Abuzul în serviciu este o capcană juridică   Iulie 28th, 2017

A vorbi despre persecuție politică în România anului 2017 poate părea desuet și lipsit de orice temei, având în vedere progresele evidente din ultimii 15 ani ale țării noastre către o democrație consolidată. Este însă dincolo de orice îndoială că o asemenea discuție există în spațiul public. Din păcate, la baza ei nu se află un demers juridic, științific, fundamentat pe statistici și pe analiza cazurilor concrete care ar putea ridica suspiciuni că o asemenea abominație incompatibilă cu orice democrație – persecuția politică prin intermediul organelor de represiune penală – încă există în România astăzi. Un asemenea demers nu ar putea avea decât consecințe benefice pentru îmbunătățirea politicii penale a statului român, pentru întărirea statului de drept și pentru demontarea odată pentru totdeauna a oricăror structuri de tip mafiot care ar dăinui pe spatele instituțiilor publice și fără de care orice suspiciune că justiția nu este liberă ar dispărea.

Abuzul în serviciu poate fi transformat în instrumentul perfect de persecuție politică

Modul în care este incriminat abuzul în serviciu în legislația română și mai ales modul în care instanțele române înțeleg să îl aplice în cauzele care ajung pe rolul acestora îl face candidatul perfect pentru a putea fi folosit ca mijloc de răzbunare cu caracter politic, din mai multe motive, care vor fi prezentate în continuare.

Abuzul în serviciu era reglementat în vechiul Cod penal în art. 246-2481 în 3 variante tip și într-o formă calificată, în următorii termeni:

„Art. 246

Fapta funcționarului public (s.n.), care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință (s.n.), nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos (s.n.) și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Art. 247

Îngrădirea, de către un funcționar public (s.n.), a folosinței sau a exercițiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situații de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Art. 248

Fapta funcționarului public (s.n.), care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință(s.n.), nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos (s.n.) și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Art. 2481

Dacă faptele prevăzute în art. 246, 247 și 248 au avut consecințe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.”

Noul Cod penal reglementează abuzul în serviciu în termeni similari, în art. 297:

„(1) Fapta funcționarului public (s.n.) care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos (s.n.) și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situație de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA.”

Din aceste texte se desprind 4 condiții pentru ca răspunderea penală să poată fi angajată pentru abuz în serviciu: 1) făptuitorul să aibă calitatea de funcționar public; 2) fapta să constea în neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea sa în mod defectuos sau în îngrădirea unor drepturi; 3) fapta să conducă la producerea unui prejudiciu (o pagubă sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime a unei persoane); 4) fapta să fi fost săvârșită cu intenție, deci autorul să fi cunoscut că prin fapta sa pricinuiește un prejudiciu unei alte persoane.

Această ultimă condiție rezulta cu prisosință din sintagma „cu știință” folosită în reglementarea anterioară, care însă nu a mai fost reluată în art. 297 din Codul penal. Omisiunea legiuitorului nu a eliminat condiția ca fapta să fi fost săvârșită cu intenție, deoarece, conform art. 16 alin. 6 din Codul penal, „[f]apta constând într-o acțiune sau inacțiune constituie infracțiune când este săvârșită cu intenție. Fapta comisă din culpă constituie infracțiune numai când legea o prevede în mod expres.”

Ceea ce este și mai interesant este că, în cazul complicității la abuzul în serviciu, condiția ca făptuitorul să fie funcționar public dispare, fiind suficient ca acesta să înlesnească sau să ajute în orice mod la săvârșirea faptei de către un funcționar public.

O primă observație cu privire la vocația abuzului în serviciu de a constitui un instrument de persecuție politică este că el are în vedere faptele funcționarilor publici. Orice om politic care are un oarecare succes ajunge să ocupe, la un moment dat, o funcție publică, ce îl transformă automat într-un potențial autor al infracțiunii de abuz în serviciu.

A doua problemă cu această infracțiune este că termenii în care este formulată norma de incriminare sunt foarte largi și, pe alocuri, vagi, atfel încât nu se poate determina cu exactitate, în mod accesibil și previzibil, care este conduita interzisă de legea penală. Ce se înțelege prin „act”? Ce înseamnă „în mod defectuos”? Ce este acela un „interes legitim”? Dar o „tulburare însemnată”? Toate aceste noțiuni nu sunt clare, neechivoce și, prin urmare, lasă loc de interpretări care pot sta la baza unor abuzuri.

De exemplu, ambiguitatea sintagmei „în mod defectuos” dădea practic libertate procurorilor să înceapă cercetarea penală pentru orice greșeală săvârșită de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor sale, indiferent de intensitatea erorii respective și de prejudiciul creat ca urmare a acestei erori.

„A greși e omenește”, iar a presupune contrariul față de funcționarii publici ar reprezenta o absurditate fără margini. Nimeni nu este perfect, indiferent de funcția ocupată sau de domeniul în care activează. Așadar, utilizarea normei de incriminare a abuzului în serviciu de organe de cercetare penală răuvoitoare sau aservite unor interese politice ar fi avut vocația de a transforma orice funcționar al țării în potențial infractor! Imaginați-vă cum s-ar putea instala progresul într-un asemenea stat, în care orice act administrativ semnat, orice decizie luată de un funcționar public are potențialul de a-l arunca pe acesta după gratii! Cine ar mai avea curajul să își asume responsabilități?

Din fericire, această ambiguitate a normelor de incriminare a abuzului în serviciu a fost parțial corectată de Curtea Constituțională care, prin Decizia nr. 405/2016, a stabilit că prin sintagma „în mod defectuos” trebuie să se înțeleagă „cu încălcarea legii”, înțelese ca act normativ emis de Parlament sau ca act normativ cu forță juridică egală, cum sunt ordonanțele și ordonanțele de urgență ale Guvernului. Oare câți or fi fost condamnați însă cu executare până la decizia Curții pentru încălcarea unor ordine obscure de ministru, a unor regulamente interne sau a altor acte de acest fel, lipsite de orice accesibilitate și predictibilitate? O asemenea statistică nu a fost realizată de niciuna dintre instituțiile cu atribuții în domeniul justiției.

Această intervenție a Curții ar fi fost suficientă dacă nu ar fi existat alți termeni vagi și susceptibili de numeroase interpretări în cuprinsul normelor de incriminare. Cu alte cuvinte, acestea rămân încă foarte largi și suficient de vagi cât să poată fi utilizate ca instrumente pentru abuzuri.

Mai mult decât atât, există o altă problemă, care, de această dată, are legătură cu modul în care organele de urmărire penală și instanțele înțeleg să aplice normele de incriminare a abuzului în serviciu.

Concret, acestea, în unele cazuri, mai ales în cele care vizează (foști) oameni politici, nu mai analizează decât în mod superficial a 4-a condiție a abuzului în serviciu enunțată mai sus, a intenției în săvârșirea faptei. Cu alte cuvinte, dacă există o încălcare a legii săvârșită de acesta în exercițiul atribuțiilor sale și s-a produs un prejudiciu, condamnarea este aproape garantată.

De asemenea, dacă actul îndeplinit cu încălcarea legii este un contract încheiat cu un particular, acesta din urmă are mari șanse să fie condamnat pentru complicitate la abuz în serviciu, deși nu exista niciun fel de înțelegere între el și funcționarul public în scopul prejudicierii instituției în care activează funcționarul sau a altei persoane.

Infracțiunea de abuz în serviciu a primit „porecla” de „infracțiune-umbrelă” tocmai din cauza domeniului său larg de aplicare și a ușurinței cu care se poate proba săvârșirea faptei, prin dovedirea celor două elemente arătate mai sus: greșeala (încălcarea legii) și prejudiciul. Așadar, dacă în ciuda cercetărilor nu se descoperă săvârșirea unor fapte de corupție de către un oponent politic care se dorește a fi înlăturat, abuzul în serviciu ar putea servi ca un ultim refugiu pentru un procuror care acționează la comandă politică. Simpla trimitere în judecată pentru o asemenea infracțiune, chiar neurmată de condamnare, produce prejudicii de imagine ireparabile și atrage, de regulă, finalul carierei politice.

Toate aceste deficiențe în aplicarea normelor de incriminare ale abuzului în serviciu îl fac un potențial instrument ideal pentru exercitarea unei represiuni penale nedrepte.

Ce spun statisticile

Statisticile oficiale prezentate de DNA relevă că, între 01.01.2013 și 15.05.2016 au fost trimise în judecată, pentru abuz în serviciu, nu mai puțin de 1471 de persoane, din care 569 au fost condamnate. La acestea se adaugă 71 persoane condamnate până la sfârșitul anului trecut (conform statisticilor DNA preluate de adevărul.ro) și alte 13 persoane condamnate în primul semestru al anului 2017, la judecătorii, tribunale și curți de apel (conform datelor de pe site-ul Ministerului Justiției), pentru un total de 653 de persoane, care nu include condamnările dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție în primul semestru al anului 2017.

Prin comparație, în perioada 01.01.2013-30.06.2017, au fost condamnate pentru luare de mită la judecătorii, tribunale și curți de apel doar 459 de persoane (conform datelor de pe site-ul Ministerului Justiției).

 

Condamnări celebre pentru abuz în serviciu

O serie de persoane publice importante, politice și nu numai, au fost condamnate definitiv la ani grei de închisoare pentru abuz în serviciu numai în 2016. Printre acestea se regăsesc (foști) primari, miniștri, președinți de consilii județene, prefecți, oameni de afaceri cu sau fără trecut politic sau directori ai unor companii de stat.

Stelian Fuia, fost ministru al agriculturii în Guvernul PD-L Ungureanu, a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în iunie 2016, la 3 ani de închisoare cu executare, pentru nesocotirea dispozițiilor din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică.

În iulie 2017, Gheorghe Dobrin, primarul localității Voineasa, a fost condamnat de Curtea de Apel Pitești, alături de șeful ocolului silvic Voineasa, Gheorghe Deaconeasa, la 5 ani de închisoare cu executare pentru retrocedarea frauduloasă a unor hectare de pădure.

Tot în vara anului trecut Curtea de Apel Ploiești l-a condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pe fostul prefect al județului Ialomița, Marinică Cazacu, pentru încălcarea legilor fondului funciar (Legea nr. 18/1991 ș.a.).

O condamnare definitivă de mare efect este și aceea a lui Mihai Necolaiciuc, fostul director general al CFR: 8 ani de închisoare cu executare pentru încălcarea OUG nr. 60/2001 privind achizițiile publice și a Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice. Prin aceeași hotărâre din noiembrie 2016, Curtea de Apel București a pronunțat soluții de condamnare la închisoare cu executare, pentru complicitate la abuzul în serviciu săvârșit de Necolaiciuc, și pentru oamenii de afaceri Viorel Adrian Gașpar (2 ani cu executare), Bogdan Andrei Gheorghiu, ambii fosti consilieri in cadrul Secretariatului General al Guvernului Nastase (4 ani cu executare) și Dumitru Creștin (2 ani cu executare). Cei trei erau acționari ai S.C. Rom Tehno Invent S.A., care contractase în 2001 cu CFR-ul condus de Necolaiciuc.

Este de notat că, deși prejudiciul a fost integral reparat de cei trei oameni de afaceri până la pronunțarea soluției din apel, Curtea de Apel București a menținut condamnări cu executare pentru aceștia, aspect ce ridică serioase semne de întrebare cu privire la natura condamnării. „Pe latură civilă: Constată integral acoperit prejudiciul creat de inculpaţii Gheorghiu Andrei Bogdan, Gașpar Adrian Viorel și Creștin Dumitru, Necolaiciuc Mihai, Olăeru Viorica, Matei Maria Ana, Vlăduț Ilie (relația cu S.C. Rom Tehno Invent S.A.)”, arată Curtea de Apel București.

Cu toate acestea, instanța a pronuntat pedepse diferite pentru fiecare inculpat, ceea ce ar putea naște suspiciuni că s-ar fi urmărit ca cei doi oameni de afaceri cu trecut politic, Adrian Viorel Gașpar și Bogdan Andrei Gheorghiu, să primească un tratament preferential cu potential iz politic. În acest sens, desi presupusul prejudiciu a fost integral rambursat, asa cum atesta insasi instanta de apel, pedeapsa celui din urmă este de două ori mai mare față de a celorlalți, iar toate condamnările au avut loc la peste 15 ani de la presupusa comitere a faptelor, cand acestea ar fi fost de fapt prescrise deja. Din consultarea portalului public al instantelor de judecata, se pare ca judecarea apelului s-a efectuat cu o graba neobisnuita si aparent cu incalcarea grosolana a dreptului la aparare al inculpatilor, fiind refuzate absolut toate probele cerute de catre acestia, lucru absolut neobisnuit, dat fiind ca apelul este ultima cale de atac ordinara pe care un inculpat o poate exercita. In ce il priveste pe Bogdan Andrei Gheorghiu, judecarea primei etape a apelului s-a desfasurat fara ca acesta sa fie legal citat, o dovada in acest sens o constituie citarea prin publicitate, instanta refuzand sa parcurga toti pasii procedurali, ceea ce intareste suspiciunea unui posibil caracter politic al condamnarii.

Condamnarea definitivă la 5 ani de închisoare cu executare a fostului președinte PSD-ist al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, de către Curtea de Apel Constanța, este poate cea mai de răsunet dintre cele exemplificate. Conform hotărârii de condamnare, Constantinescu se face vinovat de încălcarea Legii nr. 53/1994 a apărării naționale a României, a Legii nr. 446/2004 privind pregătirea populației pentru apărare și a Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale.

Același Nicușor Constantinescu mai are două condamnări pentru abuz în serviciu la activ, care însă nu au caracter definitiv. El a fost condamnat de Curtea de Apel București, în iulie 2016, la 15 ani de închisoare pentru că, în calitate de președinte al CJ Constanța, a săvârșit șase fapte de abuz în serviciu, prin care a autorizat atribuirea nelegală a unor contracte finanțate din bugetul consiliului județean. Instanța a constatat că prejudiciul astfel creat instituției este de 30 de milioane de lei. Pedeapsa de 15 ani este rezultatul contopirii pedepsei de 5 ani dispuse prin hotărâre definitivă cu pedeapsa aplicată în acest dosar.

În alt dosar, Constantinescu a fost condamnat de Tribunalul București, în primă instanță, în iunie 2016, înainte să fie condamnat de Curtea de Apel Constanța și de Curtea de Apel București, la 6 ani de închisoare cu executare, reținându-se că a împiedicat efectuarea unor controale ale Curții de Conturi ce vizau activitatea Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța (RAJDP Constanța) desfășurată în anii 2011-2013, prin refuzul nejustificat și discreționar de a transmite Curții documentele necesare.  În același dosar, Constantinescu a fost acuzat că,  în perioada 2007 — 2014, nu a respectat dispozițiile legale care îl obligau să procedeze la emiterea, respectiv la prelungirea a 11 certificate de urbanism și a autorizațiilor de construire a unor centrale și generatoare eoliene, solicitate de două societăți comerciale, deși acestea din urmă obținuseră în instanțele de contencios administrativ hotărâri definitive împotriva fostului președinte al CJ Constanța.

Constantinescu consideră că a fost condamnat abuziv, la comandă politică, pentru a fi exclus din cursa pentru alegerile locale din anul 2016. Din informațiile noastre, nimeni nu a cercetat aceste acuzațiile, iar Inspecția Judiciară din cadrul CSM nu s-a autosesizat și nici nu a fost sesizată până la momentul de față.

 

Problemele șefului PSD cu abuzul în serviciu

Retorica anti-justiție a partidului de guvernământ s-a intensificat de când președintele acestuia, Liviu Dragnea, a fost trimis în judecată pentru instigare la abuz în serviciu. Procurorii îl acuză că, atunci când era președinte al CJ Teleorman, în perioada 2008-2012, a  intervenit în favoarea menținerii în funcție și a plății drepturilor salariale pentru două angajate de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman, deși știa că acestea nu se prezintă niciodată la locul de muncă, nu prestează niciuna dintre activitățile pentru care au fost angajate și că în realitate lucrează în cadrul organizației PSD Teleorman. Alături de Dragnea mai au calitatea de inculpați în acest dosar încă 10 persoane, printre care și fosta soție a șefului PSD, Bombonica Prodana.

Procesul se judecă în primă instanță de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar prejudiciul reclamat în acest caz este de 108.000 lei. Această sumă a alimentat speculațiile că O.U.G. nr. 13/2017, prin care se dezincrimina abuzul în serviciu în cazul faptelor care au cauzat un prejudiciu mai mic de 200.000 lei, ulterior abrogată prin O.U.G. nr. 14/2017, a fost adoptată de Guvernul Grindeanu tocmai pentru a-l scăpa pe Dragnea de acest dosar.

Chiar dacă a fost abrogată, O.U.G. nr. 13/2017 a suscitat discuțiile în spațiul public despre necesitatea instituirii unui prag valoric al prejudiciului cauzat de fapta de abuz în serviciu, care ar determina dezincriminarea faptelor prin care se produce un prejudiciu inferior valorii pragului. De asemenea, acest act normativ a repus pe masă problema caracterului vag și ambiguu al normelor de incriminare a abuzului în serviciu (art. 246-248 din Codul penal anterior și art. 297 din noul Cod penal), care s-a pătrat și după Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale.

În acest context, în luna martie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 248 din vechiul Cod penal și a art. 297 din noul Cod penal, ridicată de Bombonica Prodana, chiar în dosarul nr. 2628/1/2016, în care ea și Dragea au calitatea de inculpați. În motivarea excepției, Prodana a susținut că lipsa unui prag valoric al prejudiciului pentru abuzul în serviciu atrage neconstituționalitatea normelor de incriminare a acestei infracțiuni.

 

Ce spune Curtea Constituțională despre prag

Deși a respins sesizarea ca inadmisibilă, pe motiv că nu intră în atribuțiile sale să stabilească un asemenea prag, Curtea, în considerentele Deciziei nr. 392 din 6 iunie 2017 (care poate fi consultată integral aici), a catalogat totuși absența unui prag valoric drept un „viciu normativ” (paragraful nr. 56 al deciziei).

În aceeași decizie s-a evidențiat că dispozițiile penale care reglementează abuzul în serviciu sunt, după cum am subliniat anterior, „formulate în sens larg și în termeni vagi, ce determină un grad sporit de impredictibilitate, aspect problematic din perspectiva art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale [CEDO – n.n], precum și a altor cerințe fundamentale ale principiului statului de drept, această redactare constituind premisa unor interpretări și aplicări arbitrare/aleatorii” (paragraful nr. 55 al deciziei).

Tot Curtea a subliniat că „lipsa unor circumstanțieri cu privire la determinarea unui anumit cuantum al pagubei ori a unei anume gravități a vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice face dificilă și, uneori, imposibilă, delimitarea răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică, cu consecința deschiderii procedurilor de cercetare penală, trimitere în judecată și condamnare a persoanelor care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, indiferent de valoarea pagubei sau de intensitatea vătămării(s.n.)” (paragraful nr. 55 al deciziei).

Omisiunea de a impune asemenea circumstanțieri necesare, din care să reiasă că fapta de abuz în serviciu este infracțiune doar atunci când vătămarea produsă are un anumit grad de intensitate, are relevanță constituțională „pentru că afectează drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei împotriva căreia se formulează o astfel acuzație penală” (paragraful nr. 55 al deciziei).

Concluzia Curții nu lasă loc de nicio interpretare: „legiuitorul [Parlamentul sau Guvernul prin ordonanță de urgență – n.n.] are obligația de a reglementa pragul valoric al pagubei și intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu (s.n.), pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariţia unor situaţii de incoerență și instabilitate, contrare principiului securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii” (paragraful nr. 56 al deciziei).

SORIN ROSCA STĂNESCU

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii