Simbioza SRI-DNA-CSM, la baza Proiectului START   aprilie 6th, 2018

srs_edit2-90x90Aceasta este denumirea oficială a proiectului prin care, într-o primă etapă, în taberele de instrucție SRI, urmau să fie pregătiți 500 de procurori și 500 de judecători. Repartizați unitar la nivelul celor opt regiuni de dezvoltare. Locul de desfășurare, o unitate strict secretă a SRI, Institutul de Tehnologii Avansate. Nimeni nu a dezmințit dezvăluirile pe care le-am făcut ieri în acest sens. Nici nu avea cum. Informațiile provin din cea mai autorizată sursă. Chiar de la SRI. Documentele mi-au fost puse la dispoziție de maiorul Daniel Florea, acum în rezervă. Vă prezint în cele ce urmează informații despre centrele de instruire din 2015. Cunoscute sub numele de START, era vorba de fapt de un uriaș proiect de dresare în masă de către SRI a procurorilor și judecătorilor.

În această etapă, din 2015, la operațiunea de instruire a judecătorilor și procurorilor din întreaga țară, făcută aparent sub egida Academiei de Informații, urmau să participe în mod direct 20 de ofițeri, care au fost plătiți pentru asta cu nu mai puțin de 46 de mii de euro. Alți ofițeri, nu știu în acest moment câți, au fost plătiți separat. Printre aceștia s-a numărat și Ioana Doina Coldea, soția generalului cu patru stele Florian Coldea, director operativ SRI la acea dată și șefă a Departamentului de Testări Psihologice din instituție. În 2015, pentru aceste tabere de instruire, doamna Coldea a fost plătită în total cu 11 mii de euro, această sumă apărând de altfel în declarația de avere a lui Florian Coldea. Numai această cifră, dacă o luăm în considerare, ne dăm seama de amploarea „Proiectului START”.

Dar de unde proveneau banii? Cine își putea permite și din ce fonduri să susțină financiar o operație de o asemenea anvergură, care viza, în total, numai în această etapă, 1000 de judecători și procurori? Răspunsul îl găsim în alte documente pe care le postez, care sunt fie documente interne ale CSM, instituție menită să apere independența magistraților, dar implicată și ea în ”Proiectul START”, fie în corespondența dintre SRI, prin Academia Națională de Informații Mihai Viteazul, și CSM.

Deschid o paranteză, pentru a nu lăsa loc niciunei interpretări eronate. Academia Națională de Informați Mihai Viteazul nu este nicidecum o simplă instituție de învățământ. Conform Hotărârii de Guvern nr. 952 din 2010, Academia Națională de Informații Mihai Viteazul este o instituție militară, aflată în subordinea SRI. Pe de altă parte, vă rog să urmăriți cu atenție că în toate adresele CSM, în dreapta sus, este tipărit un citat din articolul 133 alineat 1 din Constituția României: „CSM este garantul independenței Justiției”. Ori exact independența Justiției a fost încălcată, nu numai prin protocoalele semnate cu SRI, ci și prin acest ”Proiect START”.

Dar de unde vin banii, oameni buni? Ei provin din fondul european destinat programului operațional intitulat „Dezvoltarea Resurselor Umane”. Beneficiarul acestui fond a fost Departamentul pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, aflat în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sciale și Persoanelor Vârstnice. Nu vă cruciți? Nu vă crucii în Vinerea Marea când aflați la ce au fost folosiți banii europeni destinați egalității de șanse dintre femei și bărbați?

Pentru a dovedi toată această enormitate, care altfel ar părea incredibilă, voi publica o parte a corespondenței dintre acest departament, CSM și dintre SRI, prin unitatea sa militară, Academia Națională de Informații Mihai Viteazul, și CSM. Cine va avea răbdare să lectureze toată această corespondență va constata următoarele:

1). Amploarea operației.

2). Faptul că reprezentanții CSM sunt conștienți de faptul că forma de instruire preconizată excede normelor legale și, ca atare, CSM, pentru a fi coperant cu SRI și, în același timp, pentru a nu încălca legea în mod formal, aruncă pur și simplu pisica în grădina personală a procurorilor și judecătorilor, lăsând la latitudinea fiecăruia dintre aceștia decizia de a particpa la taberele de instruire SRI.

3). A se observa că toți participanții trebuiau să completeze un voluminos chestionar din care, practic, SRI afla nenumărate detalii despre procurori și judecători.

4). Aceste tabere de instruire au avut loc efectiv în perioada iunie-septembrie 2015 și au decurs în trei etape: etapa întâia a durat cinci zile consecutive, cursanții, judecători și procurori, fiind prezenți și beneficiind de lecțiile predate de ofițerii SRI; etapa a doua a reprezentat o pregătire online timp de 80 de ore – ceea ce reprezintă cel puțin opt zile de lucru; a treia etapă a însemnat evaloarea tuturor cursanților. Oare a avut loc și o evaluare psihologică? Oare din acest motiv a fost angrenată în operație doamna Coldea? De precizat că examinatorii au fost reprezentanți ai Academiei Naționale de Informații Mihai Viteazul și ai ANC, altă instituție lovită, se pare, de faimoasele protocoale.

5). Iar culmea este că toată această situație, dezvăluirea în întregul ei a parteneriatului ticălos dintre SRI și CSM, a fost semnalată opiniei publice încă de acum doi ani de către Lumea Justiției. Fără niciun efect.

Dacă am stârnit cumva un interes legitim al opiniei publice, mă angajez să continui acest demers după Sfintele Sărbători de Paști. Atunci când și președintele Klaus Iohannnis, după cum a spus, se va decide legat de revocarea doamnei Laura Codruța Kovesi. Până atunci, Paște fericit și să nu uităm să iertăm și noi greșiților noștri.

p1P2  P3  p4  p5  p6 p7  p8 p9 p10  p11  p12  p12  p13p13  p14  p15  p16  p17  p18   p19  p20  p21  p22  p23

 

 

p24   p25  p26  p26  p26  p27  p24

 

 

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii