Efectele marii epurari   octombrie 28th, 2016

srs_edit2-90x90La scurt timp dupa alegeri, vom putea masura efectele celei mai mari epurari din istoria recenta a Romaniei. Asemanatoare cu epurarea din anii stalinismului. Cu deosebirea ca pare a fi ceva mai riguroasa. O epurare politica facuta pe aceleasi canale de natura penala. Cum va arata viitoarea clasa politica?

Cu cateva exceptii neinsemnate din punct de vedere cantitativ, partidele politice care se straduiesc sa castige pozitii in viitorul Parlament se intrec in a-si confrunta rezultatele in materie de schimbare a compozitiei la varf. Atat PNL, cat si PSD anunta ca si-au aplicat propriile criterii de eliminare a unor candidati si de promovare a unor nume noi, tinand cont, in subsidiar, si de sex, varsta ori profesie. Dar, in esenta, selectia a functionat ca o continuare a epurarii declansata de Directia Nationala Anticoruptie, de ANI si de Serviciul Roman de Informatii care, pana de curand, a functionat in configuratie de binom si a transformat nu numai justitia, ci si politica intr-un camp tactic. O mica paranteza: la capatul acestei epurari, din nou, nu vom sti, dar, dupa un timp, prea tarziu, vom banui care este numarul ofiterilor acoperiti printre parlamentari si printre viitorii membri ai Executivului.

Marea epurare a functionat in baza unui principiu care s-a dovedit a fi implacabil. Desi Constitutia nu prevede, in aceasta materie, nimic si, conform legii fundamentale, pot candida pentru alegerile parlamentare toate persoanele care ideplinesc criteriile de varsta si asupra carora nu planeaza o interdictie expresa de natura judecatoreasca, s-a operat chirurgical cu o alta unitate de masura. Au fost eliminati, din cele mai multe partide parlamentare, nu numai cei care au avut o condamnare penala fara interdictia de a fi alesi, ci si inca doua categorii. Cei care au fost, in trecut, identificati drept incompatibili de catre ANI, indiferent de stadiile procesului, toti cei impotriva carora a fost depus un rechizitoriu, deci se afla in stadiul de judecata, si toti cei care sunt urmariti penal, fie ei si in calitate de suspecti.

Dupa cum se vede, prezumtia de nevinovatie s-a transformat, in materie de politica parlamentara, in prezumtie de vinovatie. Exact dupa modelul sugerat, zilele trecute, de presedintele Klaus Iohannis. Acesta a spus ca un agent de paza cu cazier nu poate fi angajat. Prin extrapolare, el a precizat ca nu pot indeplini sarcini politice sau in administratia de stat persoane condamnate penal. Pentru ca au cazier. Dar nici persoane “cu probleme penale”. Acestea nu au cazier rau, dar s-ar putea sa aiba. Deci, trebuie eliminate preventiv.

Exceptand doua, trei partide de dimensiuni mai mici, care nu se prea stie daca vor intra in Parlament, la capatul alegerilor, va rezulta un Legislativ nu numai schimbat intr-o proportie de 50-60%, dar si lipsit de persoane condamnate sau doar cercetate. Va fi acest Legislativ mai bun? Vom vedea. Ce se va intampla insa in situatia in care DNA isi va mentine actualul avant si va incepe sa-i agate, rand pe rand, pe noii parlamentari in baza unor suspiciuni rezonabile? In mod logic, acestia, trezindu-se cercetati penal, vor fi degraba eliminati din partidele care au facut fata epurarii, participand chiar voluntar la aceasta operatiune. Dar ei nu vor putea fi eliminati si din Parlament. Prin urmare, noii penali, intr-un ciclu de patru ani, se vor aduna intr-un numar din ce in ce mai mare si, pentru a putea participa la procesul legislativ, vor alege o denumire si vor forma un partid. Care, in alegerile din 2020, va fi supranumit partidul penalilor.

Nou partid al penalilor va fi mai mare sau  mai mic, in functie de modul in care va dudui DNA. Daca masinile vor fi bine unse, s-ar putea ca, inaintea alegerilor din 2020, partidul penalilor sa ajunga cel mai important partid din Romania. Dupa care, ciclul ar putea fi reluat. Cu conditia ca marea epurare sa fie perpetua. Daca marea epurare va fi perpetua sau suficient de indelungata, ei bine, atunci, in realitate, Romania nu va mai putea fi condusa nici de Parlament si nici de Guvern. Si nici macar de presedintie, daca tribunalul poporului se va inclesta si de gatul lui Robespierre.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii