Klaus Iohannis, caine surd la vanatoare   Iunie 2nd, 2017

srs_edit2-90x90Se intampla la New York. Chiar acum. Teodor Melescanu, ministrul de Externe al Romaniei, face lobby, pentru el si pentru statul roman, in vederea dobandirii statutului de membru nepermanent al Consiliului de Securitate. Ceea ce inseamna si presedintia temporara a celei mai mari organizatii internationale. Este o demnitate mai mult simbolica. Aceasta ofensiva diplomatica nu tine, insa, cont de factorul Donald Trump. Romania tocmai si-a dat consimtamantul pentru pactul privind schimbarile climatice. In timp ce Statele Unite tocmai s-au retras. Si, peste numai cateva zile, Klaus Iohannis se intalneste, in Biroul Oval, cu presedintele Statelor Unite.

Pozitia Romaniei, data fiind si apropierea dintre cele doua evenimente majore, pare sa fie o sfidare la adresa presedintelui Statelor Unite. Pozitia sa este ferma si era cunoscuta de mult timp. Inca din campania electorala. Donald Trump sustine ca multe dintre masurile privind protectia naturii sunt exagerate, extrem de costisitoare si aduc prejudicii directe economiei Statelor Unite. In aceasta chestiune, Romania a virat intr-o directie total opusa cu numai cateva zile inaintea intalnirii la varf dintre cei doi presedinti. Aparent, Bucurestiul isi exercita astfel suveranitatea. Dreptul la o politica proprie. Daca nu cumva, la mijloc, este cu totul si cu totul altceva.

Nu toate statele Uniunii Europene s-au grabit sa parafeze Acordul de la Paris. Unele ezita. Altele au transmis deja semnale clare de refuz. Romania, prin seful diplomatiei de la Bucuresti, diplomatie coordonata de la Cotroceni, s-a pronuntat. Desi Romania este doar un stat mediul al Uniunii Europene, ca marime si ca populatie, si se plaseaza in coada plutonului in raport cu Produsul Intern Brut, pozitia ei geografica si parteneriatul ei cu Statele Unite in flancul sud-estic NATO schimba cumva ordinea valorica. Tocmai de aceea suntem un partener strategic al Statelor Unite. In conditiile in care suntem si membri de categoria a doua ai Uniunii Europene.

Atata timp cat Statele Unite au intretinut un parteneriat strans cu Uniunea Europeana in general si cu Germania in special, acest dublu statut al Romaniei nu a contat prea mult. Numai ca, acum, asistam la divortul dintre Statele Unite si Germania. Iar Bucurestiul, cum am aratat si intr-un demers editorial anterior, este obligat sa opteze. Altfel ramane in spagat. Un spagat extrem de periculos. Si se pare ca Bucurestiul a dat un prim semnal, prin actiunea ministrului de Externe, privind tabara in care intentioneaza sa se plaseze in viitor. Iar aceasta tabara, in viziunea lui Klaus Iohannis, este Germania.

Ma numar printre fanaticii ideii de asumare a independentei si suveranitatii nationale cu orice pret si cu orice risc. Pentru ca altfel pur si simplu ne pierdem identitatea. De aceea, in principiu, orice decizie este in acord cu cu interesul national, oricat de curajoasa ar fi si oricat de riscanta ar fi, este preferabila unei indecizii ori adoptarii unei pozitii slugarnice fata de vreuna dintre parti. In principiu, ca roman, ar trebui sa fiu mandru ca, inainte cu cateva zile de intalnirea la cel mai inalt nivel din Biroul Oval, autoritatile de la Bucuresti semnalizeaza puternic faptul ca sunt capabile sa adopte decizii in contrasens cu cele ale Washingtonului. Numai ca rationamentul de mai sus este valabil doar in principiu. Doar teoretic. Si asta din doua motive.

In primul rand, nu sunt deloc sigur ca aceasta conventie internationala privind salvarea climei este o actiune chiar atat de motivata stiintific si de eficienta in plan practic. Este clar ca se schimba clima, uneori dramatic, dar nu este deloc clar pentru oamenii de stiinta din lume ca la originea acestei schimbari se afla imprudentele savarsite de om printr-o industrializare riscanta si un consum periculos al carburantilor. Lumea stiintifica este impartita din acest punct de vedere. Si in trecut, Statele Unite au respins ceea ce, initial, s-a numit Protocolul de la Kyoto. Exista curente contrarea atat in lumea stiintifica, cat si in lumea politica. Oare de ce Romania, care in general e codasa atunci cand trebuie sa ia decizii majore, dovedind chiar o condamnabila lipsa de decizie si uneori lasitate, se grabeste acum sa aleaga una dintre tabere?

Nu cunosc raspunsul. Si nici nu incerc sa insinuez ca exista o intentie ascunsa. Demersul se indreapta intr-o cu totul si cu totul alta directie. Pe care o enunt in felul urmator: atunci cand Romania trebuie sa ia decizii majore, de natura sa aiba consecinte importante pe termen mediu si lung, aceste decizii trebuie asumate colectiv. Iar asumarea colectiva inseamna dezbaterea lor si un acord dat de catre Parlamentul Romaniei.

O decizie a presedintelui Romaniei sau a ministrului de Externe sau chiar a prim-ministrului intr-o chestiune cardinala, daca are si acordul prealabil al Parlamentului, devine mult mai puternica. Dobandeste o reala greutate si exprima, intr-o masura convingatoare, vointa colectiva a romanilor. In schimb, o decizie, oricat de buna ar fi ea, care este luata haiduceste, de unul sau de altul dintre demnitarii statului, ramane lipsita de un suport real. Si se poate transforma intr-un simplu act formal de vointa sau intr-un demers pur demagogic.

Mi-e foarte teama ca, in aceasta situatie in care ne aflam, graba strica treaba. Ca, fie din prostie, fie cu o anumita intentie, Bucurestiul s-a grabit sa dea un semnal contrar pozitiei Washingtonului. Aliniindu-se, in mare graba si fara existenta unui acord parlamentar, pozitiei Berlinului. Si acum este obligatoriu sa fac o precizare. Intr-o chestiune sau alta, poate sa existe un acord general dat de Parlament. Pentru adoptarea unui anumit fel de politica externa. Numai ca realitatile nu sunt eterne. Contextul international sufera schimbari. Uneori dramatice. Cum este, astazi, ruptura intervenita intre Washington si Berlin. In asemenea situatii speciale, chiar daca exista un acord general, de tipul “Romania este un partener atat la Statelor Unite, cat si al Europei”, este obligatorie rediscutarea conjuncturii externe, astfel incat Parlamentul sa aiba posibilitatea sa isi dea, intr-o directie sau alta, un nou acord punctual sau conjunctural. Ceea ce, astazi, lipseste. Astfel incat Klaus Iohannis pleaca la vanatoare ca un caine surd.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii