DNA, copacul si padurea   Martie 20th, 2017

srs_edit2-90x90Criticii sefului DNA asteapta cu nerabdare, in cursul acestei saptamani, un verdict din partea ministrului Justitiei. In sensul unei propuneri de demitere a doamnei Laura Codruta Kovesi. Sustinatorii ei cei mai infocati, printre care, la loc de frunte, se afla si presedintele Klaus Iohannis, asteapta, dimpotriva, ca acelasi ministru al Justitiei, in urma analizei, sa ajunga la concluzia mentinerii in post a sefei DNA. Mai mult chiar, presedintele Romaniei sustine ca are si informatii in acest sens. Si asta, inca de la debutul analizei. Daca doamna Laura Codruta Kovesi este un copac care trebuie sau nu doborat, asta nu ar trebui sa ne impiedice sa vedem ce se intampa in padure. Adica in ansamblul DNA.

Directia Nationala Anticoruptie este un experiment care nu are loc decat in doua sau trei state ale Uniunii Europene. In celelalte tari, o asemenea institutie pur si simplu nu exista. Iar statul de drept functioneaza bine mersi, asa cum a functionat sute de ani. Ce acuza criticii DNA?

In principal, de la nivel politic, este sustinuta teza conform careia, in loc sa se ocupe de lupta impotriva coruptiei functionarilor publici, DNA a fost utilizata ca un instrument al luptei politice un timp, iar apoi, si mai grav, ca un instrument prin care institutiile de forta sa se poata substitui celor democratice. Asta in plan central. In plan local, deseori, procurorii DNA sunt acuzati sau macar suspectati ca fac parte din grupuri de interese nelegitime, uneori de tip mafiot, asa cum s-a intamplat la Prahova. Chiar in unitatea de elita DNA.

Sunt alti critici DNA care sustin ca institutia este utilizata in primul rand ca un instrument prin care autoritati din afara statului roman incearca sa domine Romania, mentinand-o in limitele unui statut colonial. Si, in acest sens, chiar recent, nu un demnitar oarecare de la Moscova, ci insusi presedintele Federatiei Ruse, Valdimir Putin, a afirmat ca institutii de acest fel sunt create si functioneaza special pentru ca Statele Unite, pe de o parte, si nucleul dur UE, pe de alta parte, sa poata domina state este-europene.

In fine, de cealalta parte  a baricadei, se  afla fanii DNA, care sunt reprezentanti ai unor institutii sau simple persoane fizice. Ei sustin ca statul de drept, in absenta DNA, ar sucomba. Fiind inghitit de o coruptie generalizata. Dar cand ei spun DNA, se refera, aproape in exclusivitate, la persoana doamnei Laura Codruta Kovesi. Sustinatorii DNA omit sa explice doua realitati. Una a faptului ca statul roman a functionat, si uneori mult mai bine, in istorie, fara DNA si fara ca cineva sa fi pus sub semnul intrebarii teza statului de drept. Al doilea aspect ramas neexplicat este cum a fost posibil ca, in toti acesti ani in care DNA s-a umplut de glorie decimand clasa politica si categoria functionarilor publici, ca sa nu mai vorbim despre mediul de afaceri, nivelul coruptiei, in Romania, in loc sa scada, a crescut. Si mai mult chiar, s-a institutionalizat. Asa cum a declarat fostul presedinte al Romaniei, statul roman, in sine, a devenit de tip mafiot.

In aceste zile, asistam la o batalie pe capul sefului DNA. Va cadea sau nu va cadea acest cap? Cred ca acest orizont de asteptare extrem de provocator este, in mare masura, irational. De ce? Pentru ca, daca sistemul in interiorul caruia functioneaza DNA, fie si ca institutie aproape singulara in Europa, se mentine, persoana conducatorului acestei institutii este irelevanta. Sistemul este cel care isi creeaza instrumentul, indiferent care este persoana aflata in varful lui. Ceea ce insemna, admitand ca va fi schimbata doamna Kovesi, ca ceea ce va urma va fi ceva asemanator. Nu va fi implinita nici speranta celor care ii vor capul si nici nu se vor adeveri idiosincraziile celor care o idealizeaza.

Daca vrem sa vedem padurea, atunci pur si simplu, odata cu analiza, si ea inevitabila, a prestatiei sefului DNA si a procurorului general, trebuie facuta si o disectie a intregului sistem, pentru a vedea ce functioneaza si ce nu functioneaza in sensul unui stat de drept corect definit. Aceasta este padurea. O padure pe care nu o mai putem vedea, orbiti fiind de imaginea negativa sau luminoasa a Laurei Codruta Kovesi.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii