Orban castiga pentru ce nu spune si nu face   Mai 31st, 2017

srs_edit2-90x90Din datele preliminare, asa cum rezulta ele din organizatiile judetene, batalia din PNL pare transata. In favoarea lui Ludovic Orban. Este momentul sa analizam directia in care se va indrepta acest partid dupa Congres. Iar pentru a afla raspunsul exact, este vital sa incercam sa intelegem care sunt motivele ce stau la baza victoriei lui Ludovic Orban impotriva adversarului sau, Cristian Busoi.

In mod deliberat, nu ma voi referi decat in treacat la Viorel Catarama. Indiferent cu ce mesaje vine acesta, el nu poate castiga batalia pentru presedintia partidului, pentru ca nu este sustinut de catre filialele acestuia. In discutie nu mai raman decat cei care, de la bun inceput, au fost principalii competitori, respectiv Ludovic Orban si Cristian Busoi. Am inceput prin a afirma ca se profileaza din ce in ce mai clar victoria primului. Oare de ce?

Referitor la trei teme dintre cele mai presante, este de remarcat ca Ludovic Orban si Cristian Busoi adopta pozitii similare. Cele trei teme sunt: pozitia total concilianta a vechilor liberali fata de noii liberali proveniti din PDL, raportarea la tema justitiei si, in fine, sustinerea lui Klaus Iohannis pentru un al doilea mandat prezidential. Sunt singurele teme care starnesc vreun ecou in populatia liberala si care ar fi de natura sa faca diferenta dintre candidati. In rest, exista doar nuante care, in mod evident, le scapa celor mai multi dintre viitorii participanti la marele Congres. Si daca asa stau lucrurile, atunci cum se face totusi diferenta intre Orban si Busoi? Ce anume va determina optiunea finala in favoarea primului? Raspunsul pe care eu il dau acestei intrebari cu adevarat provocatoare este ca liberalii il vor alege pe Orban nu pentru ce spune si nici macar pentru ceea ce promite ca va face, ci mai degraba pentru ce cred ei ca va spune dupa alegeri si pentru ce cred ei ca va face Orban dupa ce se va instala ca presedinte. Daca am dreptate, atunci s-ar putea ajunge la concluzia ca Ludovic Orban are un comportament duplicitar. Semnalizeaza stanga pentru a vira in dreapta si promite un lucru pentru a face contrariul. Si, in mod paradoxal, tocmai de aceea va fi ales. Cum este posibil?

Este foarte posibil! PNL s-a lasat impins, din mai multe motive, in coltul ringului si intr-o pozitie in care nu a facut altceva decat sa incaseze lovituri dupa lovituri. Comportamentul pe termen mediu al acestui partid a fost de tip sinucigas. A intarziat neingaduit de mult fuziunea, transformad acest proces intr-o continua si paguboasa harta in plan intern, de jos pana sus, in intreaga structura a partidului. S-a raportat papagaliceste si cu totul neliberal la tema justitiei si a drepturilor omului, nefacand altceva decat sa il ingane pe presedintele Klaus Iohannis. Iar in ceea ce il priveste pe Klaus Iohannis, PNL a sustinut nenuantat si neconditionat absolut toate demersurile acestuia, unele extrem de gresite, cea mai mare dintre erori dovedindu-se a fi Guvernul Ciolos in general si a persoanei fostului premier in special. In aceste conditii, nu este de mirare ca acest partid si-a sacrificat, pe altarul unei justitii care de multe ori s-a dovedit a fi injustitie, cei mai importanti luptatori ai sai, si-a sacrificat principiile liberale, a renuntat la mesajul national, a abandonat si a pierdut segmente intregi de electorat si a sfarsit prin a pierde rusinos atat alegerile locale, cat si alegerile parlamentare.

Klaus Iohannis insusi, impreuna cu sistemul care l-a sustinut si il va mai sustine pana cand, nu peste mult timp, va veni momentul sa il abandoneze, a jucat duplicitar si cinic in raport cu partidul care l-a promovat in cea mai inalta functie in stat. A sustinut atat pe furis, cat si vizibil, mai tarziu, un venetic, in persoana lui Dacian Ciolos, pe care a incercat din rasputeri sa il impinga in fruntea PNL. A sustinut un partid creatie a laboratoarelor SRI, la fel cum, alta data, a fost UNPR, de aceasta data numit Uniunea Salvati Romania, imaginandu-si ca, servindu-se de aceasta facatura, va putea, in ciuda optiunilor electoratului, sa formeze o majoritate parlamentara in jurul sau, dar cu un PNL extrem de bine controlat. I-a impus acestui partid reguli diabolice, care, aparent, garantau igiena morala, dar, in realitate, au eliminat cu cinism si in mare viteza tot ce a fost mai bun si mai viguros in acest partid. Si cel mai grav lucru este, cum aratam si mai sus, ca, in mare viteza, Klaus Iohannis a reusit sa compromita atat substanta nationala, cat si substanta liberala a partidului pe care, vremelnic, l-a condus, dar pe care l-a tratat doar ca pe o simpla trambulina.

Aceste teme pot fi, desigur, dezvoltate, dar ceea ce este esential de retinut e faptul ca, pentru PNL, Klaus Iohannis s-a dovedit si se dovedeste a fi o veritabila piatra de moara.

In aceste conditii, cei mai multi liberali opteaza, inca de pe acum, pentru Ludovic Orban. Nu pentru ceea ce acesta declara sau spune ca va face, ci exact pentru ce el nu declara si nu spune, dar cred sustinatori sai ca va face. Ca si Cristian Busoi, el s-a prezentat umil la Cotroceni pentru a-i face lui Klaus Iohannis un juramant de credinta. In sensul ca, odata ajuns presedinte al PNL, ii va sustine candidatura pentru un al doilea mandat, ceea ce, implicit, inseamna ca PNL va merge in continuare in siajul acestuia. Sub toate aspectele. Dintre care unele au fost subliniate mai sus. In acelasi timp, liberalii cred ca Orban, versat politician fiind si profund liberal, a depus la Cotroceni un fals juramant de credinta. Si ca, in realitate, odata ajuns presedinte, el va arunca peste bord intreg balastul care a tras la fund acest partid.

Dar ceea ce imi imaginez eu, ceea ce eu afirm ca se va intampla nu putea sa ii scape nici lui Klaus Iohannis si nici analistilor din SRI, care inca il sustin. De ce totusi, in aceste conditii, Ludovic Orban a fost lasat sa zburde? Este timpul sa spunem ca domnul Klaus Iohannis nu mai are incotro. Tentativa cu Dacian Ciolos transformat in locomotiva politica a esuat. La fel cum a esuat si guvernul sau. Scenariul cu USR transformat in partid locomotiva a fost, la randul sau, atat de prost scris, incat pur si simplu nu a mai functionat nimic in acest plan. Iar Nicusor Dan a fost atat de temeinic abandonat, incat formatiunea sa politica este, astazi, lipsita de orice punct cardinal. Klaus Iohannis foloseste totusi PNL ca o ultima reduta. Fiindu-i foarte greu, daca nu cumva imposibil, sa blocheze ascensiunea lui Ludovic Orban, se face ca il crede pe acesta cand liderul liberal ii jura credinta si isi imagineaza ca il poate lovi oricand, chiar si dupa ce acesta va fi ales presedinte, si ca il poate inlocui, la momentul oportun, fix inaintea alegerilor, cu un om de casa. Cum anume? Simplu. Inventand un nou denuntator. Un nou caz Urdareanu. Mai mizeaza Klaus Iohannis, poate, pe lasitatea lui Orban. Care continua, in mod vizibil, sa se teama ca procurorii il vor executa, montandu-i una dintre obisnuitele facaturi.

Intre acesti parametri, tinand de psihologia politica, de tristele realitati romanesti, dar si de imaginarul din interiorul PNL, se joaca aceste alegeri, statutul real, de partid de opozitie, al PNL si viitorul lui Ludovic Orban de mare jucator sau de jucator minor. Si sperantele lui Klaus Iohannis in obtinerea unui al doilea mandat, proiect din ce in ce mai improbabil.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii