La cate capete joaca Vladimir Putin?   octombrie 12th, 2015

srs_edit2-90x90Se stie. Este usor sa declansezi un razboi. Este mult mai greu sa instaurezi pacea. Din acest punct de vedere, au dreptate geopoliticienii care judeca, la rece, eficienta unor politici. Si ii declara cu adevarat invingatori doar pe cuceritorii pacii. Nu pe declansatorii razboaielor. Si nici macar pe cei care au invins o armata. Si au ocupat un stat. Pentru ca asta nu inseamna si castigarea unui aliat. Si prin asta, a unei paci durabile. Din aceasta perspectiva, cel de-al Treilea Razboi Mondial este, inca, destul de straniu. Si suficient de confuz pentru a-mi permite sa declansez o polemica, pe aceasta tema, cu Adrian Severin.

Inarmat cu o cariera prestigioasa, cu o cultura pe masura si cu o inteligenta dedicata geostrategiilor, Adrian Severin, invocand diverse scrieri si declaratii, ajunge, zilele trecute, la urmatoarea concluzie: exista o alianta secreta, tacita si mai putin tacita, intre Moscova si Washington. Peste capul Europei. Peste capul celorlalte state. Utilizand instrumente, recunosc, mai modeste, dar fructificand, din plin, logica formala, eu am ajuns la o concluzie contrara. Daca cumva exista o intelegere, aceasta este, mai degraba, pe axa Moscova – Berlin.

Una peste alta, fie si numai din confruntarea celor doua teorii, care au numerosi partizani de-o parte si de cealalta, reiese ca Vladimir Putin joaca la doua capete. Cel putin doua capete. Si asupra unei realitati, acum, aproape toata lumea este de acord: din jucator de mana a doua, dintr-un stat pedepsit, indiguit, izolat, prin cateva stralucite, dar si cinice miscari politice, Rusia devine, nu numai jucator de prim rang, ci si arbitru. Ceea ce inseamna, nici mai mult, nici mai putin, ca, din ceea ce diplomatii numesc “partea problemei”, Moscova are vocatia de a deveni “partea solutiei”. A carei solutii?

In acest moment, in conflictul generat de indelungata criza din Orientul Apropiat, sunt angrenate, intr-un fel sau altul, nu mai putin de 40 de state. Intre acestea exista sau urmeaza sa se incheie aliante. Ceea ce nu inseamna ca pe parcursul acestui conflict, poate pana la declansarea lui la scara globala, nu trebuie eliminate si ipoteza desfacerii unora dintre aliantele existente.

Ce se intrevede pana in acest moment? Intr-o parte exista NATO. O alianta dominata de Statele Unite. Dar care este divizata in ceea ce priveste conflictul al carui epicentru este Orientul Apropiat. Mai mult decat atat. Chiar si in Statele Unite, pana una – alta, cea mai redutabila forta militara a lumii, opiniile sunt contradictorii. Exista, la varful decidentilor politici de la Washington, persoane care il aplauda pe Putin. Si exista, de asemenea, persoane care il acuza, in mod violent, de declansarea unor agresiuni din ce in ce mai greu de controlat. Si care cer pedepsirea Rusiei.

Si mai exista Uniunea Europeana. Care, dincolo de cateva armate nationale, mai mult sau mai putin consistente, nu reprezinta, in sine, o forta militara de prim rang. Uniunea Europeana, in sine, nu poate juca, sub aspect militar, un rol relevant.

In jocul aliantelor, insa, in timp ce Europa este divizata, in timp ce exista o falie din ce in ce mai pronuntata intre statele europene si Statele Unite ale Americii si in timp ce, cum aratam succint, opiniile sunt contradictorii si la Washington, in cealalta parte a spectrului politic si militar se contureaza, totusi, cateva optiuni.

Si aici intervine jocul stralucit, pervers si periculos al Rusiei. Intervenind brutal in Siria, dupa ce a facut acelasi lucru, cu succes, in Ucraina, Rusia reuseste sa-si identifice, pas cu pas, noi aliati. Dar si noi dusmani. In jocul aliantelor, Rusiei, strategii de la Kremlin au reusit sa creeze o uriasa confuzie. Cochetand cu state din fosta Europa de Est, acum membre ale Uniunii Europene si NATO, Rusia a obtinut doua rezultate. Pe de o parte, a ostilizat cateva tari de la periferia Uniunii Europene, cum este Romania si Polonia, si, pe de alta parte, in mod tacit, si-a apropiat alte state. Cel mai elocvent caz fiind cel al Ungariei. In acelasi timp, o serie de interese comune, oculte pentru publicul larg, apropie, din cand in cand, in chestiuni semnificative de politica externa, de geopolitica, Moscova de Berlin si, uneori, chiar de Paris. Putin creeaza astfel o punte, daca nu cumva chiar o axa de interese intre Federatia Rusa si Germania.

Faptul ca America s-a comportat extrem de sovaielnic si de confuz in Orientul Mijlociu, realitatea ca, in ciuda unor razboia declansate de ea in Afganistan, in Irak si in Libia, pacea nu a fost castigata de catre Washington, iar mult trambitatele valori democratice ale Occidentului nu au putut fi implementate in lumea araba, le-a dat apa la moara unor importanti politicieni de la Washington. Acestia cer, din ce in ce mai insistent, o resetare a intregii strategii a Statelor Unite. Dar o resetare inseamna, nici mai mult, nici mai putin, decat o refacere explicita a unui tandem cu Moscova. Cel care, pe tot parcursul Razboiului Rece, a reusit sa mentina echilibrul de forte in lume si o relativa pace in spatiul geografic, pustiit de cele doua Razboaie Mondiale. Ceea ce ii conduce pe multi la concluzia ca exista deja un pact secret Moscova –  Washington, prin care lui Putin i se da mana libera in Orientul Apropiat. Si asta pe seama sacrificarii de catre Statele Unite a intereselor europene. Oare Europa urmeaza sa fie pusa, de catre Washington, in bratele Moscovei?

Daca asa stau lucrurile, daca teoria imbratisata de multi geopoliticieni si sustinuta, cu atatea fervoare, de domnul Adrian Severin este reala si se confirma, atunci am putea trage concluzia ca in aceasta vasta operatiune, intreprinsa la scara globala, Statele Unite au un complice important, chiar in Uniunea Europeana. Acest complice ar fi Germania. Mergand mai departe in aceasta logica, urmeaza sa luam act, cu uimire, de ultima declaratie, care a socat o lume intreaga, apartinandu-i lui Jean-Claude Juncker, presedintele Uniunii Europene. Acesta se dezice, in mod dur, extrem de raspicat, de politica Washington-ului, acuzand America ca incearca sa izoleze si sa sanctioneze Rusia, in mod nemeritat si periculos, si solicita, in viitor, o reconstructie a raporturilor de colaborare politica, economica si strategica cu Kremlinul. Dar toata lumea stie ca Juncker nu este decat o portavoce a cancelarului german Angela Merkel.

La ce concluzie ar putea ajunge sustinatorii tezei aliantei secrete pe axa Moscova – Washington? Nici mai mult, nici mai putin ca, de fapt, Statele Unite imping “la inaintare” Germania si respectiv, Uniunea Europeana, pentru a face ele primul pas de reconciliere cu Federatia Rusa. Dar, in aceste conditii, tradarea Europei de catre Washington ar fi un non-sens. O contradictie in termeni.

De aceea, eu sustin teza contrarie. Si anume ca, proximitatea geografica cu Rusia, precum si antecedentele politico-militare, obliga Uniunea Europeana la mai multa prudenta si chiar la o atitudine de conciliere, mergand pana la complicitate cu Moscova. In timp ce Statele Unite nu sunt, nicidecum, in situatia de a incheia un pact cu Putin si de a accepta o reimpartire a sferelor de influenta, avand in fata ca jucator global o Rusie slabita economic si demografic, dar inca relativ puternica militar. Un argument in plus in acest sens, la care nu m-am referit deloc pana acum, este China. Si interesele ei politice, economice si militare in Orientul Apropiat si in nordul Africii. Aceste interese apropie China, nu de Statele Unite, ci de Rusia. Este al treilea cap de pod vizat de Moscova.

SURSA:CorectNews.com

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii