Amnistie și grațiere pe protocoale?   septembrie 16th, 2018

srs_edit2-90x90La început, a fost doar unul. Un singur protocol. Mare și lat. Încheiat între Serviciul Român de Informații și Parchetul General. Apoi, instituția domnului Hellvig a mai numărat o dată. Și au apărut câteva. Numărătoarea s-a transformat în sport național. Unde am devenit la un moment dat campion. Avansând, spre stupefacția generală, o cifră de peste 60. Între timp, Eduard Hellvig a mai făcut o dată inventarul. Și s-au strâns peste 150. Ulterior, Claudiu Manda, șeful Comisiei parlamentare de control a SRI, a precizat că din 565 de protocoale sau acorduri semnate în decursul timpului, astăzi mai sunt active 337. Acum se pune întrebarea, ce facem cu ele? Cum procedăm?

Consiliul Suprem de Apărare al Țării, sub președinția lui Traian Băsescu, a inventat un nou mecanism infernal prin care ex-președintele să-și poată subordona cât mai mult din societate, firește, îngenunchiind democrația, subordonând Justiția și încălcând cât se poate de substanțial Constituția. Iar acest mecanism a însemnat, nici mai mult nici mai puțin decât o dublare a ceea ce înțelegem prin stat.

Statul paralel a fost creat în baza unei legislații paralele. CSAT, care nu face parte dintre organele legiuitoare, practic a legiferat. În paranteză fie spus, a mers atât de departe cu legiferarea, încât a creat până și instituții cu ajutorul cărora a întărit, dând puteri discreționare, organizațiilor de forță. Cel mai concludent exemplu și, în același timp, cel mai revoltător este autoritatea din subordinea SRI, care a efectuat în toți acești ani interceptări, fără să fi existat vreo lege care să îi autorizeze existența. Ca urmare, absolut toate interceptările făcute de-a lungul acestor ani de către SRI, fie că au fost autorizate, fie că nu au fost autorizate, sunt la fel de ilegale. Dar să închidem această paranteză și să revenim la oile noastre.

Tot așa, o hotărâre CSAT de pe la începutul domniei lui Traian Băsescu a stabilit la fel de ilegal că SRI poate încheia protocoale cu diverse instituții. Așadar o decizie ilegală a CSAT s-a aflat la baza a 337 de documente la fel de ilegale. Toate aceste documente ilegale, în epicentrul cărora s-a aflat principalul serviciu secret al țării, transformat în poliție politică, au constituit o uriașă pânză de păianjen, care a capturat, rând pe rând, începând cu Procuratura și Justiția, toate celelalte instituții constituționale și, deci, pe deplin legale, ale statului român. Și acesta este fix statul paralel, pe care cei care, într-un fel sau altul, au beneficiat de pe urma lui, sau urmează să beneficieze, sau se tem de el îl neagă cu vehemență. În frunte cu însuși președintele României, Klaus Iohannis, care a preluat de la Traian Băsescu ștafeta de la Cotroceni.

Acest păienjeniș de protocoale a întors literalmente statul român cu fundul în sus. Creând pe termen scurt, mediu și lung un dezastru uman, legal și instituțional extrem de greu de remediat. Ce facem cu toate aceste protocoale atunci când operațiunea de numărare a lor se va fi încheiat în fine? Logic este ca ele să fie imediat desecretizate, nu printr-o succesiune  nesfârșită de decizii luate de semnatarii acestora în frunte cu SRI, ci printr-o singură decizie globală și atotcuprinzătoare. Dacă există voință politică, următoarea mișcare ar trebui să fie punerea acestora fără nicio excepție la dispoziția opiniei publice interne și externe, pentru ca pagubele produse să poată fie identificate și evaluate. Iar al treilea pas, care trebuie să fie declanșat până la alegeri, este punerea sub acuzare pentru subminarea statului de drept a tuturor celor implicați prin reavoință sau prostie în redactarea, semnarea și aplicarea acestor protocoale. Ce facem însă cu miile de destine zdrobite în baza acestor protocoale?

Aici intervine o dilemă, care se poate transforma într-o capcană în care să cadă societatea. Cel puțin aparent, primul reflex de autoapărare sugerează că toate persoanele supuse protocoalelor și condamnate în baza probelor generate de ele și de acest păienjeniș care a creat statul paralel ar trebui scoase imediat de sub orice învinuire, de sub orice sentință și, după caz, grațiate sau amnistiate. În masă. Ceea ce ne readuce la teza democrațiilor consolidate, conform cărora decât să fie pedepsiți 10 nevinovați, mai bine scapă 100, dintre care 90 sunt vinovați. În raport cu dimensiunile încă greu de imaginat a unui asemenea proces și a multiplelor consecințe ale acestuia, cred că este bine ca, înainte de a tăia o dată, să măsurăm firește repede, dar de mai multe ori. Repunerea în drepturi în timp real sau retroactiv a unui număr indefinit, dar uriaș de persoane și aplicarea justelor despăgubiri aplicate acestora reprezintă un proces complicat și de durată. Și, evident, acest proces va trebui să fie dus până la capăt. Dar, până atunci, societatea are obligața de a interveni promt.

Această obligație nu poate fi onorată decât de Guvern sau Parlament. Data fiind urgența, e preferabil ca Guvernul să intre în acțiune. Iar Guvernul României nu are altceva de făcut până una alta decât să redacteze și să emită o ordonanță de urgență. Care ar trebui să fie dată indiferent de situația creată prin existența protocoalelor criminale. În general, un stat care se respectă pe sine și-și respectă cetățenii indiferent de păcatele unora dintre aceștia, edictează și pune în aplicare cam o dată la 10 ani un act normativ de amnistie și grațiere. S-a întâmplat cu regularitate acest lucru înaintea venirii comuniștilor. S-a întâmplat cu regularitate și în comunism. S-a întâmplat acest lucru în România, fără ca societatea să fie traumatizată în vreun fel și fără urlete isterice în stradă și după decembrie 1989, până la înscăunarea lui Traian Băsescu. Se întâmplă cu regularitate oriunde în lumea civilizată. Și chiar și în lumea necivilizată.

Ca urmare, o primă linie roșie care trebuie trasată și care are caracter de urgență este o ordonanță a Guvernului pe această temă, care pur și simplu să opereze clasic la fel ca toate celelalte ordonanțe din România sau din lume, stabilind care sunt categoriile care pot beneficia de amnistie și grațiere, cât de adânc trebuie să meargă acest proces și care sunt categoriile excluse de la amnistie și grațiere. Beneficiind de efectele unei asemena ordonanțe, este de la sine înțeles că unele victime ale protocoalelor vor suferi într-o măsură mai mică sau mai mare reparații, în timp ce altele, cele mai multe, fatalmente vor mai aștepta. Probabil până după alegeri, când electoratul va desemna formațiunile politice câștigătoare, investindu-le cu încredere și cu voința politică necesară finalizării procesului destul de complicat al eradicării tuturor efectelor acestor ilegalități în serie și în masă generate de regimul Băsescu și perpetuate de regimul Iohannis.

 

Sursa: CorectNews

Atat comentariile, cat si ping-urile sunt inchise.

Nu exista comentarii