Criza din Justitie mai dureaza   mai 22nd, 2016

srs_edit2-90x90Si inca mult. Desi Guvernul Ciolos si-a propus sa-i puna, intr-un fel, capat. Printr-o ordonanta de urgenta. Care sa indrepte nenumaratele tampenii din Codul Penal si din Codul de Procedura Penala. Cele demonstrate, pana in prezent, de Curtea Constitutionala. Nu si cele care vor mai fi de demonstrat. Atat doar ca ordonanta de urgenta, care incearca sa puna cat de cat capat crizei din Justitie, poate declansa o criza politica.

Pe cat de simpla, pe atat de dramatica este istoria Codurilor. Sub regimul Basescu, la indemnul si cu binecuvantarea acestuia, Monica Macovei si Catalin Predoiu, sub pretextul modernizarii Justitiei, au distrus, atat in materie penala, cat si in materie civila, tot ce mai statea in picioare. Tot printr-un fel de ordonanta de urgenta. O lege trecuta prin Parlament printr-o procedura in forta. Prin asumarea raspunderii. Fara dezbatere. A existat, ce-i drept, un simulacru de participare parlamentara, sub forma unei comisii speciale. La care au avut acces putini parlamentari.

Si a iesit ce se vede. Coduri de tip svaiter. Patru coduri, ale caror articole sunt, rand pe rand, demontate de CCR. Si s-au tot adunat astfel gaurile de svaiter. Si nu s-a pus nimic in loc. Pentru a intelege criza din Justitie si pentru a intelege de ce aceasta criza nu va putea fi solutionata de Guvernul Ciolos, va trebui, in prealabil, sa raspundem la o intrebare simpla, si anume: de ce Parlamentul, din propria initiativa sau dand curs unor initiative legislative guvernamentale, nu a modificat legislatia, in ritmul demontarii acesteia din motive de neconstitutionalitate?

Ce ar fi fost logic sa se intample intr-o Romaniei neingenuncheata nici in fata propriilor prejudecati si complexe si neingenuncheata nici in fata partenerilor nostri euroatlantici? Fiecare articol declarat neconstitutional de catre CCR, din indiferent care din cele patru Coduri, ar fi trebuit sa fie transformat, pe loc, intr-un proiect de act normativ de modificare a Codurilor, in acord cu solutiile CCR. Acest proiect putea fi, teoretic, fie initiativa Ministerului Justitiei, indiferent cine a fost ministru intre timp, fie initiativa unor parlamentari. Cel de-al doilea mecanism prezentat mai sus, cel al initiativei parlamentare, a fost boicotat de fel de fel de cozi de topor ale unor grupuri politice ilegitime. Sub acuzatia, de cele mai multe ori falsa, ca parlamentarii vor sa restranga drepturile procurorilor si, ca atare, sa restrictioneze lupta anticoruptie. De aceea, orice initiativa de acest tip a fost nu numai boicotata, ci si aruncata in aer.

Daca Parlamentul, care este cea mai democratica dintre structurile care alcatuiesc sistemele moderne in care functioneaza statele, nu a mai avut posibilitatea de a-si exercita aceasta prerogativa, care tine de esenta institutiei – sau nu  avut capacitatea de a lupta pentru a si-o exercita –, atunci nu a mai ramas decat cealalta solutie, si anume initiativa guvernamentala.

Guvernul are dreptul constitutional de a initia acte normative. In mod normal, intr-un stat democratic, adica cu o democratie functionala si nu doar declarata, guvernul promova proiecte de acte normative prin care, rand pe rand, punea in acord concluziile CCR cu articolele de lege penala sau civila. Aceste proiecte de acte normative urmau sa fie dezbatute de Parlament si apoi adoptate. Nici acest lucru nu a fost posibil intr-o Romanie cu o democratie esuata. Pentru ca, din nou, trompetele luptei anticoruptie au lansat acuzatii concertate, in sensul ca parlamentarii vor modifica respectivele proiecte de legi tot in sensul boicotarii luptei anticoruptie. Aceasta prezumtie, acest proces de intentie si acest scenariu, transpuse in fapt, au dinamitat si acest tip de demers.

Si atunci ce a mai ramas? A ramas singura varianta care, teoretic si practic, ar mai putea functiona, cea mai nedemocratica dintre solutiile posibile. Sau cea mai putin democratica. Si anume elaborarea unei ordonante de urgenta care sa traga, dupa mult timp, linie si sa indrepte, in vrac, toate nenorocirile regimului Basescu identificate, pana in prezent, de Curtea Constitutionala.

Fix ceea ce vrea sa faca si nu poate Guvernul Ciolos. In primul rand, este vorba de un guvern de avarie. Care, pur si simplu, nu isi poate propune sau, daca isi propune, nu isi poate realiza obiective de anvergura, mai ales atunci cand, in spatele acestora, exista decizii esentialmente politice. Nenumaratele modificari care trebuiesc aduse Codurilor – in materie penala, vreo 50 – reprezinta un demers legislativ, dar si politic de o importanta majora. Care este imposibil de facut, in absenta unui consens. Nu poate fi facut nici prin ordonanta de urgenta, care poate fi trantita in Parlament, si nici prin asumarea raspunderii, care si ea s-ar putea solda prin caderea guvernului. Oricum, prima varianta, cea pe care o forteaza astazi Executivul, este ea insasi neconstitutionala. Pentru ca nu pot fi modificate legi organice, mai ales legi de importanta Codurilor, prin ordonanta de urgenta.

Singura solutie teoretica, pe care o are Guvernul Ciolos, de a forta lucrurile, in cele cateva luni de mandat pe care le mai are, este procedura asumarii raspunderii. Adica o tentativa de a petici Codurile intr-o maniera la fel de cretina cum a fost si procedura de adoptare a acestora. Ceea ce, mai devreme sau mai tarziu, va reclama peticirea peticului. Si tot asa.

De aceea, desi nici aceasta nu este o solutie corecta, eu cred ca singurul compromis posibil pana dupa alegerile parlamentare este ca lucrurile sa ramana asa cum sunt. Adica intr-o stare din ce in ce mai proasta. Criza din Justitie va continua, pentru a nu fi declansata o criza politica.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii