Parteneriatul cu Donald Trump   Iunie 4th, 2017

srs_edit2-90x90Ce pacat ca, intr-un asemenea moment, cum este cel al intalnirii la varf din Biroul Oval, nu exista, la Cotroceni, o echipa performanta. Care sa ii poata da lui Klaus Iohannis nu numai o expertiza corecta, ci si solutii pentru a obtine maximum de profit prin vizita oficiala la Casa Alba. Ce pacat ca, intr-un asemenea moment favorabil, avem un presedinte asezat in doua luntri si total indecis asupra directiei in care se poate indrepta. Care este minimum si care este maximum de asteptare legata de intalnirea la varf din Biroul Oval?

Inainte de a raspunde la intrebarea de mai sus, sa remarcam, fie si doar in treacat, ca, sub aspect strict formal, intalnirea dintre cei doi presedinti este departe de a avea cel mai ridicat nivel. Va fi o intalnire oficiala, dar initiata cumva in treacat. Motivul acestei ambiguitati a Washingtonului rezida tocmai in estimarea, cu maxima prudenta, a capacitatii liderului de la Bucuresti de a lua decizii importante in conditiile in care, in spatele lui, nu exista o vointa a Parlamentului intr-o directie sau alta. Nu poate exista consens national atunci cand nu stii pentru ce anume ar trebui sa il faci. Atunci cand obiectivul este in ceata. Si, in plus, se stie, la Casa Alba, ca, in acest moment, presedintele Iohannis se confrunta cu o forta dominanta a aliantei PSD+ALDE, care ii este ostila, si nu beneficiaza de suportul vreunui partid cat de cat semnificativ. Ca atare, el nu poate lua pozitii si adopta decizii garantate.

De fapt, teoretic, intalnirea la de Washington s-ar putea solda cu un esec de proportii, care sa conduca la racirea relatiile noastre cu Statele Unite pentru o lunga perioada de timp. Asta, insa, nu se va intampla decat in eventualitatea in care fiecare dintre lideri are asteptari nerealiste din partea celuilalt, astfel incat dezamagirea ar fi si ea pe masura. Probabil ca nu ne aflam in acest scenariu extrem. La fel cum, cu certitudine, nu suntem nici in scenariul in care, la capatul intalnirii din Biroul Oval, sa vedem zorii unei alte etape a parteneriatului cu Statele Unite, la o altitudine nemaiintalnita pana in prezent. Cred ca realist este sa ne asteptam la un rezultat modest. Dar totusi optimist. Daca se intampla altfel, esecul lui Klaus Iohannis va fi total.

In ciuda declaratiilor si chiar in ciuda unor actiuni finalizate sau in curs de finalizare, parteneriatul militar al Romaniei cu Statele Unite este relativ modest. In timp ce parteneriatul economic este total dezamagitor. Si, pana una, alta, defavorabil Romaniei. Sa vedem ce s-ar putea schimba in bine.

Deveselu este un instrument, creat de Statele Unite, dar cedat catre NATO, prin care i se arata pisica Federatiei Ruse. Ca aceasta componenta a scutului antiracheta este eficienta o dovedeste cu prisosinta faptul ca, in repetate randuri, inalti oficiali de la Moscova si, in primul rand, Vladimir Putin se refera la baza de la Deveselu ca la o amenintare care rupe echilibrul dintre cele doua puteri, puterea Federatiei Ruse si puterea NATO, utlima dominata de americani. Trecerea, insa, a componentei scutului de la Deveselu sub umbrela NATO indica si o oarecare felxibilitate a politicii Washingtonului. Care, daca intervine un moment oportun, poate decide, fara a se umili, demontarea si relocarea scutului. O asemenea operatiune ar fragiliza si mai mult pozitia Romaniei.

In ciuda diverselor acorduri pe care le avem si a unor actiuni militare in derulare, care seamana mai mult a zdranganit de arme decat a constructiei unui veritabil si puternic sistem defensiv, Romania functioneaza, in continuare, ca un stat nu numai santinela, ci si tampon. Un stat santinela este expus primelor lovituri, iar un stat tampon reprezinta un teritoriu ce ar putea fi temporar cucerit in cazul unui atac, urmand a fi eliberat ulterior. Dupa ce localitatile sunt facute chiselita. Beneficiind de un cadru natural exceptional pentru a asigura, in special pe aliniamentul Carpatilor, o rezistenta viguroasa si de lunga durata, armata romana a renuntat, rand pe rand, la toate componentele care i-a fi permis o strategie tip Elvetia, de natura sa ii faca pe agresori se se gandeasca de zece ori inainte de a declansa atacul. Realitatea este ca, in ciuda aparentelor, nu mai avem o armata consistenta numeric, nici dotata corespunzator, atata cata mai e, si nici orientata in directii care ne pot fi cu adevarat favorabile in perspectiva unei confruntari. Unul dintre cele mai grave simptome ale bolii romanesti este disparitia industriei de aparare, pe care nu o poate revigora alocarea a 2% din PIB, mai ales in conditiile in care, cu caciula in mana, achizitionam armamentul care ni se serveste, fara a-i negocia pretul si fara a impune regula offset-ului. Adica intoarcerea banilor alocati in propria industrie de aparare. Si, ca sa conchidem, din acesat perspectiva, nu trebuie sa ne asteptam ca Donald Trump sa ne puna ceva in traista. Cel mult, Washingtonul poate decide intarirea flancului sud-estic si in special a pozitiilor Romaniei doar in scop propagandistic, pentru a putea mentine la un anumit nivel retorica tensiunilor cu Moscova. Singura schimbare majora care ar putea interveni ca o consecinta a discutiei din Biroul Oval, improbabila insa, este o decizie privind mutarea, undeva pe teritoriul Romaniei, a bazei americane de la Incirlik, dotata cu armament termonuclear. Din aceasta perspectiva, desi conditiile sunt favorabile, data fiind o indepartare a Turciei de orbita Statelor Unite, nu cred ca sunt si indeajuns de pregatite pentru asemenea schimbare de paradigma.

Pentru a incheia aceste observatii in plan geopolitic, mai este necesar sa adaug ca nici Washingtonul, nici Donald Trump nu sunt repsonsabili de lipsa de eficacitate si de performanta, de continut si de viziune a politicii noastre externe, care ne-a adus in situatia de a nu avea nici aliante si nici prietenii, cu exceptia Washingtonului. Si de a avea, in schimb, in jurul nostru, fie dusmani mai mult sau mai putin redutabili, fie state cu care am fost incapabili sa incheiem vreo alianta.

Problema problemelor in relatia cu Statele Unite ramane cea economica. Daca am avea relatii economice la un cu totul alt scor decat cel preznt, atunci, intr-o perspectiva rezonabila de timp, toate celelalte componente ale axei Bucuresti-Washington si-ar imbunatati semnificativ parametrii. Relatia economica, insa, dintre cele doua state balteste, din perspectiva Washingtonului, la investitii dintre cele mai micii facute intr-un stat al Uniunii Europene, iar din perspectiva Bucurestiului la un deficit al balantei comerciale si la nefructificarea, aproape in totalitate, a oportunitatilor pe care industria noastra le-ar avea in sensul penetrarii pietei americane. Acceptarea, cu seninatate, de catre Bucuresti a statutului de colonie si probabil cu o complicitate vinovata si nu doar instinctiva a institutiilor de forta a facut ca nicio intreprindere cu capital romanesc sa nu aiba vocatie regionala. Si cu atat mai putin europeana sau transatlantica. In aceste conditii, cum sa vinzi produse pe piata americana?

Se agita si probabil se va mai agita mult teza asa-zisei independente energetice a Romaniei. Adevarul este ca dispunem de resurse energetice colosale atat in subsolul teritoriului, cat si in cel al platformei continentale a Marii Negre. Motiv pentru care, in acest domeniu, au si actionat si actioneaza doua uriase companii din Statele Unite, Chevron si respectiv Exxon. Resursele noastre sunt si vor fi extrase intr-o masura accelerata, dar, in conditiile in care noi nu primim o cota corespunzatoare din productia rezultata sau din castigurile realizate, nici nu poate fi vorba macar de obtinerea independentei energetice. Si nici macar de obtinerea vreunui castig relevant. Ne transformam pur si simplu intr-o vaca de muls si singurul lucru adevarat si demn de remarcat din aceasta perspectiva este ca, atatia ani cat va dura exploatarea resurselor noastre, Statele Unite vor incerca sa isi protejeze banii, utilajele si oportunitatile, ceea ce, implicit, inseamna ca, intr-o oarecare masura, la randul nostru, vom beneficia de securitate. Ca si cand tot ceea ce ne lipseste este un plus de securitate.

Tot ceea ce poate negocia, teoretic cel putin, si tot ceea ce poate obtine Klaus Iohannis la Washington este o pozitie privilegiata a Romaniei in raport cu Statele Unite, oferind in schimb Washingtonului o declaratie de iubire si de consecventa in iubire printr-o distantare declarata, vizibila fata de politica doamnei Angela Merkel. Ar fi primele caramizi reale ale parteneriatului romano-american, deasupra carora s-ar putea construi ceva.

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii