Somnul care naste monstri in Parlamentul de cateva ore   Martie 3rd, 2017

srs_edit2-90x90Parlamanterii vin la Casa Poporului luni, dupa orele 14:00, si pleaca la casele lor marti, cam la aceeasi ora. Intre timp, dorm la hotel si mai dorm si in Parlament. Intr-o saptamana intreaga, timpul real de munca este doar de cateva ore, consumate in dupa-amiaza zilei de luni si in dimineata zile de marti. Liderul majoritatii, Liviu Dragnea, promisese in campania electorala si imediat dupa ca legislativul va dudui. Nu e asa. Continuam sa avem un Parlament al oilor de teracota. Cum poate, in aceste conditii, sa creasca prestigiul puterii legislative?

Intre puterile fundamentale ale statului, cea legislativa este, teoretic, cea mai importanta. Deplangem faptul ca, in asa-zisa dictatura a procurorilor, Parlamentul a fost demonizat intr-un asemenea hal, incat a ajuns mult prea jos in topul increderii populatiei. In acelasi timp, adeptii adevaratului stat de drept si ai democratiei reale au protestat constant impotriva tendintei unei alte puteri, cea executiva, manifestata de toate guvernele, de a legifera excesiv prin intermediul ordonantelor de urgenta, Parlamentul devenind, din aceasta perspectiva, o simpla masina de vot. Incercam sa aparam legislativul si actele de piraterie desfasurate cu tot mai multa agresivitate de catre institutiile de forta care, pana de curand, au functionat sub numele de binom. Aceste institutii de forta nu numai ca au infiltrat Parlamentul, incalcand legea, cu ofiteri acoperiti, dar i-au si vanat in mod sistematic pe deputati si senatori, inscenandu-le deseori probe, anchete si procese. Campul tactic, care a functionat pana la nivelul justitiei, a executat multi senatori si deputati. Dar ei cum se apara?

Fara doar si poate ca, intr-o democratie in care parlamentarii sunt alesi prin vot direct de catre cetateni, legislativul trebuie sa aiba cel mai greu cuvant de spus in organizarea si functionarea statului. Si, din aceasta perspectiva, senatorii si deputatii este firesc sa fie aparati de orice  tentativa de hartuire de catre celelalte doua puteri ale statului, de catre institutiile de forta sau chiar de catre presedintele Romaniei. Exista insa o singura conditie peste care niciun cetatean nu va trece atunci cand cantareste, in mod corect, activitatea forului legislativ: ca parlamnentarii sa dea randament. Sa legifereze in timp sustinut si sa ii ofere societatii acte normative bune. Ceea ce presupune munca.

Exista o linie rosie. Iar linia rosie inseamna indeplinirea de catre parlamentar, in mod onest si constiincios, a indatoririlor sale. Iar prima si cea mai importanta datorie a unui senator sau deputat este sa transpire in mod eficient si inteligent in beneficiul celor care l-au ales. Niciunde in parlamentele altor state din Uniunea Europeana nu se poate intampla ca membrii legislativului sa isi dedice atat de putin timp din timpul lor activitatii pentru care au fost votati de catre cetateni. Timpul alocat, insa, acestei activitati nu este suficient nici macar pentru ca proiectele sa poata fi analizate in mod profesionist in comisiile de specialitate sau pentru a fi dezbatute si adoptate in plen. Si, la acest capitol, sa mai fac o precizare: Birourile permanente, pentru a reduce Parlamentul la statutul de masina de vot, nu le pune la dispozitie senatorilor si deputatilor ordinea de zi decat cu cateva ore inainte ca legile sa fie dezbatute. In realitate, nimeni nu are timpul necesar pentru a studia ceea ce urmeaza sa voteze. Si fiindca tot vorbim despre criza de timp creata, in mod paradoxal, tocmai atunci cand nu se munceste, sa mai consemnam faptul ca, in Parlamentul Romaniei, spre deosebire de parlamentele celorlalte state, proportia actelor normative adoptate tacit, adica fara sa fi fost dezbatute vreodata, este uriasa. Dupa care ne miram ca legile sunt proaste.

In alte state, fiecare parlamentar are la dispozitie un numar relativ mare de consilieri bine platiti si care sunt specialisti de marca in domeniile in care respectivul parlamentar este chemat sa legifereze. Acestia fac intreaga documentare necesara pentru fundamentarea unui act normativ, inclusiv un studiu comparat al legislatiei din domeniu existenta in alte state. Evident ca, atunci cand este elaborat un act normativ, parlamentarul are obligatia de a organiza largi consultari cu specialistii din domeniu si de a urmari cu atentie modul in care proiectul de act normativ este dezbatut de catre toti cei interesati. Ei bine, in Romania, nu exista nici acei consilieri profesionistisi, nici timpul dedicat de fiecare parlamentar sustinerii propriilor proiecte.

In Romania, exista cate un consilier utilizat de mai multi parlamentari din grupul politic respectiv si ceea ce este important de spus este ca, deseori, respectivul consilier este fie un ofiter acoperit al unuia sau altuia dintre serviciile de informatii, fie un om ajuns acolo pe pile. Rareori am intalnit, in Parlamentul Romaniei, consilieri profesionisti si dedicati sarcinilor lor.

Mai exista si dreptul unui parlamentar de a angaja un consilier in judetul in care a fost ales, dar acesta are alte obligatii, circumscrise in special organizarii unor intalniri si discutii in plan local, dintre care cele mai multe ar trebui sa fie cu alegatorii. Din pacate, in cazul celor mai multi senatori si deputati, nici acest mecanism nu functioneaza, din simplul motiv ca ei nu isi dedica timpul, in mod real, mentinerii unui contact strans cu cetatenii pe care i-au ales.

Dar ce se intampla atunci cand, dincolo de adoptarea ordonantelor de urgenta, exista proiecte elaborate in Parlament? In realitate, desi cele mai multe proiecte sunt asumate de un numar mare de senatori si deputati, initiatorii reali sunt unul, doi sau trei. Ceilalti cosemnatari ai proiectului de lege participand doar formal, din complezenta fata de initiatori sau pur si simplu pentru ca, in acest fel, sa ramana consemnat ca au luat parte la un numar cat mai mare de proiecte legislative. Din acest motiv, este precara si sustinerea respectivelor proiecte in comisii si in plen.

Si in comisiile de specialitate, participarea, atunci cand ea exista cu adevarat, este, de cele mai multe ori, formala. Fara ca deputatul sau senatorul sa isi fi facut timpul necesar pentru a studia, in prealabil, cu atentie proiectele de acte normative supuse avizarii si fara sa fi avut la dispozitie consilieri de specialitate bine pregatiti in acest scop si care sa pregateasca cu atentie puncte de vedere cat mai bine motivate pe care sa le puna la dispozitia parlamentarului.

In plen si in comisiile de specialitate, in general, activitatea este o simpla fusereala. La fel si asa-zisa activitate in teritoriu a parlamentarului care, de cele mai multe ori, se reduce la participarea la unele evenimente locale.

In aceste conditii, in mod inevitabil, Guvernul este cel care legifereaza sub forma ordonantelor de urgenta. La procesul legislativ, in loc sa participe in mod real un numar mare de persoane, participa doar cativa insi. Si, daca ne referim la ordonantele de urgenta, vom constata ca, de fapt, actul de legiferare este delegat, in mod neoficial, unor functionari din ministere.

Iata de ce, pentru moment, asa-numita putere legislativa a statului este doar o fictiune. Care constituie obiectul bataii de joc a reprezentatilor altor institutii si a societatii civile. Pentru a nu mai fi o simpla fictiune, Parlamentul trebuie sa munceasca. Liviu Dragnea sa faca bine si sa isi indeplineasca angajamentul, in calitate de lider al majoritatii, de a mari semnificativ numarul orelor de lucru pentru deputati si senatori. Nu cateva ore pe saptamana, ci minimum cinci zile a cate opt ore, urmand ca, intr-una din celelalte doua zile, senatorul sau deputatul sa transpire in folosul comunitatii in judetul in care a fost ales. Numai in aceste conditii poate sa creasca eficienta si prestigiul puterii legislative.

Altfel, in continuare, somnul parlamentarului va naste monstri. Iar Parlamentul va continua sa ramna o turma a oilor de teracota. Care, din cand in cand, sunt sacrificate ritual, pe drept sau pe nedrept, in piata publica.

Sursa: CorectNews 

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii