Autodenuntul lui Traian Basescu   octombrie 29th, 2015

srs_edit2-90x90La televiziunea sa preferata, B1 TV, Traian Basescu s-a autodenuntat. A povestit, pur si simplu, cum s-a sustras legii. El si principalii sai colaboratori. Cum au fraudat in campania electorala. Cum au spalat banii. Cum au facut declaratii in fals. Si totul fulgerator. Intr-o declaratie cu subiect si predicat, dar de o singura fraza. Ce urmeaza?

“O parte din banii partidului s-au dus in campania electorala, in presa, cu sacosa. Unii au sustinut televiziuni anti-democratice, altii televiziuni de dreapta.” Nu trebuie sa fi procuror pentru a cantari gravitatea extrema a afirmatiei de mai sus, pe care am reprodus-o ad literam. Sa o analizam.

Intr-o campanie electorala, conform legilor acestui stat, toate sumele vehiculate trebuiesc declarate sub semnatura. Din seifurile unui partid nu pot fi, pur si simplu, scoase milioane de lei – Traian Basescu vorbeste de cel putin jumatate din 18,9 milioane – si dusi, de colo-acolo, cu sacosa. Fara transferuri bancare. Fara chitante. Fara a da socoteala, nici membrilor de partid si nici autoritatii electorale, opiniei publice si fiscului, de modul in care au fost cheltuiti.

La randul ei, presa de care vorbeste Traian Basescu a primit bani, tot cu sacosa. De la partidul care l-a sustinut in campania electorala. Si pe care, la randul sau, l-a condus in forta si intr-un mod netransparent. Si aceasta este o infractiune. Cum au intrat acei bani in contabilitatea societatilor editoare? Sau nu au intrat? Si daca nu au intrat, ce s-a intamplat, in continuare, cu ei? Este clar ca asistam la o vasta operatiune de spalare de bani.

Spalarea de bani, incalcarea legilor electorale si a normelor fiscale este declarata de omul care, timp de zece ani, a indeplinit cea mai inalta functie in stat. Cea mai informata persoana, atat in ceea ce priveste operatiunile financiare ale propriului partid, cat si asupra legaturilor dintre acest partid si presa. In paranteza fie spus, observati cum imparte Traian Basescu presa. O parte este anti-democratica. Adica, lupta impotriva democratiei. Cealalta parte este presa de dreapta. Pe care a finantat-o domnia sa in campaniile electorale. Iar aceasta presa, care sprijina partidele de dreapta, pusa in antiteza cu cealalta presa, cea “anti-democratica”, rezulta ca este presa “democratica”. Democrati sau nedemocrati, iata ca, ziaristii au ciugulit din sacosele cu bani transmise, cu generozitate, de domnul Traian Basescu. Desigur, la schimb. La schimb, ii atacau rivalii si ridicau osanale marelui conducator.

Si mai deschid o paranteza. Pentru o fapta mult mai putin grava si nedovedita pe de-a intregul. Ioan Niculae impreuna cu mai multe persoane, printre care si un ilustru profesor universitar, au fost condamnati la ani grei de inchisoare. Ce s-a intamplat, daca s-a intamplat? Una dintre societatile comerciale ale lui Ioan Niculae a comandat mai multe cercetari de piata societatii INSOMAR, sondajele fiind, cele mai multe, de natura politica. Procurorii, si apoi judecatorii, au ajuns la concluzia ca s-a facut o finantare ilegala a campaniei electorale a lui Mircea Geoana. Suma respectiva este infima in comparatie cu cifrele pronuntate de Traian Basescu. Si nu mai pun la socoteala ca ceea ce a recunoscut el, miercuri seara, probabil sub influenta alcoolului, ar trebui, in mod normal, asa cum il cunosc, inmultit cu 10. Sau chiar cu 100. Pentru a ne apropia cat de cat de adevar.

Astazi, este joi. Stau de dimineata si butonez televiziunile de stiri. Citesc diverse site-uri. Urmaresc daca nu cumva DNA a dat vreun comunicat. Si nu se intampla nimic. Dupa atatea si atatea ore, nici un procuror nu s-a sesizat. Niciun procuror nu l-a invitat pe Traian Basescu pentru o prima declaratie. Oare de ce?

SURSA: CorectNews.com

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii