Similitudini ingrozitoare   Decembrie 10th, 2015

srs_edit2-90x90Nu imi explic de ce nimeni, pana acum, nu a facut o paralela. Intre razboiul civil din Spania si razboiul actual din Siria. In ciuda aparentelor, exista multe similitudini. Care sunt ingrozitoare. La fel cum Spania a deschis spectacolul macabru al celui de-al Doilea Razboi Mondial, Siria da startul, astazi, unui spectacol la fel de macabru, al celui de-al Treilea Razboi Mondial.

Pentru a intelege mai bine ceea ce se intampla acum, este interesant sa ne intoarcem in perioada 1936-1939. Atat a durat razboiul civil din Spania. El s-a desfasurat intre fortele franchiste, conduse de Francisco Franco, un dictator de dreapta care, in cele din urma, s-a dovedit atat de luminat incat i-a readus pe monarhi pe tronul Spaniei, si fortele republicane sau legaliste.

De fiecare data cand se acumuleaza tensiuni majore la nivel mondial, cum se intampla la inceputul acestui secol, iar intr-un stat care, sub aspect geopolitic, are o pozitie care prezinta un anumit grad de importanta pentru celelalte puteri, se produce si o interventie majora in spatiul de conflict propriu-zis. O aglomerare a unor forte care isi experimenteaza noile arme, noile procedee de lupta si isi incearca, reciproc, muschii. In Spania, de partea fortelor franchiste s-au aliniat Italia, Germania si Portugalia, ca etnitati statale, precum si numeroase alte forte reprezentate de contingente, de luptatori pusi la dispozitia lui Franco. De cealalta parte, in mod oficial, URSS si Mexic. Numai ca fortele republicane sau legaliste cum isi spuneau, constituite din anti-clericali, din socialisti si comunisti, au beneficiat de aportul a nenumarate brigazi, de asa-zisi voluntari, in general finantati de la Moscova, care s-au implicat direct, in teren, in ostilitati.

Rezultatul acestui razboi a insemnat victoria lui Franco, cu pretul a 50 de mii de executii, de-o parte si de cealalta, si a unui carnagiu care a insemnat nu mai putin de 200 de mii de morti. Spania a fost impinsa in spate cu multe decenii. Ea nu s-a mai putut reface decat la 10-15 ani dupa ce a intrat in Uniunea Europeana.

In realitate, Spania a deschis, este drept, neoficial, cel de-al Doilea Razboi Mondial. Cu pretul mortilor din Spania, marile puteri din acea vreme, mai putin Statele Unite si Marea Britanie, au utilizat un stat, pur si simplu, drept un poligon. Evident, a existat si o motivatie ideologica. Unii doreau instaurarea socialismului si comunismului in Spania, altii conservarea  statului de tip capitalist. Interesant este ca, in timp ce in Spania, la sol si aerian, fortele axei Germania-Italia se confruntau cu combatantii sovietici, la Berlin si la Moscova, Hitler si Stalin bateau palma pentru impartirea frateasca a Poloniei. Si aveau sa semneze Pactul Ribbentrop-Molotov, care, intre altele, a insemnat si ruperea Romaniei. Iar mai tarziu, cei care s-au confruntat in Spania si au batut palma la Moscova si la Berlin, aveau sa devina cei mai inversunati dusmani. Uvertura celui de-al Doilea Razboi Mondial, in finalul acestei conflagratii, atunci cand s-a tras linie, a insemnat distrugerea unei bune parti din continentul european si cateva zeci de milioane de victime.

Si acum sa vedem ce avem in Siria si in Irak. Avem un asa-zis Stat Islamic. O etnitate nascuta din cenusa unor revolutii arabe, provocate, in buna masura, de marile puteri, si dintr-un razboi civil declansat tot in temeiul unor ideologi. Si mai avem un exceptional pretext pentru a infierbanta toate spiritele. Cel religios. De aceea se si numeste Statul Islamic. Sau Noul Califat. O inclestare, daca este sa ne rezumam la acest pretext, care transcende lupta seculara dintre crestinism si islamism. Situatia este mult mai complicata. In paralel, are loc si un razboi mai crancen, intre dintre sunniti si siiti. Statul Islamic este sunnit. Siiti sunt prigoniti de Statul Islamic, ucisi sau, in cel mai bun caz, convertiti. Doua stat importante din zona joaca un rol important din aceasta perspectiva. Iran si Irak.

Iranul si Irakul sunt predominant siite. Prin urmare, in mod natural, cele doua state, unul puternic si stabil, celalalt devastat de un razboi de decenii, sunt ostile Statului Islamic. Dincolo, Turcia este, in general, sunnita. Si mai predispusa sa se alature Statului Islamic. Desi, este unul dintre membrii importanti NATO. Iar NATO este un adversar al Statului Islamic. Si asa mai departe.

Dupa cum putem observa, si razboi civil din Spania si acest razboi care incepe in Siria se desfasoara pe mai multe fronturi, pe mai mult decat doua aliniamente si utilizeaza ca pretexte, atat sentimentele nationale ale oamenilor, cat si credintele lor religioase. Ingredientele sunt aceleasi. In Spania si in Siria. Iar combinatia lor este la fel de toxica. Si la fel ca si atunci, si acum, aliantele se fac si se desfac cu o uluitoare dinamica. Federatia Rusa lasa impresia ca lupta impotriva Statului Islamic, dar ,fara nicio indoiala, il sprijina pe Bashar al-Assad si ii bombardeaza pe rebeli. In timp ce Turcia joaca si ea la doua capete. Interesant este cum se vor alinia aceste state, in final. La Armaghedon.

O toxicitate care creste exponential pe masura desfasurarii panopliei de arme de care dispun cele peste 40 de state ale lumii care, intr-o forma sau alta, s-au implicat in zona. Intr-o zona care explodeaza, dupa cum se vede deja, nu numai in Orientul Apropiat, ci si in Africa, in Europa si in Asia.

Cine nu vrea sa invete nimic din lectiile istoriei sau cine invata aceste lectii, dar le ignora, imaginandu-si ca de aceasta data explozia va putea fi evitata, se inseala amarnic. De asta data, pretul va fi, nu de ordinul zecilor de milioane de morti. Ci mult, mult mai mare.

SURSA: CorectNews.com

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii