian Basescu in raport cu conducerea ziarului „Ziua”.

Dupa ce toate actiunile ziarului au fost preluate de Sindicatul Petrom, fiind cumparate la un pret bun, record la acea data, am continuat  sa conduc inca doi ani publicatia, apoi m-am retras. La trei ani de la retragerea mea, ziarul “Ziua” a dat faliment, disparand practic de pe piata. Nu le imput acest lucru celor care l-au condus, dar ma voi referi, pe larg, la aceasta situatie intr-o alta lucrare, avand ca subiect „Falimentul presei scrise din Romania”.

Desi demarat in conditii grele, in punctul  de varf, ziarul crease un adevarat trust de presa, cu retele de chioscuri, tipografii, societati de distributie, de carte, sisteme de franciza si de francizare, profitul net  ajungand  la 800.000 Euro pe an.

SURSA: CorectNews.ro

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii