Victor Ponta, cu capul pe butuc   iulie 1st, 2016

srs_edit2-90x90Fostul premier, fostul presedinte PSD si fostul copresedinte USL s-a urcat pe esafod. Si nu mai dureaza mult pana cand calaul il executa. Pentru ce? El nu va fi o victima rituala, la pachet cu Dan Sova, in dosarul deja faimos al platilor avocatiale. El va fi executat cu adevarat pentru cu totul altceva. Pentru plagiat. Si aceasta nu va mai fi o executie rituala in piata publica. Va fi pe bune.

Mi-am exprimat nenumarate semne de intrebare, in ciuda faptului ca ma numar printre cei mai inversunati critici ai lui Victor Ponta, in raport cu dosarul penal aflat in curs si instrumentat de DNA impotriva lui Dan Sova si, la pachet, si impotriva fostului premier. Acum, ca tot a devenit public acest dosar prin promovarea rechizitoriului in instanta, se poate observa cu ochiul liber – iar pentru asta nu trebuie sa fi jurist – ca intentia este de a fi operata o noua executie de tip politic. Ceea ce, pana la urma, l-a facut pe Victor Ponta mai popular decat era atunci cand detinea functia de prim-ministru. Cetateanul roamn simte ca ceva este in neregula, intuieste corect ca Victor Ponta urmeaza sa fie transformat intr-o victima a unui sistem de justitie dirijat si, ca atare, este dispus sa-i ierte atat gravele greseli politice cat si viciile de caracter.

Cu totul altfel stau lucrurile in ceea ce priveste aparent inofensiva acuzatie de plagiat. Aici, intrebarea este cat se poate de simpla. A plagiat sau nu a plagiat cu adevarat Victor Ponta? Partizanii sai, mai mult sau mai putin inversunati, vor spune ca nu. Vor invoca faptul ca tema lucrarii de doctorat a lui Victor Ponta a presupus, cu necesitate, preluarea unor documente oficiale si a unor largi extrase din acte normative. Si ca acest lucru nu inseamna plagiat. Chiar daca Victor Ponta a omis sa faca cuvenitele referiri la documentele pe care le-a preluat. Aceasta opinie este intarita, tot in acceptiunea fanilor lui Ponta, de faptul ca o prima comisie universitara a stabilit ca nu a avut loc un plagiat. Si mai exista intr-adevar, asa cum scrie Ponta pe Facebook, si o decizie a Inaltei Curti in acest sens.

Obiectiv vorbind insa, decizia Inaltei Curti invocata de Ponta se refera putin la altceva. Exact ca in istoria lui Traian Basescu cu palma si pumnul, cand el a jurat pe Biblie ca nu a lovit copilul cu pumnul, iar juramantul sau nu a fost stramb, pentru ca, de fapt, l-a lovit cu dosul palmei. Iar cat priveste primul verdict al unei comisii universitare, cel de non-plagiere, ar trebui sa ne amintim putin cum a fost constituita, pe picior si pe spranceana, respectiva comisie, ce schimbari au fost operate, in mare viteza, in mediul univesitar, pentru ca Victor Ponta sa fie declarat neprihanit atunci cand se afla in culmea puterii. Dar ce avem astazi?

Astazi, avem o institutie constituita pe bune si nu in scopul de a-l rade pe Victor Ponta si care, tot pe bune, a votat practic in unanimitate – a existat doar o abtinere – in sensul ca Victor Ponta a plagiat. Lucrarea sa se doctorat este un fals. Dupa ani de zile, acest lucru este, in fine, lamurit, desi este de domeniul evidentei pentru oricine – chiar nespecialist fiind – pune alaturi lucrarea sa cu textele plagiate.

Si ce urmeaza? Cum se poate ajunge, si se va ajunge, pe esafod? In primul rand, e bine ca toata lumea sa stie ca plagiatul reprezinta un furt. Un furt intelectual. Dar, de fapt, un furt cum sunt toate furturile. Iar furtul este sanctionat de legea penala. Si se pedepseste. Incepand din momentul in care, conform verdictului institutiei universitare, ministerul de resort ii va retrage, lui Victor Ponta, titlul de doctor, un procuror isi va sufleca manecile pe bune. Si va incepe sa ii dreseze un dosar penal. Si, in foarte scurt timp, respectivul procuror va mai descoperi cateva lucruri extrem de grave. Primul si cel mai evident este ca Victor Ponta, pentru a ajunge sa fie partener cu Dan Sova si in cabinetul de avocati, dar apoi si politic si in Executiv, iar in final partener penal, a trebuit sa devina avocat. Avocat devii daca dai un examen. Dar exista si o exceptie. Poti sa nu dai examen daca ai un doctorat. Iar Victor Ponta a scos patalamaua cu doctoratul si a folosit-o. A devenit membru al Baroului fara a da examen. Dar patalamaua nu are acoperire. Ea s-a dovedit a fi insusita printr-un fals. Printr-un furt intelectual. Autorul nu avea cum sa nu cunoasca acest lucru. Cu atat mai mult cu cat studiase dreptul. Si devenise chiar procuror.

Aoleu, din nou atingem un element extrem de sensibil. Care nici el nu va fi ignorat de anchetatori. Victor Ponta a avansat, extrem de rapid, in ierarhia Parchetului. A ajuns, fara a avea stagiul necesar si fara a avea merite deosebite, chiar la Parchetul General si apoi chiar in grupul de procurori care si-au facut stagiul langa seful procurorilor europeni, Carla del Ponte.  Oare de ce? Unii spun, si spun si eu, fiindca Victor Ponta, intre timp, a fost si racolat de Serviciul de Informatii Externe. Ca ofiter acoperit. Iar serviciul l-a impins in fata. De fapt, in sus. Numai ca SIE nu l-ar fi putut promova atat de viguros pe Victor Ponta – si poate nu l-ar fi putut promova deloc –, daca acesta nu avea si merite deosebite in plan stiintific. Adica un doctorat. Numai ca doctoratul s-a dovedit a fi rezultatul unui furt. Adica un fals. Ceea ce inseamna ca Victor Ponta a fost promovat ierarhic in baza unei lucrari de doctorat plagiate. Deci, a obtinut, si in acest plan, foloase necuvenite.

Aoleu, pai daca vorbim despre foloase necuvenite, ma gandesc, si se va gandi si anchetatorul, si la banutii obtinuti de Victor Ponta in calitate de doctorand. Pentru ca se stie ca statul, in generozitatea lui, plateste acest efort si acest aport in plan stiintific. Numai ca Victor Ponta a luat banii degeaba. Pentru ca el nu a facut niciun efort si nu a adus niciun aport. El doar a plagiat.

Si iata cum, fara prea mare bataie de cap si cu multa celeritate, i se va construi lui Victor Ponta un al doilea dosar penal. Care, de aceasta data, va fi pe bune. Iar capul sau va cadea, fara ca unul ca mine, extrem de circumspect in ceea ce priveste politia politica si justitia politica, sa mai poata stramba din nas.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii